Cartea I - "Despre începuturile Școlii Solomonare"
~ I. 03. Concluzii ~
1. Frăția Solomonară sau Copiii lui Solomon a fost un Companionaj reorganizat în Iunie 1115, din inițiativa Abatelui Bernard, mentorul spiritual al Ordinului Cistercian. Nu se cunosc amănunte în acest sens, însă reorganizarea a fost întreprinsă și la sugestia abatelui Etiene Harding, care era interesat și el, de proiectele unor catedrale.
2. Inițial, Frăția a fost un grup de constructori străini, stabiliți în zona abației Piona-Colico (Italia), care au fost chemați în Franța, la St. Cluny, după anul 910, de către Abatele Odo.
3. Frații Solomonari, ca și companionaj reorganizat, ajung și în Ungaria și Transilvania, o dată cu înființarea Abației Cisterciene de la Igriș (județul Timiș) și a celei de la Cârța (județul Sibiu).
4. Abatele Bernard, împreună cu Abatele Suger de la St. Denis (Paris), după ce-i organizează și ridică mai multe abații, îi recomandă templierilor, ca și companionaj specializat al stilului romano-gotic, ce putea pune în practică toate planurile de ordin arhitectonic, ale acestora. De altfel, între cistercieni și templieri a existat o comuniune și un sprijin reciproc, pe tot parcursul evoluției lor istorice. Iar pe lângă cele două Ordine, companionajul Copiii lui Solomon a înregistrat și el, cea mai mare înflorire din istorie.
5. Ordinul Cistercian a definit companionajul Copiii lui Solomon, ca și constructori străini, fără naționalitate. Ca atare, ei nu depuneau nici un jurământ de fidelitate față de un suveran, fiind patronați doar de către Biserica Romano-Catolică, prin reprezentantul ei, cu referință strictă la Ordinul Cistercian.
Frații solomonari au supravețuit și după ce Ordinul Templier a fost scos în afara legii. S-au refugiat ; întâi spre centrul și apoi, spre estul Europei. După izbucnirea războaielor husite (1420-1434), unii s-au răspândit prin orașele Europei ; însă cei mai mulți, s-au refugiat pe domeniile regale din preajma exploatărilor aurifere ale Carpaților Apuseni. Unii și-au împrumutat nume maghiar, alții de german, și cei mai mulți, de valah. Alții, și-au adăugat meseria în dreptul numelui, pe care au pronunțat-o în limba comunității unde au fost acceptați împreună cu famiile lor.
Recrutările de tineri în companionaj erau făcute chiar de către meșterii sau de către companionii mai bătrâni, însă după intrarea în Frăție nimeni nu vorbea despre trecut. În companionaj, nimeni nu te întreba care au fost originile părinților care te-au născut. Meșterii vorbeau foarte puțin, iar frații conversau între ei, cu ajutorul dactilonomiei sau uzau de formulările și expresii în Limbia Verde (sau a Păsărilor).
Cu autoritățile vorbea doar șeful de șantier (Starostele), care de obicei era însoțit de un traducător, atunci când era necesar. Dacă cineva se adresa unui străin așa, doar de dragul de a conversa, după cum se mai întâmplă în zilele noastre pe un șantier sau dacă doi ucenici erau prinși stând la taifas, aceștia erau dați afară de pe șantier, după o scurtă dezbatere la sfârșitul zilei, fără ca cineva să mai fie preocupat de soarta acestuia, începând cu ziua următoare ...
Despre companionajul Copiii Sf. Jaques, știm doar că el era format mai ales din francezi și spanioli, însă acolo rigorile nu erau atât de stricte ca în companionajul nostru. A existat însă și un Statut universal valabil pentru toate companionajele din Europa, inițiat de către de către Ordinul Clunian, la care au aderat toți companionii în 1098, sub formula de Companioni ai Datoriei, din care a făcut parte și companionajul străinilor, adică Copiii lui Solomon. Cititorul poate să-l consulte la finalul acestei cărți.
