În timpul ultimei treimi a Atlantidei, exacerbarea egoismului ajunse la o cotă mai rea ca niciodată, iar viziunea spirituală se pierduse la majoritatea fiinţelor umane, ce trăiau doar pentru planul material şi se mândreau cu posesiunile lor pământeşti.

Taurul chiar era adorat de către ei ca emblemă a forţei necesare pentru a cuceri lumea materială. Acesta era un adevăr simbolic, din cauza forţei sale prodigioase, dar de fapt şi o realitate ; el fiind de un ajutor inestimabil. Proverbul despre "vasele de carne din Egipt" a rămas până azi o ilustrare tipică despre modul în care acest animal le furniza pe deplin hrana necesară nevoilor lor fizice, iar laptele fiind un produs principal în alimentaţie. Posesiunea de mari cirezi era deci, dorită cu ardoare de către aceste naţiuni aflate încă în copilărie. Cultul Taurului a fost inaugurat sub precesia solară prin acest semn, în timpul primilor mari ani siderali şi continuă până în timpurile comparativ moderne în care Soarele, prin precesie, parcurse semnul Taurului Ceresc.

Atunci când Soarele intră (prin precesie) în semnul Mielului, Aries (Berbecul), au fost inaugurate religiile ariene. Religia Mielului trebuie să domine tot Marele An Sideral următor în timpul căruia Soarele, prin precesie, va trece în cele 12 semne ale Zodiacului, aşa cum religia Taurului a dominat în anul ceresc precedent, înţelegând prin aceasta timpul în care Soarele a intrat (prin precesie) în Taur şi l-a părăsit pentru a trece în semnul următor.

Totuşi, noile religii nu se revelează în întreaga lor plenitudine de la început ; se nasc şi se supun unei lungi perioade de gestaţie, cu mult înainte ca religia căreia trebuie să-i succeadă să-şi fi terminat existenţa sa materială. La fel, o religie veche, pe punctul de a fi abolită, supravieţuieşte mult timp după ce religia care-i succede a devenit sursa oficială a progresului umanităţii. Semiţii originari, aleşi pentru a inaugura cultul Mielului, Aries, în timpul epocii ariene, ieşiră din Egipt (Casa Taurului), şi nu din Egiptul nostru modern. Povestea Faraonului care încercă să se opună emigrării lor şi se înecă urmărindu-i, se raportează la Atlantida, care a fost acoperită de ape, cu multe mii de ani înainte de presupusa fugă a lui Moise în fruntea Israeliţilor, traversând "Marea Roşie". Faptul pe care se sprijină această poveste este că o mulţime de oameni părăsiră ţara în care "Taurul" era adorat (Atlantida sau Egipt) şi ai cărei locuitori se înecaseră, pentru a merge în căutarea unui "Pământ Promis" (Ţara Făgăduinţei), dincolo de apele ce înghiţiseră "o naţiune necredincioasă". Acolo se consacrară cultului Mielului, care fusese sacrificat în Egipt (colonia atlantă). Prin sângele său, aceşti pionieri au fost prezervaţi morţii, şi de acolo vine simbolul Mielului sacrificat încă de la fondarea lumii (actuale), numită Epoca Ariană. Salvarea lui Noe reprezintă un alt aspect al aceleaşi legende, raportându-se la ceţurile care, după ce au învăluit Atlantida, se condensară în ploaie şi inundară părţile joase ale pământului, lăsând o atmosferă luminată. Atunci, Curcubeul se arătă pentru prima oară ca aurora Noului Ev, Epoca Ariană în care a fost făcută o nouă alianţă cu pionierii civilizaţiei viitoare.

Atlantida era casa Taurului şi când Soarele, prin precesie, a părăsit acest semn, religia Mielului a fost definitiv inaugurată. De atunci încolo cultul Taurului a fost abrogat şi când câţiva dintre cei din rasa pionierilor, eliberaţi de vechea lege a Atlanţilor prin sângele Mielului, Aries, abandonară credinţa şi adorară "Viţelul de aur" al Vârstei Taurului, acţionând contrar legii progresului, fură declaraţi "idolatori" şi condamnaţi ororii de către Ierarhii divini a căror sarcină era să-i ghideze în timpul evului care trebuia să preceadă venirea lui Hristos. Din cauza nesupunerilor repetate, mulţi a fost "pierduţi" şi doar evreii din zilele noatre mai menţin trăsăturile caracteristice ale originii lor atlanteene. (Cosmogonia Rozicruceană, pag. 288.)

