Cartea II - "Bazilica"
~ II. 09. Șarpanta ~
Frăția Solomonară nu a construit mai întâi zidurile și nici nu a ridicat coloanele bisericilor, până nu a terminat de construit șarpanta. Apoi, după asamblarea șarpantei și a cupolei (dacă se comanda și o cupolă), se transportă întregul acoperiș de lemn sau a cupolei de piatră, peste fundația ce a fost terminată cu un sezon mai înainte.
Se sprijină atât cupola, cât și restul șarpantei pe șuruburi masive confecționate din lemn, bronz, sau fier. Se ridică primul rând de cărămidă sau pietre fasonate. Se mai urcă prin înșurubare, încă puțin, pentru următorul rând de piatră sau cărămizi. După 10-12 rânduri, se aduc și pilaștrii, și primele segmente de coloane. Se mai ridică prin înșurubare acoperișul și cupola, pentru următorul nivel.
Șarpanta 01
Șarpanta 02
Șarpanta 03
Când se ajunge cu zidurile și coloanele la înălțimea cerută, șarpanta se consolidează direct pe cosoroabă, sau pe scaune. În acest mod, scheletul acoperișului este tot timpul deasupra zidarilor, putând ca fiecare companion să-și pună copertină în zona unde lucrează, pentru a fi ferit de Soare sau de ploile torențiale, care ar putea să spele chiar mortarul, dacă este crud.
Pentru fiecare șurub se fac schele corespunzătoare, care se ridică odată cu avansarea lucrării. Zidarii pot utiliza aceste schele pentru a-și face podețe de legătură, ori să-și fixeze scripeții pentru urcarea materialelor. Dacă se lucrează prin metoda "pas de pelerin", atunci sunt suficiente doar 6 șuruburi și șase schele, pe care le pot deservi câte doi ucenici.
Prin această metodă însă, panta maximă a șarpantei pe ambele flancuri de zid, trebuie să fie uniformă, și schelele împreună cu cele 6 șuruburi se mută de la Altar la Pronaos și invers, pentru a nu răsturna întreaga șarpantă la un vânt mai puternic. Din același motive, fixarea șindrilei sau a țiglelor, se făcea abia după ce construcția se finaliza și totul era consolidat.
Căpriorii trebuie să fie din fag pretensionat. Această tensionare se obține prin alungirea fibrelor asemănător fabricării doagelor de butoi. Căpriorii fasonați și lăsați doi ani la maturat în apă, se lasă un sezon la uscat, apoi se trag cu frânghia pe o rază de 1 %, în prezența focului și a apei. Tot astfel se pot obține și cupolele curbate, raza de curbură fiind aleasă potrivit distanțelor dintre coamă și cosoroabe. În acest caz, prelucrarea mărcilor de îmbinare se face în ... "limbă de viperă", care asigură continuitate pe fibra lemnului.
Prinderea acestora după fasonare și prelucrare se face cu scoabe și piroane forjate, chiar dacă au fost prelucrate la capete după Mărcile Pendului lui Solomon, limbă de viperă, croșet, contra-marcă, semicerc, labă de gâscă ... Pentru acoperișuri cu suprafață mai mică pot fi utilizate și materialele rășinoase, care însă nu au durată de viață lungă ... La legăturile căpriorilor în clești se fac cu piroane forjate. Riglele cele mai bune sunt cele din lemn care nu se curbează, la fel și stâlpii de rezistență.
Crucile de pe turle sau cupolă, trebuie confecționate din lemn de cireș, iar pe mijloc se trage o bară de cupru, care va fi apoi prelungită și ascunsă în zidul ce leagă Piatra de Temelie. Sistemul de paratrăsnete ANA, sunt cele mai bune, pentru că această rețea de cupru amortizează perfect atât diferențele de potențial electric al norilor de tip Nimbus-Cumulus și pământ, cât și faptul că sistemul preîntâmpină efectele de igrasie, ce ar putea afecta în timp construcția de la bază în sus și asigură continuitate pe fibra lemnului.
Șarpantele cu sprijin "pe scaun" se utilizau de obicei la turnurile-clopotniță care aveau și funcție de observare și de apărare, precum și la donjonuriile cu acoperiș de la cetăți sau castele.
