|
Max & Augusta Foss Heindel "Mesajul astrelor"
|
PRIMA PARTE
ASTROLOGIA NATALĂ
Capitolul VII Copiii născuți în cele 12 zodii
Copiii din Berbec NĂSCUȚI DIN 20 MARTIE PÂNĂ ÎN 21 APRILIE
Berbecul este casa lui Marte, planeta energiei dinamice. Este semnul de exaltare a Soarelui,
dispesatorul vieții ; de unde rezultă că Berbecul este o
adevă rată fântână de viață și de vitalitate
manifestată prin germinarea a milioane de semințe care sparg
primăvara scoarța pământului. Veșmântul alb de iarnă
se schimbă atunci într-un covor de verdeață brodat de mii de
flori. Pădurile și ele nu mai sunt decât o pătură
nupțială, unde se acuplează animale și păsări.
Această forță vitală se
manifestă și la copiii din Berbec : fierb de viață și
de energie la un grad atât de mare, încât e adesea dificil să-i curbezi
sub vreun jug pentru a-i menține în limitele securității și
ale bunului simț. Au o idee înaltă de propria lor valoare și
sunt foarte agresivi ; întotdeauna inițiatorii vreunei mișcări, căci
disprețuiesc să pășească în urma altora, sunt
turbulenți și excesivi în toate gândurile lor, ideile lor și
acțiunile lor ; sunt aventuroși, până la temeritate ; avizi să
primească premiul muncii lor, nu se simt niciodată suficient de
retribuiți : totuși, oricât de mare le-ar fi salariul, rămân în
general săraci, căci cheltuie fără a ține socoteala
și fără grijă tot ceea ce câștigă. Sunt
excelenți contra-maiștri ; căci, plini de energie vitală
și ambiție, au capacitatea de a infuza energia lor
subordonaților lor și să-i oblige să lucreze atunci când
este necesar ; dar, fiind prea impulsivi, prea lipsiți de griji, nu au
abilitatea de a creea ei înșiși. Sunt totuși, serioși
și ardenți în tot ceea ce întreprind ; le este imposibil să intre
în ceva, fără a-și pune toată inima. De aceea, atunci când
trec de partea unei cauze sociale, politice sau religioase, lucreză în favoarea
acestei cauze cu toată ardoarea naturii lor energice. Pe de altă
parte, dacă nativul din Berbec se dedă unui viciu, toată
intensitatea ființei sale ia parte pentru a satisface natura sa
inferioară. Astfel, părinții care au copii născuți în
zodia Berbecului au o mare responsabilitate și nu trebuie să
pună sub ochii acestor copii, decât exemple și precepte din cea mai
pură și mai nobilă conduită. Această zodie este,
probabil, cea mai impresionabilă dintre zodiile zodiacului și
obiceiurile contractate încă din copilărie, lecțiile
învățate în prima tinerețe, se vor prinde de persoană
pentru toată viața și o vor face foarte bună sau foarte
rea.
Să se caute deci, mai ales să li se inculce abstinența
de la orice băutură alcoolică căci,
dacă un copil din Berbec se dedă acestui viciu, e pierdut
fără scăpare și devine adesea predispus la delirium tremens.
Copiii din Taur NĂSCUȚI DIN 21 APRILE PÂNĂ ÎN 22 MAI
În 21 aprilie, Soarele intră în semnul zodiacal al
Taurului și rămâne acolo până în 22 mai : copiii născuți
între aceste două date împart deci, și aceasta într-o mare
măsură, trăsăturile caracteristice ale acestei zodii.
Taurul este guvernat de către Venus, planeta dragostei, ceea ce dă
acestor copii un caracter amabil și binevoitor ; dar o dată ce au
conceput o idee, se agață de ea cu încăpățânare : sunt
și ranchiunoși, nu suportă contradicția și e foarte
dificil să-i convingi că au comis o greșeală, totuși,
când cineva a reușit să le demonstreze că nu au avut dreptate,
dragostea lor de dreptate și de adevăr îi face gata să-și
recunoască erorile și să le rectifice. Au o voință
foarte puternică și foarte hotărâtă ; astfel, atunci când
și-au fixat un scop, când și-au pus în cap să îndeplinească
ceva, se dedică acestei munci cu răbdare și
perseverență, până ce vor fi atins succesul dorit. Au de
asemenea, o mare putere de execuție și sunt capabili să ocupe un
post de direcție peste tot unde se poate. Deși sunt prieteni
agreabili, au o tendință puternică în a căuta singurătatea
și a se închide în ei. Par să ridice inconștient o barieră
între ei și ceilalți, încât e dificil să devii intim cu ei.
