Scoala Solomonara - Phal(erae) Mad(et)


Valentin S. Vârtan
"Phal(erae) Mad(et)"


1. Din Codicele Frăției Solomonare

Istoricul Frăției începe în anul 965 î. Ch., cu prilejul înmânării Regelui Solomon a schițelor pentru Templul lui Dumnezeu din partea lui Melchisedec al Salemului, Rege și Preot al Domnului. Schițele au fost înmânate Regelui, de către Arhitectul din Sibi, care le-a avut în păstrare de pe vremea când Avraam i-a dat zeciuială Bătrânului Alb, care este aceeași persoană cu Melchisedec, care prin Tradiție, este și fondatorul Ordinului Ezoteric Enohian sau al Bătrânului Alb din Munte.

Regele Solomon a cerut arhitectului să rămână în Ierusalim până la încheierea lucrărilor la Templu, și i-a dat ca și ajutoare cu supravegherea lucrărilor încă 6 oameni din slujba lui Zabud și Ahilud, care erau geometri, scribi și astronomi din Ta Ur și Magan. Ei trebuiau să-l supravegheze pe Hiram și pe Ghibliți, pentru a nu strecura greșeli la lucrarea Templului. Cei 6 supraveghetori numiți de arhitect, care au făcut Legământ în fața Regelui și de atunci s-au numit Copiii lui Solomon, constituindu-se cu acel prilej, într-o Frăție de constructori sau de meșteri Geometri. În 940 î. Ch. lucrarea Templului de pe muntele Moriah fusese finalizată. Cu prilejul sosirii solilor reginei din Sheba, Fratele Arhitect i-a cerut Regelui Solomon permisiunea de a părăsi Ierusalimul împreună cu cei șase Frați, întorcându-se din nou în slujba Bătrânului Alb. Plecând din Ierusalim, au fost urmăriți de către Ghibliții pe care Fratele Sarathim îi îndepărtase din slujbă, deoarece au vrut să toarne pe fundul Băii de Aramă, o Oglindă de Smarald. Ei însă au pierdut urma Fraților în apropierea Tadmorului.

Acești Ghibliți rămași fără slujbe, trăiau totuși în Ierusalim cu încuvințarea Regelui, îndeplinind munci în slujba celor înstăriți și se deosebeau de ceilalți locuitori prin faptul că purtau mantii negre, cărora iudeii le ziceau galabe. Frăția a existat sub această formulă până în anul 324 î. Ch., când Marele Arhitect împreună cu trei Frați, au cerut Bătrânului Alb, permisiunea de a intra în viața politică la Curtea lui Alexandru Macedoneanul, constituindu-se într-o Frăție separată, numită de atunci, cea a Şarpelui Hermetic.

* * *

Sub domnia lui Nabucodonosor II, la 22 august 560 î. Ch., ora 2:00 ( noaptea ) se naște Zaratush, într-o familie nobilă din Babilon. Având nativitatea în Leu, Ascendentul în Rac, protecție în Casa XI-a sub semnul Lunii și a lui Pluton, cu Jupiter pe Ascendent, semnele relevau un Mare Preot sau poate chiar un rege. Babilonul era sub domnia lui Neriglissar și micul Zaratush a fost luat în grija preoților lui Marduk pentru a nu ajunge la Harran la preotesele zeiței Sin. Horoscopul îl indica așadar, drept preot și rege al unui Nou Babilon, ce trebuia să reînvie strălucirea de odinioară a cetății. Marele Preot îl solicitase pe Fratele Arhitect să supravegheze construcția unor întărituri ale cetății și acesta își avea locuința în apropierea casei unde învăța micul Zaratush. Până la 29 de ani, băiatul urmase învățăturile Marelui Preot, însă acesta plecă cu aceeași caravană care-l ducea pe Fratele Arhitect spre lăcașurile Bătrânului Alb. Acolo a învățat un an, după care plecă mai departe în India, China și în Ta-Kemeth ( Egipt ). După patru ani, se întorcea din nou acasă ducând cu el planurile unei noi organizări a Lumii, precum și jurnalul său, ce conținea învățăturile Fraților pe care-i numea "Bozorgh-e-Koss", adică "mărturia interzisă", deoarece jurase să nu o facă publică niciodată, fiind de fapt, scrisă în limba veche dinainte de Potop, pe care până și majoritatea preoților nu o mai înțelegeau. Trebuia mai întâi să ajungă la o înțelegere cu Regele Cirus, propunându-i să accepte un experiment politic în Babilon, fără regalitate, unde Puterea să fie predată unei Adunări formată din reprezentanții de vază, care să aleagă pentru un interval de timp limitat, un Senior. Hotărârile Cetății trebuiau puse în practică sub supravegherea unor Gărzi înarmate populare alese de asemenea, la intervale de timp regulate din rândul comunităților. Deoarece Zaratush avea un grad de rudenie cu Regele, era convins că acesta îi va accepta Planul. Din păcate însă, proiectele tânărului Zaratush fură date peste cap de moartea lui Cirus și venirea la tron a lui Cambise al II-lea, care se dovedi încă din tinerețe un ușuratec și un despot scelerat. Resemnat, Zaratush a început să-i învețe pe oameni despre principiile Binelui și Răului, despre omniprezența elementelor duale, despre Cele 7 Legi ale Universului.

