Le Maitre Manole / Master Manole / Meşterul Manole Le Maitre Manole (française version) Introduction in the popular ballade of Master Manole - by Valentin S. Vartan Introducere la balada populară a Meşterului Manole - de Valentin S. Vârtan Meşterul Manole - de Vasile Alecsandri - de Valentin S. Vârtan Meşterul Manole de Vasile Alecsandri I Pe Argeş în gios, Pe un mal frumos, Negru-Vodă trece Cu tovarăşi zece : Noă meşteri mari, Calfe şi zidari, şi Manoli, zece, Care-i şi întrece. Merg cu toţi pe cale, Să aleagă-n vale Loc de monastire şi de pomenire. Iată cum mergea, Că-n drum agiungea, Pe-un biet ciobănaş, Din fluier doinaş. şi cum îl videa, Domnul îi zicea : - Mândre ciobănaş, Din fluier doinaş ! Pe Argeş în sus, Cu turma te-ai dus. Pe Argeş în gios Cu turma ai fost Nu cumva-ai văzut Pe unde-ai trecut Un zid părărsit, şi neisprăvit, La loc de grundis, La verde-aluniş ? - Ba, Doamne am văzut Pe unde am trecut, Un zid păr;sit şi neisprăvit. Cânii cum îl văd La el se răped şi latră a pustiu şi urlă a morţiu. Cât îl auzea Domnu- nveselea, şi curând pleca, Spre zid apuca Cu noă zidari, Noă meşteri mari, şi Manoli, zece, Care-i şi întrece. - Iată şi zidul meu ! Aici aleg eu Loc de mănăstire şi de pomenire. Deci, voi, meşteri mari, Calfe şi zidari, Curând vă siliţi, Lucru-l de-l porniţi, Ca să-mi radicaţi Aici să-mi duraţi Monastire- naltă Cum n-a mai fost altă, Că v-oi da averi, V-oi face boieri; Iar de nu, apoi V-oi zidi pe voi, V-oi zidi de vii Chiar în temelii ! II Meşterii gr&#bea, Sferile-ntindea, Locul măsura, şanţuri largi săpa, şi mereu lucra, Zidul rădica. Dar orice lucra Noaptea se surpa ! A doua zi iar, A treia zi iar, A patra zi iar, Lucra în zadar ! Domnul îi mustra, ş-apoi se-ncrunta şi-i ameninţa Să-i puie de vii Chiar în temelii ! Meşterii cei mari, Calfe şi zidari Tremura lucrând, Lucra tremurând, Zi lungă de vară, Zioa pân-în searaş Iar Manoli sta, Nici că mai lucra, Ci mi se culca şi un vis visa, Apoi se scula ş-astfel cuvânta : - Noă meşteri mari, Calfe şi zidari ! ştiţi ce am visat de când m-am culcat ? O şoaptă de sus Aievea mi-a spus Că oriunde-am lucra Noaptea s-ar surpa, Până-om hotarî În zid de-a zidi Cea-ntâi soţioară, Cea-ntâi surioară Care s-a ivi Mâni în zori de zi, Aducând bucate La soţ ori la frate. Deci, dacă vroiţi Ca să isprăviţi Sfânta monastire Pentru pomenire, Noi să ne-apucăm Cu toţi să giurăm şi să ne legăm Taina s-o păstrăm : ş-orice soţioară, Orice surioară Mâni în zori de zi Întâi s-a ivi Pe ea s-o jertfim În zid s-o zidim ! III Iată-n zori de zi Manea se trezi, ş-apoi se sui Pe gard de nuiele şi mai sus pe schele, şi-n câmp se uita, Drumul cerceta. Când, vai ! Ce zărea ? Cine că venea ? Soţioara lui Floarea câmpului ! Ea s-apropia şi îi aducea Prânz de mâncătură Vin de beutură. Cât el o zărea, Inima-I sărea În genunchi cădea şi plângând zicea : - Da, Doamne, pe lume O ploaie cu spume, Să facă pâraie, Să curgă şiroaie, Apele să crească, Mândra să-mi oprească, S-o oprească-n vale, S-o întoarcă din cale ! Domnul se îndura, Ruga-i asculta, Norii aduna, Ceriu-ntuneca şi curgea deodată Ploaie spumegata Ce face pâraie şi îmflă şiroaie. Dar oricât cădea, Mândra n-o oprea, Ci ea tot venea şi s-apropia. Manea mi-o videa , Inima-i plângea, şi iar