Copiii din Taur sunt foarte avizi de posesiuni materiale ; sunt, în general,
foarte favorizați de soartă căci, pe lângă capacitatea lor
de a obține ei înșiși avere, primesc adesea moșteniri.
Nu-și doresc bogăția doar pentru plăcerea de a o avea, ci
mai ales pentru confortul și satisfacțiile pe care le procură.
Sunt îndrăgostiți de lux, de artă, de muzică, de teatru și
de toate bucuriile vieții.
Ca tineri, copiii din Taur au vitalitate din
abundență ; dar fiind gata la a se deda exceselor în muncă sau în
plăceri, să-și risipească energia, devin, din această
cauză, bolnavi. Sunt atrași în special de plăcerile mesei ; se
delectează cu o alimentație grea, ce le dă mai târziu o
tendință spre tulburări digestive, la hipertrofierea ficatului,
la bolile de inimă și la congestia rinichilor. Ca urmare aceste boli,
pot să-i facă impotenți ; de aceea, părinții ar trebui
să le întipărească în memorie, înainte de toate, cumpătarea ca virtute și nu doar
prin precepte, ci și prin exemple, căci copiii Taurului au spiritul
penetrant și descoperă foarte repede că "tata și mama spun
să mănânci puțin, dar ei mănâncă tot ce vor".
Trebuie să fie învățați să
facă și exerciții, ca mijloc de conservare a
sănătății, căci copiii din Taur sunt oarecum
puțin indolenți sub acest raport. Totuși, cum s-a spus mai sus,
au o vitalitate surprinzătoare, mai ales dacă s-au născut la
răsăritul Soarelui și, deși sunt predispuși la
bolile indicate, viața lor va fi de obicei lungă cu o
sănătate destul de bună, cu bogăție și cu fericire.
Copiii din Gemeni NĂSCUȚI DIN 22 MAI PÂNĂ ÎN 22 IUNIE
Copiii din Gemeni sunt
uimitor de spirituali și sclipitori ; au și capacitatea de a se
exprima limpede, de aceea, prezența lor este întotdeauna agreabilă.
Conversația nu lâncezește niciodată când sunt prezenți ; se
întâmplă ca uneori să o acapareze pe de-a-ntregul, dar în acest caz
sunt adesea atât de interesanți, încât sunt ascultați cu
plăcere. Învață foarte repede și sunt foarte bine
informați despre majoritatea subiectelor. Memoria lor este excelentă,
în așa fel încât ceea ce și-au însușit nu vor pierde
niciodată. Aceasta dacă horoscopul lor este, pe de o parte, bine
aspectat. În caz contrar, adică atunci când configurațiile și
aspectele sunt proaste, vedem aceste calități transformate în
defecte ; avem de-a face atunci cu vorbăreți inveterați,
adevărate mori sparte, evitați de toți cei care pot să se
păzească. Punctul important este de a ne aminti că Gemenii au o
mare capacitate de expresie ; trebuie, deci, să avem mare grijă ca în
copilărie să le modelăm caracterul, în așa fel încât să
se exprime într-un mod în care să nu-i rănească pe alții,
ceea ce va fi un avantaj pentru ei și pentru anturajul lor și, printre
altele, de un mare ajutor pentru ei de-a lungul vieții.
Copiii din Gemeni au, în general, o dispoziție
amabilă și binevoitoare, ceea ce determină ca prezența lor
să fie agreabilă. Se adaptează cu ușurință
oamenilor și circumstanțelor ; dăruindu-se cu totul tuturor ;
își fac în consecință mulți prieteni și puțini dușmani.
Au o predispoziție spre vagabondaj și le place să
călătorească dintr-un loc în altul. Excelează în
activități științifice sau teologice, ca agenți sau
reprezentanți, acolo unde talentele lor de natură mercuriană
își găsesc un mod de expresie.
Din punct de vedere moral, nu e bine să ai o
natură flexibilă ; astfel, copiii din Gemeni cad ușor victime
flateriei și, de aici, gata a fi conduși inconștient pe o cale proastă.
