Există mai multe relatări. Spre exemplu, Elena Niculiţă-Voronca în "Datinile şi credinţele poporului român, adunate şi aşezate în ordine cronologică" - I, Cernăuţi, 1903, atinge esenţa conexiunii solomonar-pietrar, când pietrarii se adună în ajunul Crăciunului, după ce toată ziua au postit şi se aşează la masă, având în faţă din toate roadele pământului. Înainte însă, de a se aşeza la masă, se pun în genunchi şi se roagă Sf. Apostol Petru să lege piatra până când aceştia o cheamă. Pe parcursul rugăciuni, iau o aţă de cânepă uitată pe câmp şi o înnoadă de trei ori. Apoi vara, ei vor merge pe câmp cu această aţă şi cu o coasă, unde vor face anumite rugăciuni pentru alungarea grindinei.

Majoritatea autorilor aduc însă relatări mai mult sau mai puţin veridice, culese de la ţărani, aşa cum au văzut sau cum au perceput ei de-a lungul timpului, magia meteorologică, aflată mai tot timpul în legătură cu personajul numit de ei, solomonar.

Ceea ce oferim noi publicului cititor în câteva rânduri, nu contrazice, după cum nici nu confirmă în totalitate relatările ţăranului român, care prin candoare, a elaborat o mostră de mit autentic, folclor plin de substanţă, în faţa căruia chiar şi Şcoala Solomonară rămâne plăcut impresionată !

Nu putem fi însă de acord cu ceea ce găsim mai nou pe Internet, sub semnătura unor "maeştrii ai ştiinţelor oculte", cum ar fi bunăoară, d-l Lorin Fortuna ( www.lorin-fortuna.ro ). La un moment dat, domnia sa crează un link cu trimitere la Şcoala Noastră, însă pe de altă parte, ne denigrează, aducând lămuriri "savante" unor cititori care cer lămuriri despre Şcoala Solomonară. Un astfel de "savantalâk" este şi părerea greşită cum că Şcoala Solomonară, de-a lungul timpului, fura copii în scopul iniţierii şi practicii magiilor.

Vom atinge pe scurt, această "poveste a copiilor răpiţi" de către noi.

Cine citeşte cu atenţie pagina noastră on-line, află cu uşurinţă faptul că în mod real, Şcoala Solomonară continuă Tradiţia fostei corporaţii a companionilor pietrari, ce apare la un moment dat consemnată şi în Istoria Franţei sau a Germaniei medievale, sub denumirea de "companionii Copiilor lui Solomon". Există şi o siglă celebră şi recunoscută sub acest nume, pe multe Catedrale din Vest, ce atestă valoarea breslei noastre de constructori.

Din acest motiv, nici nu dorim să avem contacte cu trepăduşii care în zilele noastre, aparţin aşa numitei Francmasonerii Speculative ! Din punctul nostru de vedere, Francmasoneria în general, nu valorează nici doi bani, cu toate că prin consens, admitem apartenenţa ei în rândul celor 7 Şcoli de Iniţiere Minore !

Dacă cineva doreşte o comparaţie sugestivă, lucrurile stau la fel şi cu apartenenţa României de azi la U.E. Ţara noastră deşi a aderat scriptic la Uniune, faptic prin instituţiile sale, prin mentalitatea unor cetăţeni, aparţine unui Ev anacronic, nu foarte departe de conceptele filozofice predate la Poarta Otomană din timpul lui Mircea cel Bătrân ! Ori, cu astfel de instituţii sau cetăţeni, putem afirma ce dorim, dacă faptele arată că nu suntem altceva decât o adunătură şcolită la porţile Fanarului ! Priviţi cu atenţie capitala noastră ( Bucureştiul ) care ne reprezintă ! O lume a ţigănismului şi manelismului politic, economic şi cultural. Unde mai există aşa ceva în Europa ?

Dar să revenim la problema lui Lorin şi a celor asemenea lui.

Copiii aşa zis furaţi de către solomonari, erau de fapt, nişte copii născuţi cu debilităţi psihice, care în comunităţile în care se năşteau deveneau la maturitate, oameni-problemă. Conform credinţelor din acele timpuri, era vorba despre copiii care se năşteau "cu căiţa pe cap", adică o parte a placentei lipită pe o porţiune exterioară a craniului nou-născutului. În acele vremuri, preotul satului era imediat informat de acea naştere, prin urmare, monitorizat de comunitate.

Când Fratele Solomonar, în peregrinajul său, găsea lucrări de amploare în construcţii, este de la sine înţeles că Frăţia era preocupată şi cu recrutarea de forţă de muncă. Erau adunaţi cu acest prilej şi copiii inventariaţi de noi ca fiind născuţi cu "căiţa pe cap", care în acel moment aveau vârsta cuprinsă între 6-12 ani. Aceşti copii repudiaţi de comunităţile lor, pentru noi aveau o valoare deosebită, deoarece ei constituiau viitorii Ucenici-Solomonari.

Procedura era simplă : cu acordul preotului din sat, aceşti copii erau adunaţi într-un campus improvizat, unde se efectuau asupra lor tratamente psihice şi fito-terapeutice. Copiii deveneau un eşalon de ucenici cu un coeficient de inteligenţă ridicat, care puteau percepe Învăţătura Solomonară. Desigur, că aceste luări în custodie cam unilaterală, lăsau în urmă în obştea sătească prin gura preotului, o poveste fantastică despre solomonarul care a luat copilul călare pe un balaur …

După mulţi ani, unii reveneau în satele lor de baştină, purtând alt nume şi altă identitate, pentru a nu fi recunoscuţi ca fiind foştii copii, ce erau consideraţi de către comunitate ca fiind "paria satului". Fără a avea în acele vremuri norme europene, Şcoala Solomonară avea o strategie proprie de recrutare a forţei de muncă. Nu erau luaţi ca Ucenici, băieţi care se integrau perfect în comunitate şi care puteau fi de folos în obştea sătească.

Erau recrutaţi copiii consideraţi anormali, care uneori deveneau o povară pentru părinţi şi obşte. Frăţia Solomonară prin cunoştinţele sale în domeniul medicinii, acordau o şansă de devenire a unui astfel de copil, după care la maturitate putea opta pentru libertate, deoarece Frăţia nu a socotit pe nimeni sclav. Ce doreşte să înţeleagă un om ca d-l Lorin Fortuna, despre această poveste veche, este treaba dânsului.

Noi însă avem conştiinţa împăcată că Şcoala Noastră a acordat acelor copii, o şansă de devenire. Oricum, în zilele noastre Frăţia Solomonară nu mai contractează nici lucrări, deci, nici nu se mai implică în recrutarea de forţă de muncă. Aşa că lumea poate dormi liniştită, deoarece de peste 150 de ani nu s-au mai luat copii-cu-căiţă din sate, pentru a-i face Ucenici Solomonari ! Poate că tot din acest motiv, poveştile cu paria-ai-satului, au devenit frecvente în ultimii 150 de ani … Aceşti copii în zilele noastre, cred că sunt ai … nimănui.

Poate cu alt prilej, vă voi spune şi câteva lucruri interesante despre Călăreţii pe Balaur …