Există mai multe relatări. Spre exemplu,
Elena Niculiță-Voronca în "Datinile și credințele poporului
român, adunate și așezate în ordine cronologică" - I,
Cernăuți, 1903, atinge esența conexiunii solomonar-pietrar, când
pietrarii se adună în ajunul Crăciunului, după ce toată
ziua au postit și se așează la masă, având în
față din toate roadele pământului. Înainte însă, de a se
așeza la masă, se pun în genunchi și se roagă Sf. Apostol
Petru să lege piatra până când aceștia o cheamă. Pe
parcursul rugăciuni, iau o ață de cânepă uitată pe
câmp și o înnoadă de trei ori. Apoi vara, ei vor merge pe câmp cu
această ață și cu o coasă, unde vor face anumite
rugăciuni pentru alungarea grindinei.
Majoritatea autorilor aduc însă relatări
mai mult sau mai puțin veridice, culese de la țărani, așa
cum au văzut sau cum au perceput ei de-a lungul timpului, magia
meteorologică, aflată mai tot timpul în legătură cu
personajul numit de ei, solomonar.
Ceea ce oferim noi publicului cititor în câteva
rânduri, nu contrazice, după cum nici nu confirmă în totalitate
relatările țăranului român, care prin candoare, a elaborat o
mostră de mit autentic, folclor plin de substanță, în fața
căruia chiar și Şcoala Solomonară rămâne plăcut
impresionată !
Nu putem fi însă de acord cu ceea ce găsim
mai nou pe Internet, sub semnătura unor "maeștrii
ai științelor oculte", cum ar fi bunăoară, d-l Lorin
Fortuna ( www.lorin-fortuna.ro ).
La un moment dat, domnia sa crează un link cu trimitere la Şcoala Noastră,
însă pe de altă parte, ne denigrează, aducând lămuriri
"savante" unor cititori care cer lămuriri despre Şcoala
Solomonară. Un astfel de "savantalâk" este și părerea
greșită cum că Şcoala Solomonară, de-a lungul timpului,
fura copii în scopul inițierii și practicii magiilor.
Vom
atinge pe scurt, această "poveste a copiilor răpiți" de către
noi.
Cine citește cu
atenție pagina noastră on-line, află cu
ușurință faptul că în mod real, Şcoala Solomonară
continuă Tradiția fostei corporații a companionilor pietrari, ce
apare la un moment dat consemnată și în Istoria Franței sau a
Germaniei medievale, sub denumirea de "companionii Copiilor lui
Solomon". Există și o siglă celebră și
recunoscută sub acest nume, pe multe Catedrale din Vest, ce atestă
valoarea breslei noastre de constructori.
Din acest motiv, nici nu dorim să avem contacte
cu trepădușii care în zilele noastre, aparțin așa numitei
Francmasonerii Speculative ! Din punctul nostru de vedere, Francmasoneria în
general, nu valorează nici doi bani, cu toate că prin consens,
admitem apartenența ei în rândul celor 7 Şcoli de Inițiere
Minore !
Dacă cineva dorește o comparație
sugestivă, lucrurile stau la fel și cu apartenența României de
azi la U.E. Ţara noastră deși a aderat scriptic la Uniune,
faptic prin instituțiile sale, prin mentalitatea unor cetățeni,
aparține unui Ev anacronic, nu foarte departe de conceptele filozofice
predate la Poarta Otomană din timpul lui Mircea cel Bătrân ! Ori, cu
astfel de instituții sau cetățeni, putem afirma ce dorim,
dacă faptele arată că nu suntem altceva decât o
adunătură școlită la porțile Fanarului ! Priviți
cu atenție capitala noastră ( Bucureștiul ) care ne
reprezintă ! O lume a țigănismului și manelismului politic,
economic și cultural. Unde mai există așa ceva în Europa ?
Dar să revenim la problema lui Lorin și a
celor asemenea lui.
Copiii așa zis furați de către solomonari,
erau de fapt, niște copii născuți cu debilități
psihice, care în comunitățile în care se nășteau deveneau
la maturitate, oameni-problemă. Conform credințelor din acele
timpuri, era vorba despre copiii care se nășteau "cu căița pe cap", adică o parte a placentei lipită
pe o porțiune exterioară a craniului nou-născutului. În acele
vremuri, preotul satului era imediat informat de acea naștere, prin urmare,
monitorizat de comunitate.
Când
Fratele Solomonar, în peregrinajul său, găsea lucrări de amploare
în construcții, este de la sine înțeles că Frăția era
preocupată și cu recrutarea de forță de muncă. Erau
adunați cu acest prilej și copiii inventariați de noi ca fiind
născuți cu "căița pe cap",
care în acel moment aveau vârsta cuprinsă între 6-12 ani. Acești
copii repudiați de comunitățile lor, pentru noi aveau o valoare
deosebită, deoarece ei constituiau viitorii Ucenici-Solomonari.
Procedura
era simplă : cu acordul preotului din sat, acești copii erau
adunați într-un campus improvizat, unde se efectuau asupra lor tratamente
psihice și fito-terapeutice. Copiii deveneau un eșalon de ucenici cu
un coeficient de inteligență ridicat, care puteau percepe
Învățătura Solomonară. Desigur, că aceste luări
în custodie cam unilaterală, lăsau în urmă în obștea
sătească prin gura preotului, o poveste fantastică despre
solomonarul care a luat copilul călare pe un balaur
După
mulți ani, unii reveneau în satele lor de baștină, purtând alt
nume și altă identitate, pentru a nu fi recunoscuți ca fiind
foștii copii, ce erau considerați de către comunitate ca fiind "paria satului". Fără a avea
în acele vremuri norme europene, Şcoala Solomonară avea o strategie
proprie de recrutare a forței de muncă. Nu erau luați ca
Ucenici, băieți care se integrau perfect în comunitate și care
puteau fi de folos în obștea sătească.
Erau
recrutați copiii considerați anormali, care uneori deveneau o
povară pentru părinți și obște. Frăția
Solomonară prin cunoștințele sale în domeniul medicinii, acordau
o șansă de devenire a unui astfel de copil, după care la
maturitate putea opta pentru libertate, deoarece Frăția nu a socotit
pe nimeni sclav. Ce dorește să înțeleagă un om ca d-l Lorin
Fortuna, despre această poveste veche, este treaba dânsului.
Noi
însă avem conștiința împăcată că Şcoala
Noastră a acordat acelor copii, o șansă de devenire. Oricum, în
zilele noastre Frăția Solomonară nu mai contractează nici
lucrări, deci, nici nu se mai implică în recrutarea de
forță de muncă. Așa că lumea poate dormi liniștită,
deoarece de peste 150 de ani nu s-au mai luat copii-cu-căiță din
sate, pentru a-i face Ucenici Solomonari ! Poate că tot din acest motiv,
poveștile cu paria-ai-satului, au devenit frecvente în ultimii 150
de ani
Acești copii în zilele noastre, cred că sunt ai
nimănui.
Poate
cu alt prilej, vă voi spune și câteva lucruri interesante despre
Călăreții pe Balaur