Scopul părinților ar fi de a arăta copiilor lor drumul drept și
strâmt de care nu trebuie să se îndepărteze cu nici un preț.
Copiii din Gemeni sunt foarte nervoși, foarte
senzitivi ; din această cauză își fac probleme și se
irită ușor, lucru ce se reflectă în acțiunile lor și
în sănătatea lor fizică. Astfel, părinții care au
copii născuți în această lună solară trebuie să
fie foarte blânzi și răbdători cu ei, chiar și când copiii
își ies din fire sub imperiul mâniei și lasă să le scape
vorbe urâte. Cu scopul de a-i ajuta să se domine când sunt tineri și
să-și fortifice astfel constituția morală, acești
copii au mai degrabă nevoie de un răspuns împăciuitor, decât de un reproș.
Când tema astrologică a unui copil din Gemeni este
în cădere, este indiciul probabil al vreunei dezordini la plămâni ; va
fi atunci necesar să învețe exerciții de respirație și
de gimnastică. Aceasta îl va ajuta să reducă tendințele morbide și, poate, să le
învingă. Copiii din Gemeni sunt, în general, înalți și
drepți. Sunt frumoși, cu un mers alert și agili în
mișcări ; pot fi blonzi sau bruneți, după locul și configurația planetelor.
Copiii din Rac NĂSCUȚI DIN 22 IUNIE PÂNĂ ÎN 23 IULIE
Zodia de apă a
Racului este una dintre cele mai slabe din Zodiac în ceea ce privește
vitalitatea, iar când se găsește la unghiul oriental al temei
astrologice a unei persoane, indică întotdeauna un corp mai degrabă
slab. Dar aceasta nu se aplică în mod obișnuit copiilor
născuți în timpul în care Soarele este în Rac. Soarele fiind, prin
excelență, dispensatorul vieții, acești copii sunt mai
privilegiați în ceea ce privește vitalitatea, decât cei care au Racul la Ascendent.
Copiii din Rac sunt, în
general, foarte timizi și foarte modești. Au totuși, nevoie de
prietenie și de simpatie, deși sunt foarte rezervați în
avansuri ; dar o dată intrați în intimitatea prietenilor lor, pot fi
uneori exigenți cu ei și chiar autocrați în maniera de a-i
comanda. Îndeplinesc riguros toate lucrurile ce li se încredințează.
Fiind foarte discreți, putem, fără probleme, să le dăm
să țină un secret sau să îndeplinească o misiune.
Zodia Racului este guvernată de mișcătoarea Lună și de
aceea schimbările de rezidență, de situație, de
vocație sunt foarte frecvente în viața acestor copii. Totuși, nu
putem să-i condamnăm de lejeritate, nici de zăpăceală,
căci sunt foarte tenace ; când au întreprins un anumit lucru, ori s-au
angajat să facă ceva, își urmează cu fidelitate opera
până la capăt. Nu se aruncă la întâmplare în orice
aventură ; de fapt, li se întâmplă adesea să fie înclinați
spre prea multă circumspecție. În caz de pericol fizic, devin aproape
lași. Sunt înclinați să se neliniștească, să se tracaseze.
Copiii din Leu NĂSCUȚI DIN 23 IULIE PÂNĂ ÎN 24 AUGUST
Zodia Leului este guvernată de Soare, dispensatorul
vieții. Este numită semnul regal al Zodiacului ; astfel le dă
copiilor născuți sub influența sa o fire nobilă și
ambițioasă. Sunt din rasa Stăpânilor și devin buni
șefi, dar ca servitori sunt slabi. Având un caracter nobil și elevat,
disprețuiesc tot ce este josnic și sordid și nu se dedau la
lucruri rele, chiar dacă sunt împinși spre aceasta printr-o
urgentă nevoie de interes personal. Natura iubirii lor este puternică
și arzătoare : nici un inconvenient, nici un sacrificiu nu este prea
mare pentru a-i servi pe cei pe care Leul îi iubește. Sunt prieteni sinceri și loiali atât la bine, cât
și la rău. Zodia Leului este o zodie fixă, care dă copiilor
săi o mare putere de voință, astfel încât sunt capabili, de
obicei, să-și croiască un drum și să ajungă la
capătul lui, în ciuda tuturor obstacolelor. Sunt foarte hotărâți
în părerile lor și dacă îmbrățișează vreo
cauză oarecare, rămân atașați de aceasta, lucrând la succesul
ei în cea mai entuziastă și mai dezinteresată manieră. Nu
fac nimic niciodată fără a-și pune tot sufletul, căci,
Leul, fiind semn de Foc, îi conferă forța, vitalitatea, entuziasmul.
