|
Max & Augusta Foss Heindel "Mesajul astrelor"
|
PRIMA PARTE
ASTROLOGIA NATALĂ
Capitolul IV Lectura Horoscopului
Introducere
Când
studentul în Astrologie a învățat să stabilească un
horoscop, să-l stabilească corect, cu ajutorul "Astrologiei
Științifice Simplificate" sau din vreo altă carte a unui autor
de merit, lucrul cel mai important de făcut după aceea este de a-i citi mesajul. Astrologia înseamnă
"Logica Astrelor" și-l sfătuim în mod serios pe student să nu se
raporteze prea exclusiv la somitățile din Astrologie, ci să încerce să pătrundă în
adâncul naturii fiecărei planete, influența semnelor, caselor și aspectelor. Apoi, raționând
corect, să le combine și așa să-și dezvolte propria
intuiție care-i va servi mult mai bine, decât să repete ca un papagal ceea ce a spus altcineva.
Vrem de
asemenea, să recomandăm tinerilor astrologi să nu insiste prea
mult pe aparența fizică indicată în horoscop. Este o nebunie
să pierzi ore pentru a studia o parte a subiectului, care este de o valoare
secundară. Dăm descrierea diferitelor tipuri fizice, dar nu o facem cu
scopul de a-l ajuta pe student să determine, la prima vedere, semnul
probabil al Ascendentului și guvernatorul său, când se întâmplă
ca o persoană să nu-și cunoască ora de naștere.
Există, de exemplu, oameni a căror figură seamănă
perfect cu capul unei oi. Dacă această persoană s-ar îndoi de
ora sa de naștere, ne-am gândi imediat la Berbec ; apoi am încerca să
vedem cum acest semn la Ascendent s-ar adapta celorlalte caracteristici ale
subiectului și am vedea probabil că presupunerea noastră este corectă.
Celelalte semne și planetele ocupând aceste semne prezintă de asemenea, caracteristici
evidente care sunt de natură să-l ajute foarte mult pe student în
direția menționată mai sus.
Studentul
trebuie, între altele, să încerce din răsputeri să cultive o
încredere perfectă în știința Astrologiei. Nu există nimic
empiric în lectura caracterului și în diagnosticare : acestea sunt la fel
de clare ca și ABC-ul. O prezicere poate să cadă, pentru că
astrologul este incapabil să determine forța de voință a
persoanei pentru care face această prezicere ; dar tendințele latente
sunt întotdeauna prezise exact. Autorii acestei cărți au găsit
că, atunci când nu cunoșteau personal oamenii al căror caracter
îl studiau, interpretarea lor era mai profundă și mai exactă,
pentru că atunci, impresiile și dorințele personale neexistând,
scriitura mistică a cerurilor se citea mai ușor.
Trei
factori ne aduc mesajul mistic al astrelor : casele, semnele și planetele.
Casele
sunt diviziunile pământului ; fiecare Casă reprezintă o diviziune
sau un departament al vieții ; semnele sunt diviziuni ale cerului ale
căror poziții raportate la Case indică fondul naturii noastre
și atitudinea noastră față de viață ; planetele
sunt mesagerii lui Dumnezeu, care prin evoluția lor prin Case și
semne ne furnizează ocaziile favorabile creșterii sufletului nostru, care
este necesar pentru dezvoltarea noastră individuală. De aceea trebuie
ca cel care dorește să învețe să citească un horoscop
să se familiarizeze cu acești trei factori luați separat, cât
și în combinațiile lor variate. Descrierile următoare vor putea
ajuta la însușirea acestei cunoașteri.
Casele
Casele fiind diviziunile Pământului sunt numite "Case Terestre", pentru a le
diferenția de "Casele Cerești", adică de cele 12 semne ale Zodiacului ;
dar în general le desemnăm doar sub numele de "Case".
Unghiul
razelor planetare este cel care determină efectul său asupra vieților
noastre. Planetele situate la Est afectează condiția noastră
fizică ; cele din Sud, aproape de zenit, sunt factorii binelui și
răului în ceea ce privește poziția noastră socială.
Dacă, în momentul nașterii noastre, o planetă tocmai apunea la
Vest, raza sa are impact în așa fel încât ne antrenează, în ceea ce
privește căsătoria noastră, spre un anume tip de persoane.
Cât despre planetele de sub Pământ, situate la Nord, ele au un efect
asupra condiției noastre personale în ultima parte a vieții noastre. Să
presupunem, pentru a ilustra acest punct, că o persoană s-a
născut la răsăritul Soarelui, într-o zi în care Jupiter și
Soarele erau în conjuncție. Acest
impact, prin unghiul oriental, îi va da nativului o vitalitate splendidă.