Frăția Solomonară nu a construit mai întâi zidurile și nici nu a ridicat coloanele bisericilor, până nu a terminat de construit șarpanta. Apoi, după asamblarea șarpantei și a cupolei (dacă se comanda și o cupolă), se transportă întregul acoperiș de lemn sau a cupolei de piatră, peste fundația ce a fost terminată cu un sezon mai înainte.
Se sprijină atât cupola, cât și restul șarpantei pe șuruburi masive confecționate din lemn, bronz, sau fier. Se ridică primul rând de cărămidă sau pietre fasonate. Se mai urcă prin înșurubare, încă puțin, pentru următorul rând de piatră sau cărămizi. După 10-12 rânduri, se aduc și pilaștrii, și primele segmente de coloane. Se mai ridică prin înșurubare acoperișul și cupola, pentru următorul nivel.
 Șarpanta 01 |
 Șarpanta 02 |
|
Șarpanta 03 |
Când se ajunge cu zidurile și coloanele la înălțimea cerută, șarpanta se consolidează direct pe cosoroabă, sau pe scaune. În acest mod, scheletul acoperișului este tot timpul deasupra zidarilor, putând ca fiecare companion să-și pună copertină în zona unde lucrează, pentru a fi ferit de Soare sau de ploile torențiale, care ar putea să spele chiar mortarul, dacă este crud.
Pentru fiecare șurub se fac schele corespunzătoare, care se ridică odată cu avansarea lucrării. Zidarii pot utiliza aceste schele pentru a-și face podețe de legătură, ori să-și fixeze scripeții pentru urcarea materialelor. Dacă se lucrează prin metoda "pas de pelerin", atunci sunt suficiente doar 6 șuruburi și șase schele, pe care le pot deservi câte doi ucenici.
Prin această metodă însă, panta maximă a șarpantei pe ambele flancuri de zid, trebuie să fie uniformă, și schelele împreună cu cele 6 șuruburi se mută de la Altar la Pronaos și invers, pentru a nu răsturna întreaga șarpantă la un vânt mai puternic. Din același motive, fixarea șindrilei sau a țiglelor, se făcea abia după ce construcția se finaliza și totul era consolidat.
Căpriorii trebuie să fie din fag pretensionat. Această tensionare se obține prin alungirea fibrelor asemănător fabricării doagelor de butoi. Căpriorii fasonați și lăsați doi ani la maturat în apă, se lasă un sezon la uscat, apoi se trag cu frânghia pe o rază de 1 %, în prezența focului și a apei. Tot astfel se pot obține și cupolele curbate, raza de curbură fiind aleasă potrivit distanțelor dintre coamă și cosoroabe. În acest caz, prelucrarea mărcilor de îmbinare se face în ... "limbă de viperă", care asigură continuitate pe fibra lemnului.
Prinderea acestora după fasonare și prelucrare se face cu scoabe și piroane forjate, chiar dacă au fost prelucrate la capete după Mărcile Pendului lui Solomon, limbă de viperă, croșet, contra-marcă, semicerc, labă de gâscă ... Pentru acoperișuri cu suprafață mai mică pot fi utilizate și materialele rășinoase, care însă nu au durată de viață lungă ... La legăturile căpriorilor în clești se fac cu piroane forjate. Riglele cele mai bune sunt cele din lemn care nu se curbează, la fel și stâlpii de rezistență.
Crucile de pe turle sau cupolă, trebuie confecționate din lemn de cireș, iar pe mijloc se trage o bară de cupru, care va fi apoi prelungită și ascunsă în zidul ce leagă Piatra de Temelie. Sistemul de paratrăsnete ANA, sunt cele mai bune, pentru că această rețea de cupru amortizează perfect atât diferențele de potențial electric al norilor de tip Nimbus-Cumulus și pământ, cât și faptul că sistemul preîntâmpină efectele de igrasie, ce ar putea afecta în timp construcția de la bază în sus și asigură continuitate pe fibra lemnului.
Șarpantele cu sprijin "pe scaun" se utilizau de obicei la turnurile-clopotniță care aveau și funcție de observare și de apărare, precum și la donjonuriile cu acoperiș de la cetăți sau castele.