Acest semn privilegiază și o memorie bună.
Tendințele enumerate mai sus sunt exacte când
Soarele este în bun aspect în tema astrologică ; dar dacă este stresat
de Marte sau de altă planetă așa-zis malefică,
firea se schimbă în așa fel încât nativul
devine grandelocvent, orgolios, tiranic ; ca prieten e puțin sigur ;
soț infidel și neloial. Este un individ în care nu putem să ne
încredem și nu va ezita să se dedea la orice meschinărie.
Pe scurt, e atât de rău, pe cât ar fi fost de bun cu
Soarele într-un aspect bun - ceea ce confirmă principiul că lumina
cea mai strălucitoare răspândește întotdeauna umbra cea mai
deasă. Defectul principal al copiilor din Leu este mânia ; dar nu
poartă ranchiună, iar când li s-au arătat greșelile, sunt
întotdeauna gata să-și prezinte scuzele și să-și repare
greșelile. Sunt clemenți, chiar și cu cei mai răi dușmani ai lor.
Copiii din Fecioară NĂSCUȚI DIN 24 AUGUST PÂNĂ ÎN 23 SEPTEMBRIE
Fecioara, a 6-a zodie din Zodiac, este guvernată de Mercur, planeta
rațiunii, a expresiei și a dexterității. Se spune foarte
bine că dragostea e oarbă, căci, dacă am putea vedea
defectele ființei iubite, dragostea nu ar putea niciodată
să-și găsească expresia. De aceea, copiii din Fecioară
care sunt guvernați de intelect, nu sunt deloc simpatici. Sunt
înclinați spre cinism, spre critică, spre scepticism pentru tot ce nu
poate fi demonstrat științific rațiunii și simțurilor.
Au spiritul foarte viu, și, deși adesea sunt tentați să se
lege de mărunțișuri, se întâmplă rar să-i
păcălești. Sunt mai degrabă leneși, înclinați să ia partea bună a
lucrurilor, dar le place de asemenea, să-i conducă pe ceilalți
și pot fi foarte autoritari față de subordonații lor.
Astfel dau naștere la dușmănii de lungă durată ; din
contră, de fiecare dată când sunt prieteni cu cineva, sunt și foarte devotați.
Influența lui Marte infuzată de această zodie aduce un mare
număr de schimbări de anturaj : ca urmare, noi asociații sau
prietenii se leagă în mod constant. Doresc să se îmbogățească
și caută întotdeuna câteva drumuri și mijloace să-și
amelioreze soarta, din punct de vedere financiar, social și economic.
Trebuie să recunoaștem că își merită avansarea,
deoarece sunt zeloși în măsura a ceea ce speră să
câștige. Sunt și foarte ingenioși și îndemânateci,
pasionați în studiul științelor, mai ales chimia, dietetica,
igiena, și mulți dintre ei devin adevărați maniaci în ceea
ce privește subiectul "alimentație".
Cum Fecioara este a VI-a zodie din Zodiac, persoanele
care o au la Ascendent în tema astrologică iau caracteristicile Casei a
VI-a și sunt, ca urmare, foarte sensibile la sugestiile morbide despre o
sănătate proastă, în așa fel încât, dacă sunt prinse
în tentaculele bolii, le lipsește mult prea adesea forța de
voință necesară pentru a scăpa de boală. Ca urmare,
devin invalizi cronici - sau mai degrabă se cred așa, deoarece putem
spune că aceste persoane se irită la orice efort făcut pentru a
le înveseli și pentru a le scoate din bolile lor reale sau imaginare.
De fapt, par a se complăcea în proasta lor
sănătate ; caută simpatie, deși sunt puțin înclinate
să dovedească același lucru celorlalți, așa cum am
remarcat într-un capitol precedent. Dacă se pot apăra de atingerea
bolii, devin exceleți infirmieri și au o influență foarte
bună asupra bolnavilor lor.