O altă persoană, născută în aceeași zi, la
amiază, când Soarele și Jupiter sunt situați la zenit, posibil
să aibă doar un amărât
de corp slab, dacă și alte planete situate la Est sunt adverse. Dacă
vibrația Soarelui și cea a lui Jupiter căzând pe tema sa prin
Sud va atrage, în sfera sa socială, o mare atenție asupra ei și
va beneficia de favoarea și de onorurile publice. O a treia persoană,
născută în aceeași zi, când Soarele și Jupiter sunt
plasați la Vest, poate fi exilată pe un pământ străin -
dacă aceasta este poziția planetelor situate la Est sau la Sud - în
timp ce raza Soarelui și a lui Jupiter, rază benefică, plecând
din unghiul occidental, îi va asigura dragoste în căsătorie și
succes în asociații.
Aceste
fapte au fost verificate prin observații și clasificate. Putem spune
deci, că cele 12 secțiuni ale cercului de
observație, văzute din locul de naștere, regizează sau
guvernează diferitele departamente ale vieții noastre și de
aceea, oameni născuți în aceeași zi pot avea experiențele
cele mai diverse.
Casele
pot fi grupate în moduri diferite. După influența pe care o
exercită asupra vieții noastre : sunt numite "unghiulare",
"succesorale", "cadente" Există și casele personale,
spirituale, materiale, sociale și mistice.
CASELE UNGHIULARE (I, IV, VII, X)
Printre casele "unghiulare", prima domină (regizează, administrează,
guvernează ) propria noastră persoană și opusa sa, a
șaptea, pe cel care este cel mai drag inimii noastre : perechea
noastră. A patra determină condițiile căminului nostru și
opusa sa, casa a zecea, indică rangul nostru social. În acest fel
unghiurile stabilesc împreună sfera în care vor avea loc
activitățile vieții noastre.
CASELE SUCCESORALE (II, V, VIII, XI)
Printre casele "succesorale", a doua indică starea noastră financiară, în
ceea ce privește ceea ce obținem prin propriile noatre eforturi ;
succedenta opusă, a opta arată ce vom putea obține de la
alții sub formă de moștenire, cadouri, etc.; celelalte, a cincea
și a unsprezecea, arată cum resursele noastre financiare vor putea fi
cheltuite, căci a cincea Casă indică proprii noștri copii,
care au un drept legitim la o parte din resursele noastre, în timp ce cea de-a
unsprezecea desemnează copiii creierului nostru, speranțele noastre,
dorințele noastre, aspirațiile noastre, care, de asemenea, se
hrănesc din resursele noastre.
CASELE CADENTE (III, VI, IX, XII)
Din cele două perechi de Case "cadente", a șasea este cea a muncii
voluntare, pe care o îndeplinim ca partea noastră datorată operei
mondiale și pentru care primim o parte din bogăția
mondială ; a 12-a Casă indică cum putem fi
obligați la un lucru fără plată, într-o închisoare,
dacă nu muncim voluntar. A șasea Casă indică și starea
noastră de sănătate, iar a 12-a, dacă este
necesar un tratament în spital.
Cealaltă
pereche de Case cadente, a treia și a noua, indică dacă
viața noastră și ocupația noastră ne vor ține (bloca)
într-un anumit loc, sau din contră, poate ne vor obliga la
călătorii și la schimbări de rezidență. În acest
sens, a treia Casă indică călătoriile scurte și a noua
pe cele lungi.
Casele
"personale" le cuprind pe prima, pe a cincea și pe a noua. Prima
guvernează constituția și particularitățile corpului
fizic. Planetele și semnele acestei Case își pun amprenta pe corpul
fizic pentru a-l forma sau pentru a-l deforma după natura destinului pe
care omul și l-a creat. Casa a cincea indică tot ceea ce putem
concepe cu spiritul, în starea noastră actuală limitată.
Trinitatea
"materială" a caselor le conține pe cea de a doua, a șasea
și a zecea ; ea indică posesiunile materiale ale omului, modurile
pentru a le obține și bucuriile pe care le poate avea din acestea.
Bogăția și sărăcia sunt indicate în casa a doua ;
sănătatea, fără de care nimeni nu poate profita cu bucurie
de posesiunile materiale, de a șasea, iar prestigiul public - care este
principala sursă de satisfacție a majorității oamenilor - de casa a zecea.