1. Frăția Solomonară sau Copiii lui Solomon a fost un Companionaj reorganizat în Iunie 1115, din inițiativa Abatelui Bernard, mentorul spiritual al Ordinului Cistercian. Nu se cunosc amănunte în acest sens, însă reorganizarea a fost întreprinsă și la sugestia abatelui Etiene Harding, care era interesat și el, de proiectele unor catedrale.
2. Inițial, Frăția a fost un grup de constructori străini, stabiliți în zona abației Piona-Colico (Italia), care au fost chemați în Franța, la St. Cluny, după anul 910, de către Abatele Odo.
3. Frații Solomonari, ca și companionaj reorganizat, ajung și în Ungaria și Transilvania, o dată cu înființarea Abației Cisterciene de la Igriș (județul Timiș) și a celei de la Cârța (județul Sibiu).
4. Abatele Bernard, împreună cu Abatele Suger de la St. Denis (Paris), după ce-i organizează și ridică mai multe abații, îi recomandă templierilor, ca și companionaj specializat al stilului romano-gotic, ce putea pune în practică toate planurile de ordin arhitectonic, ale acestora. De altfel, între cistercieni și templieri a existat o comuniune și un sprijin reciproc, pe tot parcursul evoluției lor istorice. Iar pe lângă cele două Ordine, companionajul Copiii lui Solomon a înregistrat și el, cea mai mare înflorire din istorie.
5. Ordinul Cistercian a definit companionajul Copiii lui Solomon, ca și constructori străini, fără naționalitate. Ca atare, ei nu depuneau nici un jurământ de fidelitate față de un suveran, fiind patronați doar de către Biserica Romano-Catolică, prin reprezentantul ei, cu referință strictă la Ordinul Cistercian.
Frații solomonari au supravețuit și după ce Ordinul Templier a fost scos în afara legii. S-au refugiat ; întâi spre centrul și apoi, spre estul Europei. După izbucnirea războaielor husite (1420-1434), unii s-au răspândit prin orașele Europei ; însă cei mai mulți, s-au refugiat pe domeniile regale din preajma exploatărilor aurifere ale Carpaților Apuseni. Unii și-au împrumutat nume maghiar, alții de german, și cei mai mulți, de valah. Alții, și-au adăugat meseria în dreptul numelui, pe care au pronunțat-o în limba comunității unde au fost acceptați împreună cu famiile lor.
Recrutările de tineri în companionaj erau făcute chiar de către meșterii sau de către companionii mai bătrâni, însă după intrarea în Frăție nimeni nu vorbea despre trecut. În companionaj, nimeni nu te întreba care au fost originile părinților care te-au născut. Meșterii vorbeau foarte puțin, iar frații conversau între ei, cu ajutorul dactilonomiei sau uzau de formulările și expresii în Limbia Verde (sau a Păsărilor).
Cu autoritățile vorbea doar șeful de șantier (Starostele), care de obicei era însoțit de un traducător, atunci când era necesar. Dacă cineva se adresa unui străin așa, doar de dragul de a conversa, după cum se mai întâmplă în zilele noastre pe un șantier sau dacă doi ucenici erau prinși stând la taifas, aceștia erau dați afară de pe șantier, după o scurtă dezbatere la sfârșitul zilei, fără ca cineva să mai fie preocupat de soarta acestuia, începând cu ziua următoare ...
Despre companionajul Copiii Sf. Jaques, știm doar că el era format mai ales din francezi și spanioli, însă acolo rigorile nu erau atât de stricte ca în companionajul nostru. A existat însă și un Statut universal valabil pentru toate companionajele din Europa, inițiat de către de către Ordinul Clunian, la care au aderat toți companionii în 1098, sub formula de Companioni ai Datoriei, din care a făcut parte și companionajul străinilor, adică Copiii lui Solomon. Cititorul poate să-l consulte la finalul acestei cărți.