Copiii din Balanță NĂSCUȚI DIN 23 SEPTEMBRIE PÂNĂ ÎN 23 OCTOMBRIE
Balanța este a
7-a zodie a Zodiacului. Cei care s-au născut în această zodie
sunt guvernați de Venus, planeta iubirii. Simbolul Balanței în Zodiac
este figurat printr-o balanță, ceea ce descrie exact trăsăturile
caracteristice ale acestei zodii. Copiii din Balanță sunt foarte
ardenți, își urmează vocația sau își exercită
meseria cu un zel și un entuziasm, care exclude din atenția lor orice
alt lucru. Dar după un timp, pot să se dezintereseze la fel de brusc,
pentru a începe altceva, fie că este vorba de muncă, fie doar
fantezia sau capriciul pe care le vor urma cu o energie la fel de intensă
și cu un interes la fel de absorbant. Aici este, de fapt, unul dintre
principalele lor defecte, deoarece sunt incapabili de a se ține de ceva
definitiv sau de a se opri la ceva cu răbdare și perseverență.
Balanța este zodia în care Soarele trece din
emisfera boreală la cea australă, traversând ecuatorul și este,
ca urmare, slab în acest punct. Marele dispensator al vieții coboară
atunci în sumbra perioadă hibernală : de aceea Saturn, planeta
tenebrelor, este exaltată în Balanță. Astfel, vedem două
naturi opuse manifestându-se la copiii născuți în această zodie :
una, derivând din Soare, este veselă și optimistă ;
cealaltă, derivând din Saturn, este mohorâtă și
melancolică. Aceasta se exprimă în caracterul schimbător al
copiilor din Balanță ; sunt uneori în al șaptelea cer,
optimiști, entuziaști, veseli și fericiți ; apoi, brusc,
și fără motiv aparent, talerele balanței oscilează
și acești copii par căzuți în cele mai adânci hăuri
ale melancoliei și ale tristeții, ca și cum n-ar avea nici un
prieten pe lume. De fapt, își fac foarte mulți prieteni, căci
sunt de o fire foarte binevoitoare, concepuți de către Venus,
suverana Balanței. Se supără repede, dar nu poartă
ranchiună. Sunt prietenii plăcerilor în general și sunt
înclinați mai ales spre artă și muzică.
Copiii din Scorpion NĂSCUȚI DIN 24 OCTOMBRIE PÂNĂ ÎN 23 NOIEMBRIE
Scorpionul este guvernat de Marte, planeta energiei
dinamice ; de aceea, copiii născuți în luna în care Soarele trece în
această zodie sunt dotați cu o forță de expansiune care,
într-un mod sau altul, trebuie să-și găsească o
ieșire. Au toate atributele bune sau rele ale lui Marte, urmând modul în
care Soarele este plasat și aspectat. Sunt întotdeauna gata să
provoace o discuție sau să se angajeze într-o bătălie - fie
pentru propria lor socoteală, fie pentru a altuia. Nu sunt niciodată
satisfăcuți cu jumătăți de măsură și
merg întotdeauna de la o extremă la alta, în bine sau în rău. Cei
care prezintă părțile bune ale Scorpionului au splendide
facultăți constructive și executive. Sunt bruști, dar
onești și drepți ; lucrători neobosiți, sunt
întotdeauna gata să se sacrifice pentru binele altuia, fie ridicându-se
împotriva opresiunii, fie muncind dezinteresat în favoarea cauzei pe care au
îmbrățișat-o. Cât despre cei care prezintă partea rea a
Scorpionului, aceștia nu se mulțumesc să refuze de a lucra ei
înșiși, ci ca niște demagogi, îi incită pe ceilalți la
anarhie și la distrugere, la disprețul față de legi.
Acești oameni sunt surse de discordie și o amenințare pentru
societate. Un lucru ce răscumpără aceste defecte e că nu
sunt ipocriți : acțiunile lor sunt întotdeauna directe și
deschise. Copiii din Scorpion au de obicei un caracter schimbător, o
limbă sarcastică ce înțeapă ca și acul Scorpionului,
atunci când lasă să se întrevadă această latură a
naturii lor. De aceea, părinții lor ar trebui să-i strunească
de cum este posibil și să-i învețe, prin toate mijloacele la
îndemână, să se domine. E bine de asemenea, să se
îmblânzească razele lui Marte și să li se inducă un spirit
mai binevoitor față de toți. Aceasta poate prezenta mari
dificultăți, deoarece zodia Scorpionului dă o natură foarte
deteminată ; totuși, în anii copilăriei, această natură
este, până la un punct plastică și putem să o
prelucrăm mai bine. Copiii din Scorpion au o imaginație foarte
puternică și foarte vie ; un spirit clar, prompt, penetrant ; un
magnetism personal, care îi face foarte atrăgători celor cu care
intră în contact. Par a se complăcea în viața militară, unde
există disciplină rigidă și severă.