Casele
"sociale" sunt a treia, a șaptea și a unsprezecea. Ele indică
natura relațiilor noastre cu clasele variate de ființe pe care le
întâlnim în timpul vieții. Frații și surorile, cu care suntem
legați prin legături de sânge, sunt desemnați de casa a treia ;
tovarășul sau tovarășa (însoțitorul sau
însoțitoarea, partenerul sau partenera) inimii noastre, cu care sângele
nostru se amestecă într-un mod diferit, este descris de casa a
șaptea ; prietenii, mai prețioși ca aurul, pentru cine a meritat
prietenia, sunt desemnați de casa a unsprezecea.
Cea
de-a patra și ultima trinitate de Case este compusă din casele a
patra, a opta și a 12-a. În ele sunt ascunse misterele
vieții pre-natale ale Ego-ului și experiențele post mortem care
trebuie să urmeze imediat după terminus vitae. A patra Casă
arată care va fi condiția în care vom fi, pe plan material, în ultima
fază a vieții noastre terestre. A 12-a arată
tristețea pe care o resimțim atunci când constatăm vanitatea
lucrurilor materiale. Casa a opta desemnează în ce mod va avea loc
ieșirea noastră de pe scena lumii.
Un
exemplu ar putea să-l ajute pe student să înțeleagă cum
pot cerurile să influențeze viața noastră, cu ajutorul
celor 12 Case. Să presupuem că facem o plimbare cu
mașina și că drumul nostru se întinde de-a lungul malului
mării la o distanță de aproximativ 1 km spre uscat. O
briză venind dinspre ocean ne aduce pe aripi invizibile mesaje din
țările pe care le traversează, și aceste mesaje, în
funcție de natura lor, trezesc în noi senzații de plăcere sau de
repulsie. Într-un anumit loc, parfumul fânului proaspăt tăiat ne
încântă de plăcere ; în alt loc al călătoriei noastre, poate
suntem incomodați de mirosul grețos al iasomiei ; mai departe, mirosul
fetid a apei stătute dintr-un iaz ne îmbolnăvește în mod
vizibil. Dar intrăm în pădure și, în curând, mirosul ca de
balsam al pinilor săi, readuce în noi starea noastră normală de
sănătate precum și entuziasmul.
În călătoria noastră, din
leagăn până în mormânt, purtăm cele 12 Case cu
noi, în atmosfera aurică ce ne înconjoară, cum aerul înconjoară
pământul în cursa sa rapidă. Fiecare Casă reflectă o parte
a vieții ; fiecare conține anumite lecții ; fiecare arată
dacă am fost activi sau
neglijenți în ceea ce am avut de îndeplinit într-un departament dat al
vieții. Când vine vremea, recoltăm din fiecare Casă ceea ce am
semănat în viețile anterioare doar dacă nu am devansat, în timp
oportun, vremea secerișului. Dacă cea de-a unsprezecea Casă este
afectată, dacă prietenii noștri ne abandonează sau ne
trădează, dacă ne lasă cu inima zdrobită, dacă ne
îngrețoșează ca și mirosul iasomiei sau ne repugnă ca și
cel al apei stătătoare, trebuie să ne consultăm horoscopul,
căci ne va revela ceea ce este ascuns în atmosfera aurei noastre.
Prin
unghiul al unsprezecelea se zăresc sentimentele prieteniei și ceva
urât mirositor trebuie să se găsească acolo ... Poate ne-am
preocupat mai mult să fim iubiți, decât să iubim ... Să
încetăm deci să fim ca iasomia cu mirosul debilitant și să
căutăm să manifestăm forța viguroasă a
energizantului miros de brad : vom vedea atunci prieteni, admirându-ne energia
viguroasă, se vor grupa în jurul nostru. Nu avem cu toții
această natură energică, dar putem atrage și prin
bunătatea la fel de caldă pentru inimile întristate cum este, pentru
miros, parfumul fânului proaspăt tăiat și astfel să
eliberăm casa prietenilor din decăderea sa.
Din
explicațiile precedente putem conchide că afacerile vieții sunt
influențate de către Case în modul următor :
Prima
Casă guvernează corpul fizic, constituția și aspectul
său ; ea determină condițiile căminului familial, ale
copilăriei când subiectul este supus autorității
părinților.
Casa a
doua indică chestiunile de bani, finanțele, averea ; ea arată
ceea ce persoana va obține doar prin eforturile sale și, până la
un punct, cum va folosi ceea ce a obținut.
