Cartea II - "Bazilica"
~ II. 01. Modelul de lucru ~
În zilele noastre, materializarea unei construcţii începe cu un Proiect care cuprinde de obicei, o partea scrisă (descriere, costuri, memoriu justificativ, calcule de rezistenţă ...) şi una grafică (schiţe, desene pentru detalii şi de ansamblu). În Antichitate sau în Evul Mediu se realiza de obicei o Machetă, ce putea fi însoţită de câteva schiţe de mână, pentru detalii, atunci când cel care comanda construcţia avea nevoie de ele, pentru detaliere. Argumentaţia sau memoriul justificativ lipseau ca şi parte scrisă, însă ele erau conţinute în Modelul de Lucru ataşat la machetă.
Pentru creştinii aparţinând Bisericilor Tradiţionale, Simbolul Crucii rămâne un Model de Lucru conservat de către arhitectură, care încă se aplică atunci când se execută atât machetarea, cât şi trasajul unei biserici. Modelul de Lucru al Bazilicii, dincolo de simpla conturare a unei cruci, mai include şi un sistem a cărui Limbaj se exprimă (şi se imprimă !) prin trasajul Semnelor şi Simbolurilor.
În unele schiţe vechi, întâlnim imagini şi simboluri care exprimă detalii despre execuţie, sau chiar despre mobilul care a stat la originea lucrării. Sau uneori, ce-i drept mai voalat, chiar despre statutul arhitectul care o execută. De exemplu, în caietul de schiţe ale lui Villard de Honnecourt, găsim cochilia Nautilus-ului, care semnifică apartenenţa acestuia la companionajul Copiilor Sf. Jaques, simbol ce este adesea reprodus pe Marile Catedrale, de obicei benedictine, construite de către aceştia.
Solomonari pe şantier
Le carnet de Villard de Honnecourt
Solomonari pe şantier
Alte Catedrale, ascund simboluri precum cel al Pendulului lui Solomon, care desemnează alt companionaj, care a activat mai mult în zonele legate de existenţa unui ordin călugăresc, cel al Ordinului Cistercian. În zilele noastre, până prin anii 1970 - 1980, mai existau încă multe expresii specifice atât la denumirea mărcilor la prelucrarea lemnului, cât şi în minerit, procese metalurgice, ori la prelucrarea sticlei, moştenite din acele timpuri, care în totalitatea lor, constituiau rămăşiţe ale Limbii Verde (Limba Păsărilor) cunoscută de către toţi companionii.
În arhitectura medievală, un loc aparte l-au avut Proporţiile care legau Construcţia de rigorile perfecţiunii geometrice, prin echivalarea şi includerea Celor 5 Solide Perfecte, în structura sa. Aceste echivalenţe, combinate cu un mănunchi de legi armonice enunţate de Pitagora, au devenit în Evul Mediu, proiecţia Artei Divine a Marelui Arhitect pe Pământ.
De exemplu, la trasarea schiţei "Omului Vitruvian", Leonardo da Vinci a urmărit indicaţiile din capitolul III şi Cartea a V-a, din cartea lui M. Pollio Vitruvius, însă dincolo de acele descrieri, elementul de revelaţie care a stat la baza schiţei, au fost seriile Pell. Este vorba despre serii de tipul 1 ; 2 ; 5 ; 12 ; 29 ; 70 ; 169 ..., unde diagonala patrulaterului respectă seria Pell în felul următor : 2 x (5 + 12) = 34 palme (mai exact ... 33,94). Leonardo experimentase aşadar grafic, un concept pe care el l-a considerat ca fiind cel mai aproape de ideea Perfecţiunii Lucrării Divine, potrivit căruia, măsura ideală a omului ar fi de 4 cubiţi, adică 1 x 2 x 3 x 4 = 24 palme, echivalentă cu 4 cubiţi (egipteni). La această valoare dacă adăugăm Tetraktys-ul (1 + 2+ 3 + 4 = 10), obţinem tocmai măsura de 34 de palme. Ori, diametrul cercului în care este înscrisă schiţa, este de 34 de palme, adică : (10 + 24).