O grijă specială ar trebui avută pentru
a-i învăța pe acești copii igiena sexului, deoarece zodia
Scorpionului guvernează organele reproducerii și eliminării ale
căror funcții sunt stimulate de prezența Soarelui în
această zodie ; astfel, dacă nativul nu este curat din punct de vedere
fizic și pur din punct de vedere moral, putem să ne
așteptăm la multe neplăceri din partea aceasta. Copiii din
Scorpion sunt excelenți chirurgi, iar dacă sunt
învățați să se servească de profesia lor doar în
scopul de a repara și de a construi, pot face foarte mult bine în lume.
Totul depinde, într-o largă măsură, de prima educție
dată copilului căci, în natura Scorpionului, există o
latură destructoare și ar fi periculos, din punct de vedere
spiritual, să aleagă o
vocație care să-i dea frâu liber acțiunilor ilicite. Ar
contracta, în felul acesta, o datorie foarte grea în virtutea legii
consecințelor, datorie care trebuie să fie plătită cu
durere și suferință, fie în viața prezentă, fie în
existențele ulterioare.
Copiii din Săgetător NĂSCUȚI DIN 23 NOIEMBRIE PÂNĂ ÎN 22 DECEMBRIE
Săgetătorul este guvernat de Jupiter, care e marea planetă benefică și se
spune că aceia care s-au născut în timp ce Soarele se află în
acestă zodie, în general se fac iubiți de societatea pe care o
frecventează. Sunt cordiali și au o dispoziție veselă,
prinți printre oameni, primind pe toată lumea cu brațele
deschise și primiți la fel de către toți. Există
două clase foarte distincte printre copiii din această zodie.
În Zodiacul pitoresc,
Săgetătorul este reprezentat sub forma unui centaur, jumătate om,
jumătate cal, iar indivizii din prima clasă sunt bine descriși de partea animală a
figurii : de înclinație sportivă, sunt gata să parieze o avere pe
performanțele unui cal și să-și riște ultimul ban pe o
carte de joc. Le plac plăcerile și se aruncă în ele cu bucurie ;
natura lor inferioară, descrisă de partea animală a simbolului,
îi lasă fără scrupule în ceea ce privește satisfacerea
apetiturilor, pasiunilor și dorințelor lor. N-au respect nici pentru
lege, nici pentru preceptele morale ; ca urmare, îi întâlnim adesea în categoria criminalilor.
Cei care simbolizează partea umană a centaurului, îndreptându-și arcul aspirațiilor
sale spre stele, sunt la fel de diferiți de primii cum este ziua de noapte : foarte
idealiști, morali, supuși legilor, cu un caracter nobil, își
atrag respectul societății, în general, și, în particular,
respectul tuturor celor care sunt în raport intim cu ei. De aceea ei devin, cu
timpul, stâlpii societății, primesc posturi de onoare și o
avansare rapidă în Stat și în Biserică, ca judecători
și ca preoți. Sunt ortodocși și conservatori în
părerile lor, minuțioși în observarea tuturor obiceiurilor
și tradițiilor timpurilor în care trăiesc ; dar nu sunt în
favoarea progresului, căci evaluează ca fiind prea sus părerile
contemporanilor lor pentru a fi induși să îmbrățișeze
ideile progresive, susceptibile de a compromite respectul comunității
de care se bucură, cred prea strict în rutina administrativă. Cu
aceasta, caritabili, binevoitori, tandri și simpatici, sunt întotdeauna
gata să ajute o mișcare altruistă. Deși au un caracter
pacifist și evită orice ceartă când este vorba de ei, luptă
uneori cu un mare zel și un mare curaj pentru cei care îl interesează
și care au suferit vreo nedreptate. Sunt, din această cauză, avocați admirabili.
Copiii din Săgetător excelează în conversație ; dau rapid replica și le plac discursurile.
Evocările din memorie, modul lor interesant de a-și povesti propriile
aventuri captivează auditoriul. Sunt foarte mândri și au o mare încredere în ei înșiși.
Copiii din Capricorn NĂSCUȚI DIN 22 DECEMBRIE PÂNĂ ÎN 20 IANUARIE
Capricornul este guvernat
de Saturn, planeta obstrucției ; în consecință, vitalitatea
acestor copii este foarte slabă și sunt dificil de crescut ; dar o
dată trecută perioada copilăriei, persistența lui Saturn se
face simțită, ei se cramponează de viață cu o vigoare
surprinzătoare și ating adesea o vârstă foarte înaintată.
Sunt predispuși răcelilor (guturaielor) și principalele surse de
pericol pentru ei sunt căderile și rănile. Copiii din Capricorn
sunt în general modești și timizi în prezența străinilor ;
dar după ce au făcut cunoștință, își arată
puțin câte puțin caracterul lor dominator și încearcă
să-i supună voinței lor pe toți cei care îi
înconjoară. Calitatea saturniană a zodiei îi face geloși și
neliniștiți față de motivele de acțiune ale celorlalți.
De aceea, excelează ca și agenți în poliția secretă.
Vor urma o pistă cu un instinct sigur, o persistență
hotărâtă și nu vor abandona niciodată jocul, atâta vreme cât
mai sunt șanse de succes. E bine să le fii prieten, rău să
le fii dușman, căci nu iartă ușor o ofensă reală
sau imaginară, filtrând și refiltrând fără încetare o nedreptate
comisă față de ei. Pe de altă parte, o dată ce
și-au dat încrederea și prietenia, rămân fermi în sentimentele
lor. Sunt foarte ambițioși și foarte anxioși
să-și vadă serviciile recunoscute de ceilalți. Au
capacități de executare minunate datorate calităților
puțin comune de preștiință și concentrare pe care le-o
conferă Saturn. S-au născut conducători și organizatori. Sunt
rebeli față de orice disciplină și nu le place mai ales să
fie sub ordinele celorlalți. Când sunt plasați într-o poziție
subordonată și nu pot acționa după propriile vederi, devin
sumbri, taciturni, pesimiști, iritabili și neliniștiți.
Copiii din Capricorn au puțină înclinație spre
căsătorie și rar se simt în largul lor când fac aceasta. Uniunea
este în general lipsită de copii sau prea puțini.
Copiii din Vărsător NĂSCUȚI DIN 20 IANUARIE PÂNĂ ÎN 19 FEBRUARIE
Copiii din Vărsător au mai degrabă un
caracter timid și concentrat. Le place să rămână singuri
și să nu ceară sfatul decât de la ei înșiși, mai ales
dacă nu e bun ; căci, dacă această tendință nu
este corectată, va creea o melancolie cronică, care va face din ei
niște retrași. Își câștigă mulți prieteni cu
manierele lor simple, modeste, iar viața lor de familie este, vorbind
deschis, ideală. Sunt în general afectuoși, foarte blânzi și
foarte serviabili, gata să țină partea unei persoane iubite
și să cedeze de dragul armoniei. Mai mult, Vărsătorul
fiind o zodie fixă, copiii din această zodie sunt foarte constanți
în iubirile lor, cât și în alte înclinații.
Vărsătorul este, în esență, o zodie
de intelect și copiii din Vărsător au în general o
inteligență vie pentru că Saturn și Uranus, care
guvernează această zodie, îi dau unul profunzime, celălalt
intuiție cu o înclinație spre științe, literatură
și filosofie. Sunt perseverenți într-un mod remarcabil în tot ceea ce
întreprind și, ca urmare, reușesc în toate. Cum Vărsătorul
este a 11-a zodie, capătă și atributele Casei a XI-a ;
de aceea, copiii săi sunt în general iubiți de asociații lor și au umeroși prieteni. Sunt foarte
mândri și geloși de stima celorlalți. Principalul lor defect,
provenind dintr-o trăsătură caracteristică a lui Saturn,
este că sunt predispuși a se necăji. Ca și copiii din Leu,
sunt în extreme în iubirile lor și în antipatiile lor : vor face totul
pentru cei care și-au câștigat afecțiunea lor, dar înțeleg
rău orice tentativă făcută să-i manipuleze și
sunt, în aceste cazuri, extrem de încăpățânați. Pe scurt,
sunt foarte fermi în atitudinea lor mentală și, o dată ce
și-au format o părere, e dificil să-i faci să și-o schimbe.