Casa a
treia guvernează frații și surorile, vecinii, spiritul
instinctiv, scrisul, călătoriile scurte, modul de
călătorie.
Casa a
patra îl indică pe acela dintre părinți care exercită cea
mai mică influență asupra vieții persoanei ; condițiile
speciale ale sfârșitului existenței ; casele, pământurile, minele
și tot ceea ce se raportează la pământ.
Casa a
cincea - dragostea, flirtul, libertinajul, atracția legitimă sau
nelegitimă, raporturile sociale între sexe înaintea căsătoriei,
copiii, instituțiile educative, cărțile, ziarele, sportul
și distracțiile, acțiunile și speculațiile.
Casa a
șasea - sănătate, servicii pe care persoana trebuie să le
facă, cât și condiția și fidelitatea celor care o servesc.
Casa a
șaptea - soțul / soția, publicul în general ; competiția, asociații, adversarii în
litigii, rivalii.
Casa a
opta - moartea, moștenirile, starea materială a partenerului ;
capacitățile sau puterile oculte latente, dar pe punctul de a se
manifesta.
Casa a
noua - religia, experiențele și aspirațiile spirituale, visele,
idealurile, călătoriile lungi, legea.
Casa a
zecea - cea a părinților care exercită cea mai mare
influență în viața persoanei ; onoarea și poziția
socială; patronul, judecătorul, guvernul.
Casa a
unsprezecea - prietenii, camarazii, cei care ne vor binele ; speranțe,
dorințe, aspirații - de natură materială în general -
copiii legitimi și nelegitmi.
Casa a
12-a - închiderile, fie în spitale, fie în închisori ;
dușmanii secreți, comploturile, necazurile, decăderea.
Semnele Zodiacului
De fiecare parte a drumului urmat de Soare există un anumit număr de
stele fixe, grupate în așa fel încât putem vizualiza că formează
12 constelații. Acestea din urmă exersând anumite
influențe caracteristice, vechii înțelepți le desemnaseră
prin numele animalelor care prezintă aceleași trăsături.
Aceste
constelații sunt numite ZODIACUL NATURAL
și având în vedere aplicațiile practice ale Astrologiei, vom spune
că ocupă, față de celelalte astre de pe firmament, o
poziție fixă. Acest cerc este divizat în 12
părți, începând cu primul grad al Berbecului, care este ocupat de
Soare la echinocțiul de primăvară.
Din
cauza precesiei echinocțiului, Soarele nu traversează, în fiecare an,
ecuatorul în același punct ; dar am constatat că primele treizeci de
grade, din punctul în care Soarele trece peste ecuator la echinocțiul de
primăvară, au un efect asemănător celui atribuit
constelației Berbecului ; cele 30 ° următoare
radiază o influență taurină și așa mai departe cu
celelalte 10 diviziuni de 30 ° fiecare. În consecință,
aceste 12 secțiuni, împărțite din momentul
echinocțiului de primăvară, sunt folosite exclusiv în Astrologie
sub numele de Semnele zodiacului, pentru a le diferenția de
Constelații. (Pentru o informație mai amplă, vezi "Astrologia
Științifică Simplificată", la rubrica "Zodiacul Intelectual".)
Aceste
12 semne sunt divizate diferit, în funcție de efectul lor
asupra omenirii, în grupele Cardinale, Fixe și Duble ; în semne de Foc, de
Pământ, de Aer și de Apă. Vom încerca să elucidăm
influențele lor în paragrafele următoare.
Semnele CardinaleCUVÂNT CHEIE : "ACTIVITATE"
Semnele
cardinale sunt : Berbecul, Racul, Balanța și Capricornul. Sunt numite astfel,
deoarece atunci când Soarele se găsește într-unul din ele, este la
unul din cele 4 colțuri ale cerului, la o tangentă unde este
obligat să ia o altă direcție. În Berbec, a avansat la Est atât
cât s-a putut ; în Rac, punctul tropical al Nordului, Soarele ne trimite razele
sale perpendicular la solstițiul de Vară și, în
consecință, căldura cea mai mare. Balanța este punctul
extrem al drumului Soarelui spre Vest ; de acolo se retrage, se
îndepărtează de emisfera septentrională.
