Pentru orice biserică din piatră sau cărămidă se face o decopertare şi se escavează solul până la o adâncime de 5 Coţi (aproximativ 10 m), apoi se face un pod de traverse de bazalt negru sau cenuşiu, peste care se începe înzidirea fundaţiei din blocuri de granit, prinse cu mortar de var stins şi tuf vulcanic măcinat, totul armat cu fire de trestie.
Blocurile de piatră fasonate se aşează în radier sau fundaţie, respectând textura rocilor, aşa cum au stat ele în straturile naturale din carieră. Din această cauză, pietrarii trebuie să asiste la dislocarea blocurilor pentru fundare, pentru a urmări textura şi aşezarea lor, după punctele cardinale.
La fundaţii, se va avea în vedere următoarele reguli generale :
* dacă înălţimea unei construcţii este de un stat de om (1,70 m), fundaţia va fi până la genunchi.
* dacă înălţimea trebuie să atingă 3 talii de om, fundaţia va avea adâncimea egală cu aceea de la tălpi până la coapse.
* dacă edificiul trebuie să aibă o înălţime de 4 ori mai mare decât talia unui om, fundaţia trebuie să aibă adâncimea (minimă !) de o talie.
Cu 5 talii de om la fundaţie (8,5 m), se poate susţine un zid de 30 m (18 talii), dacă zidul are la bază rocă tare. Dacă nu, se aşează în baza fundaţiei blocuri de bazalt, tăiate la grosimea de 0,5 m (până la genunchi), care vor respecta de asemenea textura pietrei din carieră. Vitruvius, mai adaugă : "Orice construcţie trebuie să fie amplasate pe un sol ferm, lipsit de infiltraţii, cavităţi ori pungi de apă."
Pentru că toate aceste lucrări devin "ascunse", este necesar ca însuşi Meşterul Arhitect să controleze întreg perimetrul amplasamentului cu bagheta fântânarului, pentru a nu avea dubii în privinţa unor cavităţi sau a unor infiltraţii de apă. Nu-i va lăsa pe fântânari sau magi să facă acest lucru. Ca atare, Meşterul trebuie să stăpânească foarte bine, această Artă. El trebuie să afle şi care sunt sincopele telurice ale solului. Decizia amplasamentului îi aparţine Episcopului, însă Meşterul dacă va constata că locul nu este bun, îi va explica acestuia prin argumentele Cunoaşterii de ce anume ţinem cont, atunci când reţeaua telurică a Pământului este afectată de sincope turbionare.
După decopertare şi după ce ajungem la sol rezistent, Bazilica are nevoie de un radier de piatră special, aşa cum am arătat la început, peste care poate începe fundaţia propriu-zisă. Radierul este bine să conţină bazalt sau granit, pentru că în afara factorilor de stabilitate foarte buni, aceste roci rezonează cel mai bine cu Primului Raport Întreg al Cvintei, ce constituie baza pereţilor laterali, dar şi a contraforturilor. Un radier din calcar, poate fi folosit, însă se poate altera în timp, dacă roca nu este masivă.
Prevederea unor pasaje subterane sub construcţie sau sub Altar, alterează în bine sau în rău rezonanţa construcţiei, dacă toate aceste amănunte nu se ştiu de la început şi nu sunt trasate după Principiul Vesica. Vibraţia fundaţiei şi a întregii pardoseli trebuie transmisă şi restului construcţiei ce va fi ridicată în continuare, încât să fie acordată de asemenea, după principiul Cvintei. Dacă întreaga construcţie nu este acordată în Cvintă, vocea preotului nu se aude de la altar şi nici Corul sau Orga nu răsună limpede.