* * *

Când pe Cer a apărut Steaua Domnului, Bătrânul Alb a cerut să se aducă trei cămilele albe și pe Frații : Galgalat, Malgalat și Sarathim, pentru a cerceta lucrurile chiar la Curtea lui Irod de la Ierusalim. Spre surprinderea lor, Nașterea Fiului lui Dumnezeu nu era nici așteptată și nici un prilej de bucurie printre conducătorii Cetății. Fratele Galgalat luă cuvântul în fața lui Irod : "Unde este Regele Iudeilor cel nou-născut ? Căci am văzut Steaua Lui la Răsărit și am venit să ne închinăm Lui ...". Întrebarea Fratelui produse tulburare la Curte, așa că Irod îl chemă pe Marele Preot, care-i lămuri citându-le din Scripturi : "În Betleemul Iudeii ..."

Irod credea că Pruncul va fi rege în locul său, însă Galgalat, Malgalat și Sarathim au înțeles ce aveau de făcut și au promis că-l vor vizita la întoarcere. L-au aflat pe Prunc într-o iesle și I-au adus Darul : aur, smirnă și tămâie, și după ce Frații au îngenunchiat, I-au adus Închinarea Ordinului, recunoscându-i Împărăția și Domnia peste Oameni. La întoarcere cei trei Frați au făcut un ocol, în drumul lor către Sibi, pentru că Irod a pus pe urmele lor o ceată de ghibliți să-i prindă. Aceștia însă nu au putut ține pasul cu cele trei cămile albe ...

Au fugit printre munți și au trecut prin Nemroud Dagh, unde Arhitectul urmașilor lui Alexandru, i-a întrebat : "Ce ați văzut acolo unde v-a trimis Bătrânul ?". După ce povestiră totul, acesta i-a întrebat din nou : "Dar El, ce v-a dăruit vouă ?" Ei răspunseră : "O bucățică de scutec binecuvântat, pe care însă l-am ascuns în pământ la intrarea în defileu." Fratele Arhitect le spuseră : "Să mergeți înapoi și s-o aduceți". Cei trei s-au întors în deșert și pe când săpau locul cu pricina, o flacără se văzu ieșind din acel loc. Prin urmare, ei nu s-au mai întors la Arhitectul trecut de partea Fiilor Şarpelui, căci Bătrânul Alb li s-a arătat între timp, și i-au îndrumat către nord-vest, spre Ripheii Hiperborieni, dincolo de Pontul Euxin, în regatul preotului-rege Deceneu. ( Fratele Ioan - MMMM )

* * *

În cetatea de piatră din Ripheii Occidens, Magii s-au stins în Domnul, botezați. Oasele lor, au rămas acolo, până în anul 305, când au fost cerute discipolilor de către Împărăteasa Elena pentru a fi duse la Constantinopol.

* * *

Pe 17 noiembrie 375 d. Ch., Împăratul Valentinian I se stingea din viață la Brigetio, în Panonia după ce alungase cu ajutorul saxonilor triburile vizigote așezate pe malurile Dunării. Prin fiul său Gratian, acesta-i cerea fratelui său Valens, să aducă pe finicii creștini ( secuii ) din armata lui Ermanaric, împăratul hunilor, și să-i așeze puțin mai la nord de saxonii creștini arieni. Prin această strategie, Valentinian spera să formeze o putere militară stabilă în perimetrul curburii interioare a Carpaților, o dioceză aliată romanilor cu rol de avanpost împotriva deselor atacuri ostrogote și vizigote. Valens acceptă și sprijină acele populații să se așeze în Transilvania pustiită de atacurile ostrogote și vizigote, care după ce se repliau în spatele munților atacau Imperiul, dinspre Dunăre. În anul următor însă, împăratul nu mai are timp să-și extindă colonizările strategice, deoarece sub presiunea hunilor, vizigoții își doresc vasalitatea romanilor. Vizigoții primesc permisiunea să se stabilească la hotarele din sudul Dunării, însă aceștia s-au dovedit o forță militară de trădători, care au instigat și pe coloni la revolta împotriva binefăcătorului lor. Împăratul Valens moare pe câmpul de luptă la Edirne, în 9 august 378 d. Ch. După 6 luni, pe tronul Imperiului de Răsărit urcă Flavius Theodosius ( 19 ianuarie 379 ), care continuă barbarizarea armatei, însă nu mai acorda sprijin saxonilor creștini și secuilor stabiliți în curbura interioară a Carpaților. ( Fratele Bejan - 1980 )

* * *

Fratele Ioan a stăruit pe lângă episcopul Eustorgiu să strămute moaștele Celor Trei Magi la Milan, deoarece acestea puteau oricând să fie profanate de "gălbarii" strecurați în oștirea otomană, care făcea pregătiri intense în vederea asedierii Constantinopolului.

* * *

Unul dintre semnele tradiționale de recunoaștere ale Fraților Solomonari a fost Crucea în jurul căreia se ridică un Trandafir alb cu cinci petale ( lat. rosa multiflora ).

În timpul revoltei cehilor împotriva nobilimii și a clerului catolic, condusă de Jan Hus ( 1369-1415 ), Fratele Observator a luat parte la evenimente, fiindu-i apropiat. El l-a sfătuit pe Hus să utilizeze ca și semn de recunoaștere pentru organizatori, pe timpul pregătirilor care au precedat războiul, Crucea și Trandafirul. Ulterior, aceste două simboluri au mai fost folosite și în alte împrejurări, simbolizând : schimbarea, conspirația, regenerarea, Noua Lume în Cupa lui Pluton. Prin extensie, opozanții și reformatorii, din toată Europa de Vest se vor declara "rozicrucieni", care apoi a devenit un semn distinctiv și în Marea Lojă constituită în Anglia, la 24 iunie 1717. Cu acest prilej, Francmasoneria preluând rozicrucianismul din Germania, inclusiv simbolurile sale, devine o instituție filantropică, loială suveranului domnitor, proclamând alte valori : religie universală, iubire frățească între oameni, etc ... După înfrângerea definitivă a iacobinilor, simbolistica crucii și a trandafirului intră ca un semn ezoteric în Francmasoneria de Rit Scoțian și mai apoi revine în restul Europei, odată cu pregătirile revoluțiilor burghezo-democratice din aproape toate țările, în perioada anilor 1848-1849.

În cele din urmă, este preluat și de societățile de teozofie cu anumite modificări. Trandafirul la aceștia, apare atârnat în diverse moduri de Cruce, ajungându-se spre exemplu, la 7 trandafiri roșii și unul alb care îmbracă ca și un guler, o cruce ortodoxă, cum este cazul Asociației Rozicruciene fondată de către Max Heindel. ( Fratele Bejan - 1980 )

* * *

Frăția noastră a urmărit de-a lungul timpului, intervențiile "Fiilor Şarpelui" în viața politică și economică a lumii. Prin aceste intervenții egoiste în spațiile vectoriale ale unei evoluții naturale, imprimat de Ordinul Ezoteric al Bătrânului Alb, ei au devenit agenții periodici ai haosului.

Papa Sixtus al III-lea ( 432 - 440 d. Ch. ) răsplătește Frăția cu 400 de monezi pentru serviciile de curierat, către Chiril patriarhul Alexandriei și Ioan din Antiohia. Papa ne-a răsplătit pentru serviciile noastre în urma neînțelegerilor apărute cu ocazia conciliului de la Efes ( 22 iunie 431 ) și pentru o reparație la o biserică din nordul Italiei. În octombrie 451, Fratele Ioan este solicitat de Papa Leon I, de a fi prezent la Conciliul de la Calcedon pentru a lua act de supunere privind Canonul 18. Ulterior, Frăția îl sprijină pe Papă cu prilejul negocierilor avute cu hunul Atila la Peschiera, pe râul Mincio. Barbarului i-au fost făcute proiecții cu diapozitive care-i reprezentau pe Sf. Apostoli Petru și Pavel plutind în aer, în spatele lui Leon. Attila a fost atât de îngrozit la vederea proiecțiilor, încât s-a retras cu toată armata, spunându-i Papei : "Oamenii mei pot învinge cei mai buni războinici, însă nu-i pot lăsa pradă lupilor sau leilor." Pentru acest serviciu, Frăția nu a primit de la Leon nici un ban. Apoi, în anul 455 d. Ch., odată cu debarcarea vandalilor la Porta, cu toate că Leon a cerut din nou sprijin Frăției, Fratele Ioan l-a refuzat politicos. Vandalii lui Genseric au devastat Roma timp de 14 zile, apoi s-au retras. Sanctitatea Sa a murit pe 10 noiembrie 461. ( Fratele Ioan - MCDV )