În
mijlocul iernii, la Crăciun, Soarele este în Capricorn, punctul extrem Sud
și razele sale orizontale lasă popoarele din Nord într-o
îmbrățișare înghețată. Efectul unghiurilor, prima, a
patra, a șaptea și a zecea Casă, este asemănător cu
cel al semnelor cardinale, pentru că aceste Case ocupă Estul, Nordul,
Vestul și Sudul horoscopului. Natura și efectul semnelor cardinale
și unghiurilor se pot rezuma la aceste cuvinte "Acțiune" și
"Inițiativă", deși fiecare acționează diferit unul de
celălalt. De aceea, planetele plasate în unghiurile și semnele
cardinale dau savoare vieții, în funcție de natura particulară a
planetei, semnului și unghiului.
Zodiacul
înseamnă "cerc de animale". Simbolurile celor 3 semne cardinale sunt
animale : Berbecul, Racul și Capra. Cel de-al patrulea, Balanța,
reprezintă idealul spre care trebuie să tindă celelalte trei.
Nimeni nu mai are nevoie de atâta ponderație ca cel care este sub
influența impulsivă a razei cardinale ; este motivul pentru care
Balanța a fost încastrată în ceruri pentru a-i dirija aspirațiile.
Semne fixeCUVÂNT CHEIE : "STABILITATE"
Semnele
fixe sunt Taurul, Leul, Scorpionul și Vărsătorul. Trei simboluri
dintre aceste semne sunt de natură animală, violentă și
chiar răufăcătoare : Taurul, Leul și Scorpionul. Figura
umană a Vărsătorului marchează idealul pe care primele trei
trebuie să încerce să-l atingă. În loc de a lupta, de a devora
sau de a-i otrăvi pe ceilalți în lupta pentru existență,
trebuie să învețe să devină umani, să fie prietenii
și nu dușmanii tuturor.
Influența
semnelor fixe trezește natura-dorință, dând vitalitate și
persistență în acțiune.
Atunci
când semnele fixe sunt pe unghiurile - prima, a patra, a șaptea și a
zecea Casă - acestea exercită asupra individului o forță
aproape irezistibilă, incitându-l într-un aumit sens. Acesta poate fi
lent, să avanseze cu greutate, dar e fără îndoială perseverent în tot ceea ce întreprinde ;
și, oricare ar fi natura talentului pe care-l posedă, îl va valorifica atât cât este
posibil. O probă care ar descuraja-o pe o persoană aflată la semnele
cardinale, nu o sperie pe cea cu semne fixe pe unghiuri ; aceasta din urmă
nu cunoaște înfrângerea. De aceea, își atinge în cele din urmă
scopul și își completează succesul prin concentrarea asupra unui
punct dat, prin persistența în a urma calea aleasă. Persoanele de
acest tip sunt conservatoare până la ultimul grad ; pot să-și dea
seama de progresul ce trebuie realizat și să-l dorească, dar sunt
excesiv de lente în a adopta măsurile noi în vederea atingerii scopului dorit
și nu fac niciodată acest lucru, fără a nu se fi asigurat
complet că metoda folosită va fi satisfăcătoare din toate
punctele de vedere. În alți termeni, putem spune despre persoanele care
semnele fixe pe unghiuri "că privesc înainte de a sări"... salt efectuat cu mult avânt, dar și cu
foarte multă grijă. Din contră, odată cucerite de o
anumită cauză, îi rămân fidele până la moarte ; îi sunt
apărătorii cei mai ardenți, iar zelul lor este aproape fanatic.
De aceea, persoanele cu semne fixe la unghiurile horoscopului lor sunt cele pe
care se poate conta cel mai mult ; fie în bine, fie în rău.
Semnele dubleCUVÂNT CHEIE : "FLEXIBILITATE"
Gemenii,
Săgetătorul, Fecioara și Peștii sunt numite semne comune
sau duale. Cuvântul cheie "Flexibilitate" exprimă în cel mai bun mod
posibil natura intrinsecă a acestor semne.
Forțele
ce lucrează prin semnele cardinale se lovesc de corpul dens și îl
incită la acțiune.
Puterea
semnelor duble este mentală și spirituală ; ea dă scop
acțiunii și mobil nobilelor aspirații ale vieții.
În
consecință, persoanele influențate de forțele stelare
concentrate în principal pe semnele cardinale sunt lucrătorii acestei lumi
- nu muncitorii -, ci "conducătorii" (leaderii) industriei, care duc
existența concretă a proiectelor de întreprindere (mari sau mici) ale
operei mondiale. Toate semnele duble au elemente duale comune; două au
formă umană : Gemenii și Fecioara ; al treilea, Săgetătorul,
este în parte uman ; doar al patrulea, Peștii, aparține regnului
animal. Nici unul dintre aceste semne nu este violent și fiecare este profund
moral, intelectual și spiritual. La fel de instabili ca și stuful,
sunt mutați de ici colo ; nimic nu-i reține pentru totdeauna ; nimic
nu-și doresc mai mult ca schimbarea, oricât de bine plasați ar fi, rar
pot rezista atracției unei șanse de reușită într-un alt loc,
cu atât mai atrăgător, cu cât este mai îndepărtat. Vechea
maximă : "Piatra care se rostogolește, nu mucegăiește", se
aplică mai ales acestei clase de persoane, iar obiceiurile lor vagabonde le
menține, în general, în sărăcie. Cheltuiesc la fel de repede, cum
câștigă ; navighează pe oceanul vieții, mișcați de
curentul circumstanțelor ; se lasă dominate de întâmplările
exterioare, pentru că le lipsește energia de a-și afirma propria lor individualitate.
Ceea ce
urmează se aplică marii majorități a ființelor care sunt
influențate și guvernate de semnele duble ; ele răspund aspectului
inferior al semnului doar pentru că, în stadiul actual de dezvoltare,
latura cea mai înaltă nu este accesibilă decât câtorva. Cei care
prosperă în lume pentru că sunt stimulați de influențele
cardinale și fixe, îi numesc pe ceilalți indolenți, buni la
nimic ; dar și ei, dacă n-ar fi plasați sub semnele cardinale
și fixe - care îi împing la acțiune - și ar fi privați de
energia procurată de aceste semne, și-ar da repede seama de acea
lipsă de forță și ar învăța să le fie
milă de cei care sunt obligați să trăiască astfel
toată viața. În consecință, ce lecție au de învățat aceste persoane ?
Efectele comparate ale Semnelor cardinale, fixe și duble pe unghiuri
În timp
ce natura semnelor cardinale este în așa fel încât razele lor pun în
acțiune forțele noastre latente și provoacă schimbări,
trăsătura capitală a semnelor fixe este stabilitatea - studentul
nu trebuie să confunde stabilitatea cu inerția. Activitatea la care
ne incită razele cardinale poate fi dirijată cu mare
ușurință spre diferite căi ; tot ceea ce cer este de a se
exprima : direcția în care această activitate se exprimă este
secundară. Nu e același lucru cu semnele fixe ; când razele lor împing
la acțiune într-o anumită direcție, e aproape imposibil să
le oprești forța sau să o întorci din drum ; în timp ce sunt
refractare în anumite linii, obstrucția este aproape de netrecut.
Subiecților din clasa fixă le
lipsește abilitatea în a-și comercializa invențiile -
sarcină pentru care clasa cardinală este perfect adaptată. E
motivul pentru care aceste două clase lucrează mână în
mână : împreună au transformat deșertul lumii într-un loc de
confort relativ. Eforturile lor spre progres continuă fără
încetare și, pe viitor, deșertul va înflori ca o grădină.
Fiindcă succesul material depinde de abilitatea de a
lupta împotriva condițiilor materiale, clasa cardinală este în
special norocoasă, căci ea este principalul factor executiv în opera
mondială și primește recompensa cuvenită. Clasa fixă
este mai puțin la vedere ; ea lucrează în laboratoare, face
experiențe pentru a perfecționa procedeele și modelele, care vor
fi mai târziu folosite în manufacturi. Ș;i această clasă este
deci, un puternic factor în viață și împarte succesele materiale
și financiare ale clasei cardinale.
Clasa semnelor duble (comune) formează un contrast
uimitor cu primele două. Forțele concentrate de semnele duble sunt de
ordin mental, în așa fel încât oamenilor guvernați de aceste semne le
repugnă orice acțiune fizică energică, ce este fondul clasei
cardinale. Ei nu lucrează, decât sub biciul necesității. Sunt incapabili chiar de a schița
lentul, dar constantul efort făcut de clasa fixă și se
descurajază ușor în fața obstacolelor. Se sprijină pe
ceilalți și nu ar ști cum să ridice pe nimeni. Muncitorii
care execută ordinele clasei inventive și executive se
recrutează printre persoanele guvernate de semnele duble. Există
desigur o sferă în care strălucesc datorită aptitudinii lor de a
gândi. Deși urăsc munca, și-au creat un fel de teren neutru unde
pot recolta fructele muncii celorlalți, capacităților lor de
invenție și abilităților lor de a pune în valoare aceste
invenții. Pentru aceasta, se fac lansatori de afaceri, punând în
relație inventator și fabricant ; agenți intermediari între cumpărător
și vânzător ; colportori sau traficanți, mergând de la
producător la consumator și trăind din produsul unui comision.
Scriitorașii care își dedică talentul în ficțiuni
fără valoare, aparțin clasei guvernate de aspectele inferioare ale forței semnelor duble.
Clasa semnelor cardinale este activă, cea a semnelor
fixe este rigidă, pe când cea a semnelor duble este în mișcare și flexibilă.
Cele patru Triplicități
Efectul
cel mai marcat al "Triplicităților" este în semnul ascendent și atunci
când majoritatea planetelor este grupată într-una din ele.
Un semn
de Foc (Berbec, Leu sau Săgetător) la Ascendent dă multă
vitalitate, dar și predispune la febră, la boli inflamatorii. Când
majoritatea planetelor se găsesc în semne de foc, îi este foarte
dificil subiectului să-și păstreze "sângele rece" din punct de
vedere fizic sau mental.
Un semn
de Apă (Rac, Scorpion sau Pești) la Ascendent dă mult mai
puțină rezistență și predispune la tulburări
digestive, urinare și ale mucoasei. Dacă persoana are mai multe
planete în semnele de Apă, marea problemă pentru ea este de genera suficientă căldură,
deoarece planetele astfel grupate incită la nonșalanță, la
indiferență ; în afară de cazul în care Scorpionul este la
Ascendent sau când mai multe planete se găsesc în acest semn.
Semnele
de Aer la Ascendent (Gemenii, Balanța sau Vărsătorul) dau un
temperament nervos și predispune la boli de plămâni, de inimă
și de rinichi. Mai multe planete în aceste semne dau o predispoziție
artistică și literară.
Semnele
de Pământ (Taur, Fecioară sau Capricorn) dau destulă vitalitate,
însă o teamă secretă față de boală,
contrariază funcțiile vitale ale corpului și otrăvesc atât
de bine aceste persoane încât devin, mai des decât cele din grupurile
celelalte, victimele bolilor cronice. Gâtul, stomacul, intestinele sunt
amenințate mai ales. Reumatismele și guta sunt frecvente. Mai multe
planete în semnele de pământ favorizează achiziționarea de
bogății materiale.
Soarele, Luna și Ascendentul
Am
stabilit în primul paragraf al acestui capitol că există Trei Mari
Factori însărcinați să ne transmită Mesajul Mistic al
astrelor în general, cum sunt : casele, semnele și planetele. Există
de asemenea, trei factori care joacă un rol important în tema
astrologică individuală : Soarele, Luna și Ascendentul, pe care
putem să-i considerăm ca reprezentând spiritul, sufletul și
corpul. În realitate, Soarele, Luna și Ascendentul nu sunt trei principii
separate în tema astrologică, ci reprezintă două părți
compuse care, reunite, constituie ființa umană.
Ascendentul
și Casa Întâi formează împreună o alee influențată de
fecunditatea Lunii, care se cristalizează acolo și formează
matricea eterică destinată în a mula particulele fizice ale corpului
matern într-un nou vehicul. De aici vine acea maximă astrologică, cum
că semnul ascendent la naștere este locul pe care-l ocupa Luna în
timpul concepției. Acest vehicul, corpul fizic, este partea ființei
umane care se naște, apoi moare după o perioadă relativ efemeră.
Celălalt,
partea nemuritoare a compusului uman, cuprinde Ego-ul și vehiculele sale
mai subtile. Ea este reprezentată în tema astrologică de Soare
și Lună. Influența specifică a acestor planete va fi
descrisă puțin mai departe.
Semnul Ascendentului
Cum ne
învață "Astrologia Ș;tiințifică Simplificată", unghiul
razei planetare determină în ce departament al vieții (acesta) va fi
cel mai activ. Observația a demonstrat că semnul urcător sau
ascendent la orizontul oriental, la nașterea unui copil, este factorul
principal care determină baza constituției și forma corpului
fizic. Examenele ulterioare au demonstrat justețea faptului că în
momentul concepției, atunci când atomul-germene a fost implantat în ovul,
Luna - care este agentul cosmic al fecundării - își proiecta razele
sale fertilizante pe semnul sau gradul care, mai târziu, trebuia să se
ridice în momentul nașterii (sau pe semnul său opus). De aceea, acest
semn ascendent și acest grad continuă să fie poarta (ușa)
de intrare a forțelor vitale, cele care construiesc corpul fetusului,
până la ruptura de cordonul ombilical. Natura semnului ascendent este deci,
marcată într-un mod indestructibil pe noul vehicul și conservată toată viața.
Relativ
la aceasta, e bine să remarcăm concepția care nu coincide
neapărat cu unirea fizică a părinților. Se întâmplă
uneori să trecă două săptămâni - sau chiar mai mult -
înainte ca ora propice așteptată de Îngeri Dreptății sau de
agenții lor "să bată la ușă". În acel moment
condițiile cosmice sunt de așa natură încât vor forma un corp
capabil de a ușura expresia Ego-ului în căutare de o re-naștere și-l
vor ajuta să îndeplinească destinul pe care singur și l-a
conceput. De asemenea, studenții trebuie să-și amintească
că momentul nașterii fizice nu este cel al nașterii din punct de vedere astrologic. Prima
inspirație completă - de obicei însoțită de un strigăt
- este momentul în care Ego-ul, nou-născutul, primește botezul
stelar. Acesta îl face sensibil pentru totdeauna influenței
configurației particulare a astrelor, ce se aflau acolo în acel moment. De
aceea astrele afectează în mod diferit fiecare individ și chiar
temele astrologice ale doi gemeni sunt diferite. Din această
explicație reiese clar că nu suntem supuși unei anumite
sorți pentru că ne-am născut într-un anumit moment, ci că
ne-am născut în acel moment pentru că avem de îndurat un anume destin
conceput de noi-înșine. Acesată distincție este de cea mai mare
importanță pentru că substituie legea divină unui capriciu
divin, elimină elementul de "șansă" și inspiră omului
controlul "sorții" sale printr-o muncă în acord cu Legea.
Dacă
ne-am creat tema astrologică actuală prin acțiunile noastre
trecute, într-o viață anterioară, e de la sine înțeles
că ne pregătim acum re-nașterile viitoare și că le
putem face așa cum le dorim. Dacă încercăm acum să ne
fortificăm corpul, să ne învingem defectele, să cultivăm
noi virtuți, Soarele vieții noastre viitoare se va ridica sub
auspicii mai favorabile, decât cele sub care trăim acum. În acest fel
putem, într-adevăr, să ne guvernăm stelele și să ne
stăpânim soarta, destinul.
Atunci
când ultimele 3 sau primele 3 ° ale unui semn sunt pe Ascendent în
momentul nașterii, se spune că persoana s-a născut "pe muchie"
între două semne ; atunci caracterele fiecărui dintre aceste semne se
amestecă în corpul său. De exemplu, o persoană născută
atunci când unul dintre ultimele 3 ° ale Berbecului sau dintre primele
3 ° ale Taurului erau la Ascendent nu ar avea nici tipul pur al
Berecului, nici cel al Taurului, ci ar prezenta un amestec al
calităților acestor două semne.
Natura
semnului ascendent este și ea modificată de prezența planetelor
care se găsesc acolo. Soarele și Marte bine aspectate măresc
vitalitatea subiectului ; sau dacă dimpotrivă sunt în cădere,
predispun la febră și la boli inflamatorii. În revanșă,
favorizează o recuperare rapidă a sănătății
și fac subiectul alert și energic. Jupiter în aspect bun la Ascendent mărește vitalitatea, dar
duce la îngrășare ; în cădere, face circulația mai
degrabă lentă și duce la afecțiuni sanguine. Remarcile
precedente despre Jupiter se aplică și lui Venus, dar la un grad mai
mic. Saturn la Ascendent scade vitalitatea și favorizează, la
sfârșitul vieții, o proastă sănătate cronică ;
dar, în același timp, dă o legătură de viață atât
de tenace, încât chiar dacă persoana se roagă să fie
eliberată din existență, nu poate să moară. Mercur,
Luna, Uranus și Neptun fac corpul mai senzitiv, mai nervos decât în mod
curent, propice mai ales pionierilor în muzică, literatură, gândire
avansată, știință și artă, având
legătură cu electricitatea.
Planetele situate în Casa a
12-a sunt considerate ascendente, dacă se află în cele
6 ° ce preced Ascendentul ; la fel și pentru planetele ce se
găsesc în prima Casă, oricât de îndepărtate ar fi de gradul
Ascendentului. Dar dacă un semn este interceptat în prima Casă,
planetele care sunt situate acolo nu vor mai avea o influență
așa de mare asupra vieții subiectului, ca și în cazul în care
semnul ar fi plasat chiar pe cuspidă.
Textele acestui site nu pot fi reproduse fără acordul Școlii Solomonare
|
| |