Sunt atât de sensibili la starea mentală a anturajului lor, încât aceasta
le afectează bunăstarea fizică mai mult decât par a-și da seama,
căci Vărsătorul este una dintre cele mai senzitive zodii ale Zodiacului.
Copiii din Pești NĂSCUȚI DIN 20 FERUARIE PÂNĂ ÎN 20 MARTIE
Copiii din Pești au
o natură negativă, predispuși la bruște schimbări de
stare și, la fel ca și copiii din Vărsător, sunt foarte
sensibili la starea mentală a anturajului lor. Din această cauză
este de cea mai mare importanță ca părinții acestor copii
să-i păzească în copilărie de influența negativă
a prietenilor răi, căci vechea maximă : "Mărul putred
strică și pe celelalte" ("La mauvaise compagnie corrompt les bonnes
moeurs"), se aplică cu o forță dublă la acești copii
care absorb binele și răul cu o ușurință egală
și până când vor fi învățat să discearnă singuri
binele și răul, e obligatoriu ca paznicii lor naturali să-i
protejeze. Au de asemenea, o puternică tendință spre mediumnitate
și frecventează ședințe de spiritism, se află în
pericol de a deveni prada spiritelor-control. Mai mult, având o natură
extrem de flexibilă, nu vor avea niciodată forță și
voință suficientă pentru a se elibera de influența la care
vor fi fost vreodată supuși și aceasta poate cauza ruinarea întregii lor vieți.
Acești copii sunt foarte liniștiți,
resemnați mai degrabă în a suporta nedreptatea, decât să lupte
pentru drepturile lor ; și nu din dezinteres, căci sunt geloși -
mai ales cei născuți în ultimele grade ale Peștilor - ci pentru
că naturii acestei zodii îi repugnă orice efort și că în
general nu vor să se zbată să lupte pentru drepturile lor. Pe
șleau, sunt niște leneși. De aceea, părinții trebuie
să vegheze ca să li se dea o muncă regulată încă din
copilărie, căci așa se formează obiceiurile, când natura e
mai plastică și pot învăța să devină activi cu
mult mai puțin efort, decât mai târziu în viață.
O dată ce copiii din Pești au făcut
un lucru oarecare, îi uimesc pe ceilalți prin maniera metodică pe
care o folosesc, profitând de fiecare mișcare a lor, până ce sarcina e
gata, aparent cu puține eforturi din partea lor. Onestitatea este o
altă virtute a copiilor din Pești ; sunt în general discreți
și putem să le încredințăm un secret cu toată încrederea.
Copiii din Pești sunt, în general, buni și simpatici, cordiali și cu maniere blânde ;
calități ce le atrag mulți prieteni. Sunt reputați
pentru plăcerea de a mânca bine și de a bea bine. Dacă aceste
tendințe nu sunt înfrânate, le vor ruina viața și vor atrage
după ele o groază de boli. De aceea, părinții acestor copii
au datoria de a le arăta, prin precepte și prin exemple, ceea ce
trebuie să fie și va însemna pentru ei o viață simplă
și frugală în anii în care se formează obiceiurile. Trebuie de
asemenea, împiedicate exercițiile prea violente la care se dedau cu
plăcere în copilărie copiii din Pești, atunci când o vitalitate
abundentă îi incită. Mai târziu, de-a lungul vieții, aceste
lecții vor aduce roade. Există șansa ca un copil care,
datorită părinților lui, a învățat în copilăria
sa să-și guverneze stelele, să fie sănătos la trup
și la minte, iubit și respectat pentru bunele sale calități
și să se bucure din plin de viață. Pe scurt, acești
copii au nevoie de o educație foarte îngrijită, ca să se
prevină tendințele rele și să le dezvolte pe cele bune : cu
acest scop astfel de suflete sunt trimise părinților. Această
necesitate este pentru ei ocazia unei mari și minunate dezvoltări sufletești.
Textele acestui site nu pot fi reproduse fără acordul Școlii Solomonare
|
| |