Marcus Vitruvius Pollio
"Omul Vitruvian" (Como, 1521)
Marcus Vitruvius Pollio
"Forum & Basilica"
(Ten Books On Architecture)
Leonardo da Vinci
"Omul Vitruvian" (1487)
Grija lui Vitruvius de a oferi Cezarului, în Cartea a V-a, o metodă - cadru de construcţiea Bazilicii şi a Forum-ului, ar putea reprezenta o dorinţă către o primă formă de standardizare, dar şi o manieră voalată de a lăsa posteriorităţii, gustul pentru dialogul de Atelier, care reprezintă o amprentă specifică tuturor constructorilor Iniţiaţi. Mai apoi, explicaţiile ce ţin de corelarea aspectelor ezoterice cu elementele construcţiilor, aşa cum apar ele în ultima Carte, sunt amănunte care certifică strădania lui Vitruvius de a fi în deplină armonie cu Universul, chiar şi în momentele când a scris Cartea.
O altă metodă utilizată în Lumea Constructorilor este aceea de a proteja o amuletă în Forma şi Mesajul construcţiei propriu-zise. O amuletă renumită în acele timpuri a fost cea care definea sintagma că Biserica Creştină protejează şi salvează Creaţia. Aşadar, găsim bunăoară că Pentagrama îmbină Creaţia Perfectă cu mistica lui ROTAS ("Sator Arepo Tenet Opera Rotas", în traducere vulgară şi aproximativă înseamnă "Păstorul Arepo îşi ţine turma în ocol".
Simbolul ROTAS (sau Roata), reprezenta pentru Companion ideea de Coagulare a Universului, pregătit în orice moment, către Distilare, adică spre Spiritualizare. Cinci cuvinte, pentru fiecare vârf al Pentagramei, care ascund dincolo de faţeta ei vizibilă, numele în aramaică, Ieşuah, adică Iisus.
Pentru toţi marii artişti ai Evului Mediu, încadrarea în Cerc a Omului, cât mai exact cu putinţă, a fost o problemă de natură Simbolică, dar şi una de măiestrie profesională, similară cu aceea a Cvadraturii Cercului. Din perspectiva Şcolii Solomonare, schiţa omului vitruvian poate fi asociată cu reprezentarea hieratică a Simetriei dintre Materie şi Spirit.
Expresia este însă de origine sibilică, fiind pentru prima dată utilizată de către o preoteasă de pe Capitoliu cu prilejul războaielor lui Scipo, după ce Hanibal ajunsese aproape de Roma. Limba Latină fiind însă o limbă Naturală, mai păstra încă foarte multe sensuri hieratice, ca şi aramaica evreilor, sau a limbii grecilor antici.
Pentru că nu aş vrea să trec prea uşor peste semnificaţia Amuletei luate ca şi exemplu, aş insisista şi pe faptul că aceste cuvinte în latină, aveau o valoare identică cu cele din expresia aramaică (limbă în care vorbea Iisus), redată în Evanghelia de la Ioan 10:11, adică "(Eu sunt) Păstorul cel Bun, (ce) păstoresc oile mele." În varianta latină, Arepo (păstorul) sugerează sintagma de rang şi ierarhie a acestuia ; areopagita, adică membru al areopagului ; deci, ceva care reprezintă capitelul Axei Lumii.
Prin urmare, cuvintele din latină adesea aveau şi o reprezentare în Sfera Spirituală, ea fiind foarte apropiată de vestita limba enohică pe care o vorbiseră oamenii imediat după Potop. Unii presupun că întreaga Cabbală, s-a inspirat de aceste jocuri de cuvinte utilizate în anumite cercuri ale unor societăţi, de pe întregul cuprins al Imperiului Roman. Ştiim însă că primele lucrări de Kabbală au apărut, la mai mulţi ani după ce Joachim din Calabria (n. aprox. 1135 d. Chr.) prezentase într-o lucrare, schema unei sefirote.
Existenţa unor diagrame precum Sefirotele, nu avem, pentru că nu s-a păstrat nimic în sensul acesta, din Antichitate. Însă aşa cum Şcoala Solomonară a păstrat foarte puţine documente, pentru că învăţarea se baza pe deprinderea Tradiţiei de la Meşter, tot aşa eu am convingerea că o formă mai puţin explicată a Kabbalei, a existat chiar şi pe vremea Imperiului Roman, dacă nu cumva chiar mai devreme ...
Pe de altă parte, Amuleta era utilizată de către primii creştini ca şi semn de recunoaştere, într-o strânsă legătură şi cu simbolistica proorocului Iona, adică cea peştelui. Apoi, ea mai era folosită şi ca formulă magică pentru tratarea de friguri, însoţită de trasajul cu cărbune pe fruntea bolnavului, a unui pătrat caroiat (5 x 5) înlocuind literele prin puncte (ca un Tetraktys cu 25 de puncte), spunându-se însă cu voce tare ... şi litania amuletei.
