Când veţi simţi într-un dormitor un miros fin de flori, nu un parfum greu, fiţi siguri că aţi nimerit în casa Fecioarei. Dar, ca să ajungeţi în acest dormitor, trebuie să fiţi curaţi, bine îmbrăcaţi, apetisanţi. Aceasta pentru că femeia Fecioară judecă oamenii destul de superficial mai ales după aspectul lor exterior.
Fecioara, nu trebuie văzută ca un om raţional, ci ca pe o femeie cu multă stăpânire de sine. Chiar şi seriozitatea şi prestanţa ei, sunt mai degrabă o cauză a modestiei de care dă dovadă. De aceea evitaţi să o jigniţi ; va reacţiona sălbatec cu cuvinte până vă va îngenunchea.
Ţine mult la autoperfecţionare, şi se străduieşte să-şi îmbunătăţească situaţia socială. Adesea, din această cauză, femeile-Fecioară dau cel mai mare procent de femei nemăritate. Dacă este destul de superficială în a analiza raţional bărbatul, în schimb, problemele de serviciu şi de orice natură, nu vor trece de filtrul unei raţiuni fine.
Are un talent deosebit în a se descurca în toate problemele, şi adesea o veţi vedea secondând un mare manager, ea fiind "omul numărul doi" într-o întreprindere. Se încrede mai mult în intelect, decât în intuiţie. Are o mare putere de muncă, fiind convinsă că doar ea va rezolva cel mai bine problemele, preluând toate sarcinile.
Totuşi, domeniul femeii Fecioară este casa. Aici ea domină şi
conduce, iar un bărbat inteligent va trebui s-o accepte ca atare. Fiecare
lucruşor trebuie să aibă un loc bine stabilit, pentru totdeauna. Totul trebuie
să fie curat, ordonat. Este extrem de economă.
Dacă se căsătoreşte, o va face târziu ; şi îşi tratează soţul adesea ca pe un copil. Ea ştie ce-şi doreşte un bărbat, şi-l va ajuta în toate problemele. Va deveni o gospodină perfectă, o bună mamă, o parteneră interesantă. Trebuie ţinut cont că sexul pentru ea este o chestiune de înmulţire a speciei, şi nu o plăcere. Aici, voi desconspira faptul că dacă un bărbat impotent îşi doreşte soţie, o femeia Fecioară este partenera ideală. Ea, chiar căsătorită fiind, poate accepta chiar însămânţarea artificială,în lipsă de altceva ... fără a-şi diminua afectivitatea faţă de soţ, considerând copilul un rezultat al cuplului, fără nici o problemă.
Îi plac micile petreceri pe care le organizează până la cele mai mici detalii, dar nu invită oameni care nu ştiu să se comporte, şi nu mănâncă frumos, nu se îmbracă ordonat sau care împrăştie scrumul de ţigară peste tot. Ştie să socotească bine ; şi va cere salariul care-i permite să rămână independentă.
Oricum, căsătorită sau nu, femeia Fecioară, aşa calculată şi rece
cum este în problemele sociale sau casnice, va rămâne credincioasă
imaginii pe care şi-a făcut-o despre prieten-amant, dacă acesta se va
cuibări în sufletul ei. Va rămâne credincioasă acestui ideal de iubire,
materializat sau nu ; îi va apăra imaginea în orice împrejurare.
Firi reci, ambele sexe din zodia Fecioarei, au totuşi, un punct slab :
mângâiatul pe burtă, cu mâna sau cu jetul de la duş. Ei au oricum
preferinţe pentru jocurile cu apa, din dorinţa de a fi curaţi.
Bărbatul care-i face curte trebuie să fie şarmant, curajos, talentat, spiritual. Trebuie să avem şi gust pentru artă ; şi mai ales în domeniul criticii de artă. Apreciază spontaneitatea, îi displac monologurile. Ne vom apropia de ea printr-o discuţie inteligentă.
Dacă o invităm undeva, să nu fie în localuri scumpe sau locuri gălăgioase. Urăşte cheltuielile inutile de bani. Cadouri preferate : un disc bun, o carte bună. La întâlnire, îmbrăcaţi-vă clasic, ne-frapant ; totul să fie de calitate, să aibă durabilitate.
Bărbatul poate face cu ea ce doreşte cu condiţia de a nu cădea în
grotesc, iar pentru poziţii mai extravagante va trebui să i se explice mai
întâi. Aceptă şi masturbarea, şi poate avea manifestări masochiste. Nu-i
plac bărbaţii sălbatici, asaltanţi. Preferă pe aceia care dau dovadă de
stăpânire de sine, până ce sexul va fi necesar. Va discuta în prealabil unde
va avea loc actul, va propune chiar un duş înainte şi va scoate telefonul din priză.
S-ar putea să nu observaţi dacă nu cumva a făcut ea deja, acest pas.
Se face că nu observă greşelile ; şi adesea totul se va termina brusc, doar
cu o mică neplăcere. Totuşi, dacă dvs urmăriţi acest lucru, trebuie să fiţi
risipitori de bani, să faceţi glume vulgare, să fiţi gălăgios, s-o duceţi în locuri
deocheate. Gândiţi-vă bine, pentru că o dată terminată relaţia, de fapt, chiar aţi reuşit.
Aşa serioasă, rece, severă, supraordonată, va scoate din sărite pe cel mai docil partener. Ea trăieşte cu convingere că Dumnezeu i-a creat pe Adam şi pe Eva ... îmbrăcaţi. Adesea are oroare de atingerea fizică. Atunci când o acceptă, o face cu un soi de înţelegere forţată, ca pe un rău necesar. Fecioara se inhibă atât de tare în momentul actului sexual, încât este posibil ca pe tot parcursul vieţii să nu aibă orgasm. De fapt, nici nu-l caută ; aşa cum spuneam, o interesează mai mult perpetuarea speciei.
Există, totuşi, persoane care pot dinamiza o Fecioară, însă acestea sunt foarte puţine. Dacă-ţi vrea răul, Fecioara te va discredita peste tot, în toate împrejurările şi va lovi în vechile răni.
Sentimental, ai de ales : ori te legi de ea până la capăt, ori o laşi baltă. Dacă încerci compromisuri, te poţi baza pe prietenia ei, până în clipa primului conflict ; însă şi acesta rezolvabil – desigur - pe cale amiabilă, ţinând cont de părerea ei.
Zodia | Sex | Dragoste | Căsătorie | Prieteni ( sex opus ) | Prieteni ( acelaşi sex ) |
---|---|---|---|---|---|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |