Scoala Solomonara - Phal(erae) Mad(et)


Valentin S. Vârtan
"Phal(erae) Mad(et)"


Anexe


Anexa 5 - Despre solomonari

Există mai multe relatări. Spre exemplu, Elena Niculiță-Voronca în "Datinile și credințele poporului român, adunate și așezate în ordine cronologică" - I, Cernăuți, 1903, atinge esența conexiunii solomonar-pietrar, când pietrarii se adună în ajunul Crăciunului, după ce toată ziua au postit și se așează la masă, având în față din toate roadele pământului. Înainte însă, de a se așeza la masă, se pun în genunchi și se roagă Sf. Apostol Petru să lege piatra până când aceștia o cheamă. Pe parcursul rugăciuni, iau o ață de cânepă uitată pe câmp și o înnoadă de trei ori. Apoi vara, ei vor merge pe câmp cu această ață și cu o coasă, unde vor face anumite rugăciuni pentru alungarea grindinei.

Majoritatea autorilor aduc însă relatări mai mult sau mai puțin veridice, culese de la țărani, așa cum au văzut sau cum au perceput ei de-a lungul timpului, magia meteorologică, aflată mai tot timpul în legătură cu personajul numit de ei, solomonar.

Ceea ce oferim noi publicului cititor în câteva rânduri, nu contrazice, după cum nici nu confirmă în totalitate relatările țăranului român, care prin candoare, a elaborat o mostră de mit autentic, folclor plin de substanță, în fața căruia chiar și Şcoala Solomonară rămâne plăcut impresionată !

Nu putem fi însă de acord cu ceea ce găsim mai nou pe Internet, sub semnătura unor "maeștrii ai științelor oculte", cum ar fi bunăoară, d-l Lorin Fortuna ( www.lorin-fortuna.ro ). La un moment dat, domnia sa crează un link cu trimitere la Şcoala Noastră, însă pe de altă parte, ne denigrează, aducând lămuriri "savante" unor cititori care cer lămuriri despre Şcoala Solomonară. Un astfel de "savantalâk" este și părerea greșită cum că Şcoala Solomonară, de-a lungul timpului, fura copii în scopul inițierii și practicii magiilor.

Vom atinge pe scurt, această "poveste a copiilor răpiți" de către noi.

Cine citește cu atenție pagina noastră on-line, află cu ușurință faptul că în mod real, Şcoala Solomonară continuă Tradiția fostei corporații a companionilor pietrari, ce apare la un moment dat consemnată și în Istoria Franței sau a Germaniei medievale, sub denumirea de "companionii Copiilor lui Solomon". Există și o siglă celebră și recunoscută sub acest nume, pe multe Catedrale din Vest, ce atestă valoarea breslei noastre de constructori.

Din acest motiv, nici nu dorim să avem contacte cu trepădușii care în zilele noastre, aparțin așa numitei Francmasonerii Speculative ! Din punctul nostru de vedere, Francmasoneria în general, nu valorează nici doi bani, cu toate că prin consens, admitem apartenența ei în rândul celor 7 Şcoli de Inițiere Minore !

Dacă cineva dorește o comparație sugestivă, lucrurile stau la fel și cu apartenența României de azi la U.E. Ţara noastră deși a aderat scriptic la Uniune, faptic prin instituțiile sale, prin mentalitatea unor cetățeni, aparține unui Ev anacronic, nu foarte departe de conceptele filozofice predate la Poarta Otomană din timpul lui Mircea cel Bătrân ! Ori, cu astfel de instituții sau cetățeni, putem afirma ce dorim, dacă faptele arată că nu suntem altceva decât o adunătură școlită la porțile Fanarului ! Priviți cu atenție capitala noastră ( Bucureștiul ) care ne reprezintă ! O lume a țigănismului și manelismului politic, economic și cultural. Unde mai există așa ceva în Europa ?

Dar să revenim la problema lui Lorin și a celor asemenea lui.

Copiii așa zis furați de către solomonari, erau de fapt, niște copii născuți cu debilități psihice, care în comunitățile în care se nășteau deveneau la maturitate, oameni-problemă. Conform credințelor din acele timpuri, era vorba despre copiii care se nășteau "cu căița pe cap", adică o parte a placentei lipită pe o porțiune exterioară a craniului nou-născutului. În acele vremuri, preotul satului era imediat informat de acea naștere, prin urmare, monitorizat de comunitate.

Când Fratele Solomonar, în peregrinajul său, găsea lucrări de amploare în construcții, este de la sine înțeles că Frăția era preocupată și cu recrutarea de forță de muncă. Erau adunați cu acest prilej și copiii inventariați de noi ca fiind născuți cu "căița pe cap", care în acel moment aveau vârsta cuprinsă între 6-12 ani. Acești copii repudiați de comunitățile lor, pentru noi aveau o valoare deosebită, deoarece ei constituiau viitorii Ucenici-Solomonari.

Procedura era simplă : cu acordul preotului din sat, acești copii erau adunați într-un campus improvizat, unde se efectuau asupra lor tratamente psihice și fito-terapeutice. Copiii deveneau un eșalon de ucenici cu un coeficient de inteligență ridicat, care puteau percepe Învățătura Solomonară. Desigur, că aceste luări în custodie cam unilaterală, lăsau în urmă în obștea sătească prin gura preotului, o poveste fantastică despre solomonarul care a luat copilul călare pe un balaur …

După mulți ani, unii reveneau în satele lor de baștină, purtând alt nume și altă identitate, pentru a nu fi recunoscuți ca fiind foștii copii, ce erau considerați de către comunitate ca fiind "paria satului". Fără a avea în acele vremuri norme europene, Şcoala Solomonară avea o strategie proprie de recrutare a forței de muncă. Nu erau luați ca Ucenici, băieți care se integrau perfect în comunitate și care puteau fi de folos în obștea sătească.

Erau recrutați copiii considerați anormali, care uneori deveneau o povară pentru părinți și obște. Frăția Solomonară prin cunoștințele sale în domeniul medicinii, acordau o șansă de devenire a unui astfel de copil, după care la maturitate putea opta pentru libertate, deoarece Frăția nu a socotit pe nimeni sclav. Ce dorește să înțeleagă un om ca d-l Lorin Fortuna, despre această poveste veche, este treaba dânsului.

Noi însă avem conștiința împăcată că Şcoala Noastră a acordat acelor copii, o șansă de devenire. Oricum, în zilele noastre Frăția Solomonară nu mai contractează nici lucrări, deci, nici nu se mai implică în recrutarea de forță de muncă. Așa că lumea poate dormi liniștită, deoarece de peste 150 de ani nu s-au mai luat copii-cu-căiță din sate, pentru a-i face Ucenici Solomonari ! Poate că tot din acest motiv, poveștile cu paria-ai-satului, au devenit frecvente în ultimii 150 de ani … Acești copii în zilele noastre, cred că sunt ai … nimănui.

Poate cu alt prilej, vă voi spune și câteva lucruri interesante despre Călăreții pe Balaur …

Valentin S. Vârtan