În zilele noastre, materializarea unei construcţii începe cu un Proiect care cuprinde de obicei, o partea scrisă (descriere, costuri, memoriu justificativ, calcule de rezistenţă ...) şi una grafică (schiţe, desene pentru detalii şi de ansamblu). În Antichitate sau în Evul Mediu se realiza de obicei o Machetă, ce putea fi însoţită de câteva schiţe de mână, pentru detalii, atunci când cel care comanda construcţia avea nevoie de ele, pentru detaliere. Argumentaţia sau memoriul justificativ lipseau ca şi parte scrisă, însă ele erau conţinute în Modelul de Lucru ataşat la machetă.
Pentru creştinii aparţinând Bisericilor Tradiţionale, Simbolul Crucii rămâne un Model de Lucru conservat de către arhitectură, care încă se aplică atunci când se execută atât machetarea, cât şi trasajul unei biserici. Modelul de Lucru al Bazilicii, dincolo de simpla conturare a unei cruci, mai include şi un sistem a cărui Limbaj se exprimă (şi se imprimă !) prin trasajul Semnelor şi Simbolurilor.
În unele schiţe vechi, întâlnim imagini şi simboluri care exprimă detalii despre execuţie, sau chiar despre mobilul care a stat la originea lucrării. Sau uneori, ce-i drept mai voalat, chiar despre statutul arhitectul care o execută. De exemplu, în caietul de schiţe ale lui Villard de Honnecourt, găsim cochilia Nautilus-ului, care semnifică apartenenţa acestuia la companionajul Copiilor Sf. Jaques, simbol ce este adesea reprodus pe Marile Catedrale, de obicei benedictine, construite de către aceştia.
 Solomonari pe şantier |
|
Le carnet de Villard de Honnecourt |
 Solomonari pe şantier |
Alte Catedrale, ascund simboluri precum cel al Pendulului lui Solomon, care desemnează alt companionaj, care a activat mai mult în zonele legate de existenţa unui ordin călugăresc, cel al Ordinului Cistercian. În zilele noastre, până prin anii 1970 - 1980, mai existau încă multe expresii specifice atât la denumirea mărcilor la prelucrarea lemnului, cât şi în minerit, procese metalurgice, ori la prelucrarea sticlei, moştenite din acele timpuri, care în totalitatea lor, constituiau rămăşiţe ale Limbii Verde (Limba Păsărilor) cunoscută de către toţi companionii.
În arhitectura medievală, un loc aparte l-au avut Proporţiile care legau Construcţia de rigorile perfecţiunii geometrice, prin echivalarea şi includerea Celor 5 Solide Perfecte, în structura sa. Aceste echivalenţe, combinate cu un mănunchi de legi armonice enunţate de Pitagora, au devenit în Evul Mediu, proiecţia Artei Divine a Marelui Arhitect pe Pământ.
De exemplu, la trasarea schiţei "Omului Vitruvian", Leonardo da Vinci a urmărit indicaţiile din capitolul III şi Cartea a V-a, din cartea lui M. Pollio Vitruvius, însă dincolo de acele descrieri, elementul de revelaţie care a stat la baza schiţei, au fost seriile Pell. Este vorba despre serii de tipul 1 ; 2 ; 5 ; 12 ; 29 ; 70 ; 169 ..., unde diagonala patrulaterului respectă seria Pell în felul următor : 2 x (5 + 12) = 34 palme (mai exact ... 33,94). Leonardo experimentase aşadar grafic, un concept pe care el l-a considerat ca fiind cel mai aproape de ideea Perfecţiunii Lucrării Divine, potrivit căruia, măsura ideală a omului ar fi de 4 cubiţi, adică 1 x 2 x 3 x 4 = 24 palme, echivalentă cu 4 cubiţi (egipteni). La această valoare dacă adăugăm Tetraktys-ul (1 + 2+ 3 + 4 = 10), obţinem tocmai măsura de 34 de palme. Ori, diametrul cercului în care este înscrisă schiţa, este de 34 de palme, adică : (10 + 24).