Pentru cine nu posedă cheia astrologică, Biblia este într-adevăr o carte închisă, dar cu această cheie, totul devine diferit. În Vechiul Testament se face aluzie la două categorii de animale : vitele, care aparţin Epocii Taurului ; oile şi caprele celei ale Berbecului, în care doar aceştia serveau sacrificiilor (erau permise şi turturelele, ca o concesie făcută sărăciei). Toate marile personaje ale Vechii Legi erau păstori (Arieni) şi Hristos s-a anunţat El însuşi ca Păstorul cel Bun.

În Noul Testament apare un alt animal, Peştele, care joacă un rol proeminent, şi chiar şi Apostolii a fost numiţi "Pescari de Oameni", căci atunci Soarele, prin precesie, era aproape de vârful semnului Peştilor. Hristos a vorbit de timpul în care trebuia să vină Fiul Omului (Vărsătorul). Vedem cum cariera noastră evolutivă se găseşte trasată în aluziile secrete, cu nuanţe astrologice, presărate în capitolele Bibliei.

Studentul posedă în prezent o linie generală a mersului evenimentelor pe care va fi bine să şi le amintească.

Iisus învăţa mulţimile cu ajutorul parabolelor, dar explica misterele Împărăţiei, discipolilor Săi. Mai apoi, Pavel dădea carnea spirituală celor puternici, dar laptele doctrinei mulţimii, căci a existat întotdeauna o latură exoterică şi o latură ezoterică în orice religie. Luând semnul Taurului pentru a simboliza cultul acestui animal, aşa cum se practica în acele timpuri în Egipt, în Persia şi în alte ţări, găsim că semnul opus, Scorpionul, simbolizează religia ezoterică a sacerdoţiului, care era gardianul Misterelor vechi ale atlanţilor.

La acest subiect remarcăm mai întâi că semnul Scorpionului este reprezentat în Zodiac de un Scorpion sau Şarpe şi atragem în mod special atenţia studentului asupra faptului că Scorpionul îşi are acul la coadă, în timp ce Şarpele îşi are veninul în dinţi. Aceasta este foarte semnificativ, după cum vom vedea în curând.

Căutând cuvântul "şarpe" în Biblie, găsim că există aproximativ şapte cuvinte care au fost traduse astfel şi că unul dintre ele, împrumutat de la egipteni este Naja. Găsim acest cuvânt înscris pe tabletele templelor vechi ale Egiptului, când Osiris, zeul-Soare, este salutat în momentul în care ţâşneşte din abisul primordial. Era atunci încoronat de glorie şi purta, ca emblemă a înţelepciunii cosmice, Uraeus Naja, figurat printr-o parte a corpului şarpelui cu capul ce avea protuberenţa într-un punct al frunţii situat chiar deasupra nasului acolo unde îşi are sediul spiritul uman. Hristos făcea deci, aluzie la vechii iniţiaţi când zicea : "Fiţi înţelepţi ca şerpii." (Matei 10:16)

În vechiul Egipt, regele purta o coroană ornată cu un şarpe dublu, Uraeus sau Naja. Aceasta reprezenta faptul că el îndeplinea o dublă funcţie de rege şi de preot în virtutea înţelepciunii sale divine. În India, de asemenea, paznicii Învăţăturilor Doctrinei Misterelor erau numiţi Nagas sau Şerpi. (În context putem aminti termenul de Nagual utilizat în Mexic de către rasa roşie, pentru a desemna pe şamanul-şef, având printre altele şi sarcina păstrării unor informaţii secrete, vezi cultul şarpelui-cu-pene. n. edit.)

În "Edele" islandeze, Vedele Nordului, Siegfried, căutătorul adevărului, omoară şarpele, îi gustă sângele şi capătă înţelepciunea. Dar e nevoie oare să căutăm în afara propriei noastre religii dovada că şarpele este simbolul înţelepciunii, din momentul în care Hristos a spus El Însuşi : "Fiţi înţelepţi ca şarpii" ? Şarpele nu este desigur destul de perspicace pentru a justifica semnificaţia literală a acestui aforism ; dar dacă înţelegem că, atunci când focul creaţiei se ridică de-a lungul măduvei spinării, face să vibreze corpul pituitar şi glanda pineală, punând Ego-ul în comunicare cu lumile invizibile, descoperind un sens ascuns, aluzia este foarte clară.

Există totuşi, o fază de un ordin inferior a dezvoltării spirituale, simbolizată în timpurile străvechi de Uraeus sau şarpele plasat la buric pentru a arăta că facultăţile mediumnice ale plexului solar fuseseră dezoltate. Mediumnitatea este o fază negativă de clarviziune sau de claraudiţie, posedată de către o persoană care profetizează sub controlul unei inteligenţe străine. Această fază nedorită de clarviziune era reprezentată în Zodiac prin simbolul Scorpionului, care-şi poartă acul la coadă. În iniţiatul-şarpe, Focul Cosmic Creator era ridicat până la cap, pentru a servi unui scop spiritual ; la medium, energia creatoare se exprimă într-un scop egoist şi senzual, prin organele de procreare care guvernează Scorpionul.

Punctul situat între sprâncene, din care iese şarpele este sediul vieţii, în timp ce tot ceea ce vine din burtă este destinat acului morţii, conţinute în coada Scorpionului.

Dacă, având această explicaţie, ne întoarcem acum la Biblie, vom găsi că un mare număr de lucruri obscure până acum, devin foarte clare. După cum am spus-o, cuvântul egiptean desemnând acest Uraeus sau şarpe este Naja ; el a fost împrumutat de către israeliţii care au exprimat facultatea negativă a mediumnităţii adăugîndu-i sufixul "oth" : Naioth, în timp ce cei care erau apţi să funcţioneze conştient în lumile spirituale erau numiţi Naim, "im" fiind terminaţia pozitivă masculin, plural. Dacă citim capitolul 19 al cărţii întâi a lui Samuel având această înţelegere, vedem imediat că incidentul povestit acolo este de natură mediumnică. David, temându-se de Saul se duse cu Samuel la "Naioth" (Cartea întâia a Regilor 19:18-19, 22-23). După traducătorii Bibliei, Naioth e presupus a fi un loc ; şi poate chiar exista un sat cu acest nume : dar dacă aşa stăteau lucrurile, însemna că oamenii care locuiau acolo erau Naioth sau mediumi. În capitolul citat, ei sunt numiţi profeţi pentru că, de îndată ce o persoană trecea de zidul exterior, începea să profetizeze sau să vorbească prin sugestie. Chiar Saul, când veni acolo neliniştit să-l prindă pe David şi să-l omoare, a fost apucat de spirite şi a început să profetizeze, spre marea surpriză a tuturor celor prezenţi.

În Noul Testament se spune că Hristos s-a dus în cetatea Nain şi a înviat pe Fiul unei Văduve (Luca 7:11-17). În versiunea latină, acest oraş nu era numit Nain, ci Naim. Nu e mai puţin semnificativ că aceste trei nume Naim, Naioth şi Endor, în care se presupune că ar fi trăit profetesa care îl asistă pe Saul, sunt în aceeaşi localitate aproape de Muntele Thabor (Matei 17:1-13).

Orice francmason ştie că membrii Francmasoneriei sunt numiţi "Fii Văduvei" ; şi se spune în Biblie că Hiram Abif, maestru arhitect al templului lui Solomon şi meşteşugar foarte îndemânatic, era Fiul unei Văduve. Putem repeta aici legenda masonă care ne furnizează motivul. Putem să o găsim în "Fancmasonerie şi Catolicism" (Max Heindel, Freemasonry and Catholicism) precum şi în diferite publicaţii rozicruciene. Va fi suficient să spunem că povestea din Biblie la care am făcut aluzie se referă la un Naim, la un fiu al Văduvei, adică la un iniţiat din vechea şcoală a Şarpelui, căci preoţii din Egipt erau "phree messen", copii de lumină. Fiecare avea în el vechea Înţelepciune a Şarpelui. Dar o nouă religie trebuind să fie inaugurată, devine necesar ca vechii Iniţiaţi să fie ridicaţi la Misterele Evului Născând. De aceea Hristos, Leul lui Iuda, Stăpânul noii Împărăţii, merse spre Fiul Văduvei din Naim pentru a-l ridica prin strângerea puternică a ghearelor Leului. Şi putem să remarcăm că primul iniţiat al Legii noi a fost Hiram Abif, cel mai mare iniţiat al vechii Legi, care, prin această nouă iniţiere pe care i-a dat-o Hristos, deveni Creştin, se angajă să poarte Rosa şi Crucea, simbolurile învăţăturilor Noilor Mistere ale Lumii Occidentale şi primi atunci numele simbolic de Christian Rozenkreutz.

În consecinţă, din momentul în care Soarele intră, prin precesie, în semnul Berbecului, a te deda cultului exoteric al Taurului sau cultului înţelepciunii ezoterice a Şarpelui deveni o crimă din partea poporului ales. Din acelaşi motiv este vorba de idolatrie, când occidentalii adoptă religiile orientale, Hinduismul, Buddhismul şi alte învăţături similare. Căci în timpul Epocilor Ariene doar religiile ariene, religiile Mielului, acţionează cu rezultat asupra evoluţiei umane. Toate sistemele anterioare sunt nocive popoarelor occidentale şi, cu timpul, popoarele occidentale vor fi forţate să îmbrăţişeze această religie, fără de care ar rămâne mult întârziaţi, în mersul evoluţiei.

Epoca ariană

Berbec - Balanţă

Epoca ariană se poate diviza în trei sub-ere, care sunt deservite de religia Mielului. Prima diviziune se referă la timpul în care Soarele a trecut, prin precesie, prin semnul Berbecului (Mielul). Iisus se născu când, Soarele, prin precesie se afla cu echinocţiul primăverii la aproximativ 7 grade în Berbec ; astfel, cele 23 de grade parcurse înainte, aparţin perioadei Vechiului Testament atunci când poporul ales era în captivitate şi pierdut în deşertul lumii. Noua religie nu era încă fondată. În acel moment a apărut Hristos, care inaugură definitiv această nouă învăţătură. Nu a venit pentru a distruge nici vechile profeţii, nici Legea, ci pentru a ne da, o dată acestea împlinite, ceva mai înalt. Semnul opus al Berbecului este Balanţa, Balanţa de Dreptate ; de aceea se spune despre noua religie că în ziua judecăţii Hristos va apărea pentru a face dreptate fiecăruia după lucrările împlinite în trup.

Peşti - Fecioară

Hristos a fost Marele Păstor, dar Şi-a numit discipolii "Pescari de Oameni", deoarece atunci Soarele, prin precesie, părăsea semnul Mielului pentru a intra în cel al Peştilor. O nouă fază a religiei ariene se releva.

Este de remarcat faptul că Noul Testament nu menţionează nici Taurul, nici Mielul, dar că aluziile la Peşti sunt frecvente. Semnul Fecioarei cereşti este proeminent aici, iar spicul de grâu al Fecioarei este Pâinea Vieţii, pe care nu o putem obţine, decât printr-o puritate imaculată. De aceea Hristos a hrănit cu peşte şi pâine mulţimea care-L asculta.

Înaintea erei lui Hristos, religia nouă a Mielului nu ar fi putut să se instaureze. Moise, primul său şef, nu a putut conduce poporul ales până la "Pământul Promis". Lucrul acesta i-a fost rezervat lui Ioşua, fiul lui Nun (Ieşirea 33:11). Ioşua este termenul evreu pentru "Iisus", iar cuvîntul "Nun" înseamnă "peşte", în limba ebraică. În acest mod a fost prezis că religia Mielului îşi va atinge apogeul în timpul trecerii precesionale a Soarelui în semnul Peştilor.

Această profeţie s-a îndeplinit, deoarece timp de 2000 de ani care s-au scurs de la naşterea lui Iisus, religia occidentală a fost propovăduită de către preoţi celibatari, ce aduceau cultul Fecioarei Imaculate, simbolizată de semnul ceresc al Fecioarei, care este complementar Peştilor. Acelaşi cler a impus de asemenea, să se înlocuiască, în anumite zile, carnea cu peştele. Când Evreii abandonară vasele cu carne din Egipt, unde era sacrificat Taurul, ei o părăsiră prin sângele Mielului. Dar în Legea nouă a Peştilor nu se prescrie nici o vărsare de sânge şi, în anumite zile, mâncatul cărnii este condamnat ca un păcat. Căci omul trebuie acum să înveţe a se abţine de la carne şi să-şi depăşească înclinaţiile sexuale (să-şi învingă dorinţa pentru trup şi să-şi îmblânzească lăcomia cărnii).

Acest ideal a fost încercat sub Legea ariană în timp ce poporul ales era încă în aşa-zisul Deşert ; a rămas însă fără succes : omul refuză mana cerescă. Totuşi, trebuie să abandonăm acum obiceiurile de canibal, şi este foarte probabil că se vor face paşi mari în următorii 700 de ani care ne separă de era Vărsătorului, cu scopul de a se abţine de la folosirea cărnii şi de a-şi învinge apetiturile carnale, căci Fecioara, şi spicele de grâu pe care acest semn le conţine, simbolizează aceste două idealuri ca fiind de o valoare inestimabilă pentru dezvoltarea sufletului în epoca noastră.

Jupiter, planeta bunăvoinţei şi a filantropiei, guvernând Peştii, a fost un factor puternic în dezvoltarea altruismului de-a lungul celor două milenii trecute.

Vărsător - Leu

Se spune adesea : copilul este tatăl omului. Plecând de la acest principiu, e permis să se spună că Fiul Omului este Supraomul. De aceea, atunci când, prin precesie, Soarele va trece în semnul ceresc al Vărsătorului, vom intra (ezoteric) într-o fază nouă a religiei Mielului. Idealul spre care trebuie să tindem este indicat de semnul opus, Leul.

Luna, care este habitatul autocratului Legislator şi Guvernator al raselor, Iehovah, este exaltată în Taur. Ori, toate religiile de Rasă, chiar şi faza mozaică a religiei ariene a Mielului, cereau o jertfă pentru orice încălcare a Legii. Dar Soarele este exaltat în Berbec, iar când Marele Spirit Solar - Hristos - a venit ca Mare Preot al religiei Ariene, abrogă sacrificiul celorlalţi oferindu-Se El Însuşi ca un sacrificiu perpetuu pentru păcat.

Ţinând ochii ridicaţi spre idealul Fecioarei-mamă în era Peştilor şi urmând exemplul jertfei dat de Hristos, Concepţia Imaculată devine pentru fiecare dintre noi un fapt real pentru că Hristos, Fiul Omului se naşte atunci în noi. În acest fel, gradual, va fi introdusă a treia fază a religiei ariene şi noul ideal găsit în Leul lui Iuda. Curajul convingerilor, forţa de caracter şi alte calităţi similare vor concura să facă din om veritabilul Rege al Creaţiei, demn de încrederea pentru clasele inferioare de aici de jos şi implicit, de iubirea Ierarhiilor Divine de sus.

Acest mesaj mistic al evoluţiei Omului este trasat cu caractere arzânde pe bolta cerească, unde cel care caută, poate să citească şi pe măsură ce aprofundăm revelaţiile subtile ale lui Dumnezeu, învăţăm să ne conformăm în mod inteligent scopurilor Sale. Vom grăbi astfel ziua emancipării noastre în afara inutilităţilor care ne împiedică, spre perfecta libertate a Spiritelor eliberate şi ridicate deasupra legii Păcatului şi Morţii prin Hristos, Domnul Iubirii şi al Vieţii.

Ne rămâne aşadar, nouă să descifrăm acest mesaj, iar prin aceasta, să rezolvăm Enigma Universului.

Textele acestui site nu pot fi reproduse
fără acordul Şcolii Solomonare