se-nchina, şi iar se ruga : - Suflă, Doamne-un vânt, Suflă-l pe pământ Brazii să-i despoaie, Paltini să îndoaie, Munţii să răstoarne, Mândra să-mi întoarne, Să mi-o-ntoarne-n cale, S-o ducă de vale ! Domnul se-ndura, Ruga-i asculta şi sufla un vânt, Un vânt spre pământ, Paltini că-ndoia. Brazi că despuia, Munţii răsturna, Iară pe Ana Nici c-o întruna ! Ea mereu venea, Pe drum şovăia, şi s-apropia, şi amar de ea, Iată c-agiungea ! IV Meşterii cei mari, Calfe şi zidari, Mult înveselea Dacă o videa : Iar Manea turba, Mândra-şi săruta, În braţe-o lua, Pe schele-o urca, Pe zid o punea şi, glumind, zicea : - Stai, mândruţa mea, nu te sparia, că vrem să glumim şi să te zidim ! Ana se-ncredea şi vesel râdea. Iar Manea ofta şi se apuca Zidul de zidit, Visul de-mplinit. Zidul se suia şi o cuprindea Pân'la gleznişoare, Pân'la pulpişoare. Iar ea, vai de ea ! Nici că mai râdea, Ci mereu zicea : - Manoli, Manoli, Meştere Manoli ! Agiungă-ţi de şagă, Că nu-i bună dragă. Manoli, Manoli, Meştere Manoli ! Zidul rău mă strânge, Trupuşoru-mi frânge ! Iar Manea tăcea şi mereu zidea, Zidul se suia şi o cuprindea Pân'la gleznişoare, Pân'la pulpişoare, Pân'la costişoare, Pân'la ţâţisoare. Dar ea, vai de ea, Tot mereu plângea şi mereu zicea : - Manoli, Manoli, Meştere Manoli ! Zidul rău mă strânge Ţâţişoara-mi plânge, Copilaşu-mi frânge. Manoli turba şi mereu lucra, Zidul se suia şi o cuprindea Pân'la costişoare, Pân'la ţâţişoare, Pân'la buzişoare, Pân'la ochişori, Încât, vai de ea ! Nu se mai videa, Ci se mai auzea Din zid că zicea : - Manoli, Manoli, Meştere Manoli ! Zidul rău mă strânge, Viaţa mi se stinge ! V Pe Argeş în gios, Pe un mal frumos, Negru-Vodă vineri Ca să se închine La cea monastire, Falnică zidire, Monastire naltă Cum n-a mai fost altă. Domnul o privea şi se-nveselea şi astfel grăia : - Voi, meşteri zidari, Zece meşteri mari ! Spuneţi-mi cu drept, Cu mâna la pept. De-aveţi meşterie Ca să-mi faceţi mie Altă monastire, Pentru pomenire, Mult mai luminoasă şi mult mai frumoasă ? Iar cei meşteri mari, Calfe şi zidari, Cum sta pe grindiş, Sus pe coperiş, Veseli se mândrea ş-apoi răspundea : - Ca noi meşteri mari, Calfe şi zidari, Alţii nici că sunt Pe acest pământ ! Află că noi ştim Oricând să zidim Altă monastire, Pentru pomenire, Mult mai luminoasă şi mult mai frumoasă ! Domnu-i asculta şi pe gânduri sta, Apoi poroncea Schelele să strice, Scări să le ridice Iar pe cei zidari, Zece meşteri mari, Să mi-i părăsească, Ca sa putrezească, Colo pe grindiş, Sus pe coperiş. Meşterii gândea şi ei îşi făcea Aripi zburătoare De şindrili uşoare. Apoi le-ntindea şi-n văzduh sărea, Dar pe loc cădea, şi unde pica Trupul-şi despica. Iar bietul Manoli, Meşterul Manoli Când se încerca De-a se arunca, Iată c-auzea Din zid că ieşea Un glas năduşit, Un glas mult iubit, Care greu gemea şi mereu zicea : - Manoli, Manoli Meştere Manoli ! Zidul rău mă strânge, Ţâţişoara-mi plânge, Copilaşu-mi frânge, Viaţa mi se stinge ! Cum o auzea, Manea se perdea, Ochii-i se-nvelea, Lumea se-ntorcea, Norii se-nvârtea, şi de pe grindiş, De pe coperiş, Mort bietul cădea ! Dar unde cădea Ce se mai făcea ? O fântână lină, Cu apă puţină, Cu apă sărată, Cu lacrimi udată ! Textele acestui site nu pot fi reproduse fără acordul Şcolii Solomonare