 Marcus Vitruvius Pollio "Omul Vitruvian" (Como, 1521) | |
 Marcus Vitruvius Pollio "Forum & Basilica" (Ten Books On Architecture)
|  Leonardo da Vinci "Omul Vitruvian" (1487) |
Grija lui Vitruvius de a oferi Cezarului, în Cartea a V-a, o metodă - cadru de construcţiea Bazilicii şi a Forum-ului, ar putea reprezenta o dorinţă către o primă formă de standardizare, dar şi o manieră voalată de a lăsa posteriorităţii, gustul pentru dialogul de Atelier, care reprezintă o amprentă specifică tuturor constructorilor Iniţiaţi. Mai apoi, explicaţiile ce ţin de corelarea aspectelor ezoterice cu elementele construcţiilor, aşa cum apar ele în ultima Carte, sunt amănunte care certifică strădania lui Vitruvius de a fi în deplină armonie cu Universul, chiar şi în momentele când a scris Cartea.
O altă metodă utilizată în Lumea Constructorilor este aceea de a proteja o amuletă în Forma şi Mesajul construcţiei propriu-zise. O amuletă renumită în acele timpuri a fost cea care definea sintagma că Biserica Creştină protejează şi salvează Creaţia. Aşadar, găsim bunăoară că Pentagrama îmbină Creaţia Perfectă cu mistica lui ROTAS ("Sator Arepo Tenet Opera Rotas", în traducere vulgară şi aproximativă înseamnă "Păstorul Arepo îşi ţine turma în ocol".
 |
 |
 |
Simbolul ROTAS (sau Roata), reprezenta pentru Companion ideea de Coagulare a Universului, pregătit în orice moment, către Distilare, adică spre Spiritualizare. Cinci cuvinte, pentru fiecare vârf al Pentagramei, care ascund dincolo de faţeta ei vizibilă, numele în aramaică, Ieşuah, adică Iisus.
Pentru toţi marii artişti ai Evului Mediu, încadrarea în Cerc a Omului, cât mai exact cu putinţă, a fost o problemă de natură Simbolică, dar şi una de măiestrie profesională, similară cu aceea a Cvadraturii Cercului. Din perspectiva Şcolii Solomonare, schiţa omului vitruvian poate fi asociată cu reprezentarea hieratică a Simetriei dintre Materie şi Spirit.
Expresia este însă de origine sibilică, fiind pentru prima dată utilizată de către o preoteasă de pe Capitoliu cu prilejul războaielor lui Scipo, după ce Hanibal ajunsese aproape de Roma. Limba Latină fiind însă o limbă Naturală, mai păstra încă foarte multe sensuri hieratice, ca şi aramaica evreilor, sau a limbii grecilor antici.
Pentru că nu aş vrea să trec prea uşor peste semnificaţia Amuletei luate ca şi exemplu, aş insisista şi pe faptul că aceste cuvinte în latină, aveau o valoare identică cu cele din expresia aramaică (limbă în care vorbea Iisus), redată în Evanghelia de la Ioan 10:11, adică "(Eu sunt) Păstorul cel Bun, (ce) păstoresc oile mele." În varianta latină, Arepo (păstorul) sugerează sintagma de rang şi ierarhie a acestuia ; areopagita, adică membru al areopagului ; deci, ceva care reprezintă capitelul Axei Lumii.
Prin urmare, cuvintele din latină adesea aveau şi o reprezentare în Sfera Spirituală, ea fiind foarte apropiată de vestita limba enohică pe care o vorbiseră oamenii imediat după Potop. Unii presupun că întreaga Cabbală, s-a inspirat de aceste jocuri de cuvinte utilizate în anumite cercuri ale unor societăţi, de pe întregul cuprins al Imperiului Roman. Ştiim însă că primele lucrări de Kabbală au apărut, la mai mulţi ani după ce Joachim din Calabria (n. aprox. 1135 d. Chr.) prezentase într-o lucrare, schema unei sefirote.
Existenţa unor diagrame precum Sefirotele, nu avem, pentru că nu s-a păstrat nimic în sensul acesta, din Antichitate. Însă aşa cum Şcoala Solomonară a păstrat foarte puţine documente, pentru că învăţarea se baza pe deprinderea Tradiţiei de la Meşter, tot aşa eu am convingerea că o formă mai puţin explicată a Kabbalei, a existat chiar şi pe vremea Imperiului Roman, dacă nu cumva chiar mai devreme ...
 |
|
|
 |
Pe de altă parte, Amuleta era utilizată de către primii creştini ca şi semn de recunoaştere, într-o strânsă legătură şi cu simbolistica proorocului Iona, adică cea peştelui. Apoi, ea mai era folosită şi ca formulă magică pentru tratarea de friguri, însoţită de trasajul cu cărbune pe fruntea bolnavului, a unui pătrat caroiat (5 x 5) înlocuind literele prin puncte (ca un Tetraktys cu 25 de puncte), spunându-se însă cu voce tare ... şi litania amuletei.