Fratele Solomonar poartă mantie din piele de capră, cusută circular de 1,618 mm, întărită cu șnur de bumbac, de care se coase o meșă din același material, lată cam de o palmă. Pe cap are o pălărie din piele de capră, cu boruri de 168 mm, întărită ca și mantia cu șnur de care se coase și o bordură, dându-i aspect de pălărie din piele. Vestimentația servește atât pentru a-l apăra de ploaie și vânt, dar și ca membrane pentru un timpan și tobă. Mantaua întinsă pe gura unui ciubăr de lemn sau a unui vas mare și circular din cupru, servește la adaptarea ei pentru a deveni un timpan ce se lovește cu nuiaua de alun, să sune rar, cam trei bătăi pe minut. Instrumentul scoate în acest mod, sunetele care aduc trăsnete. Pălăria va fi întinsă pe o sită, apoi, prin lovituri sacadate va scoate sunetele specifice grindinei. Pe toată durata ritualului, solomonarul va citi Psalmii lui David, după rânduiala învățată de la Fratele Ioan dus la Roma, de către Meșterul Apollodor Damaschinul. Trebuie amintit faptul că mantaua și pălăria sunt din piele de capră. Pe deoparte datorită texturii și rezonanței, în plus, ea simbolizează pielea Celui Necurat, jupuită și fulgerată de către Arhanghelul Mihail, care apoi i-a fost dăruită solomonarului, spre a-l lăsa pe diavol gol și plin de rușine. Chiar dacă are putere asupra grindinei și a furtunilor, solomonarul nu o va folosi decât atunci când oamenii iau obiceiuri asemeni diavolului, ignorând Voința Tatălui Ceresc. După șapte ani de peregrinări prin lume, solomonarul trebuie să se stabilească într-o obște sătească, pe care trebuie s-o apere de alți solomonari mai tineri pe care el însuși i-a instruit ...( sursa traditională )

Dincolo de speculații, legende ori tradiții despre solomonari, trebuie spus că Frația a existat de pe urma construcțiilor. Primele tradiții legendaro-ezoterice fac trimitere la Cei trei Magi de la Răsărit pomeniți și în Evanghelii. Oricum, partea laică și în același timp pragmatică, este legată de meșterii constructori care au ridicat cetățile în formă de cochilie-de-melc din Dacia. Mai apoi, meșterii din Dacia Romana ajung sub directa îndrumare a lui Apollodor din Damasc ; unii pentru construcțiile noii Provincii, iar alții însoțindu-l pe Apollodor la Roma, se răspândesc apoi, în tot Imperiul. După Retragerea Aureliană, meșterii rămași în interiorul curburii Carpaților instituie o Tradiție potrivit căreia calfele înainte de a deveni meșteri, trebuiau ca timp de șapte ani să pornească în lumea largă pentru a contracta lucrări cu durată de peste un an. Peregrinajul comporta riscuri și primejdii, dintre care unul foarte important era apa de băut. Călătorii erau atenți ca provizia de apă luată în burduf să fie dintr-o apă în care trăiesc salamandre. Era un indiciu sigur, că acea apă era potabilă. Fiecare solomonar după ce a fost inițiat, devenea implicit, un peregrin în numele Frăției, pentru căutarea unor lucrări de anvergură.

Mențiuni despre acest peregrinaj apar și în Franța Medievală, cum ar fi în cele ale arhitectului Villard de Honecourt. El a fost primul arhitect care a menționat că membrii Frăției, își identificau lucrarea prin Pendulul lui Solomon. Ulterior, acest obicei se instituie în toată Europa, iar mărcile cu semne, mărcile cu litere, semnele în general definesc pe piatră sau lemn din Vest de la Atlantic până în Est, la gurile Dunării, breslașii care au ridicat construcțiile din acea perioadă. De fapt, cam pe vremea Primei Cruciade ( 1095 ), Abația de la Cluny după ce fondează "Datoria Eliberării" sau "Copiii lui Maitre Jacques" în scopul construirii fortăreței Krac des Chevaliers , de lângă Ierusalim, va cere noilor meșteri să-și simbolizeze lucrarea pentru a se deosebi de cea a "Copiilor lui Solomon", care deja ridicaseră multe structuri ale fortăreței și care încă nu fuseseră plătite. Frăția Solomonară ( nucleul Companionilor Eliberării ) prin calfele și meșterii săi, s-au consacrat în acea perioadă stilurilor Roman și apoi Gotic cu prilejul construirii mănăstirilor și catedralelor construite în Franța sec. IX - XII, alături de Companionii Datoriei. În acele vremuri, "lucrul era mult și meșterii puțini", iar Franța după ce i-au alungat pe mauri din Spania, devenise țara cea mai prosperă din Europa, care-și dorea să ridice cele mai frumoase catedrale, multe dintre ele stând semețe pe fundații și în zilele noastre ! ( Fratele Bejan - 1980 )