Într-o zi, toate popoarele creştine îşi vor încheia misiunea aici, pe Pământul aflat sub stăpânirea lui Lucifer (Apocalipsa 18:4). Treptat, locul acestora va fi luat de către Rasa Analoagă. În zilele noastre, ponderea dintre Rasa Analoagă şi Rasa Umană este de 1:10. Rasa Analoagă creşte în progresie aritmetică, însă, foarte curând, într-un viitor, această progresie va fi una Geometrică ...
Lumea Creştină, instituită de către Iisus imediat după Înviere, este formată din toţi aceia care sunt botezaţi şi care după ce se împărtăşesc din Trupul şi Sângele Său cu vrednicie, părăsesc această Lume Fizică, Mântuiţi, adică Fii ai lui Dumnezeu, în Grădina din Cel de Al Treilea Cer. Având calitatea de Fiu a lui Dumnezeu, cel mântuit nu mai trece prin calvarul Reîncarnărilor. Cei Mântuiţi, nu mai au ce căuta în Lumea Fizică. Ajunşi în Al Treilea Cer, ei vor îmbrăca o haină nouă, după Judecata de Apoi, pentru ca să poată umbla în voie prin toate Cerurile.
Din păcate însă, acest lucru nu se întâmplă cu toţi care se botează şi se împărtăşec, deoarece faptele lor nu reflectă credinţa în Iisus ... Ci dimpotrivă, uneori fapte comise de unii creştini, nu reflectă nimic creştin, ci o slujire a Diavolului, iar asta înseamnă pierderea Mântuirii ...
În Universul Material şi cel Spiritual există două Principii de manifestare a Energiilor :
1. Energiile de tipul electro-magnetismului şi cele de tip nuclear, specifice Universului Material.
2. Energiile Celor Nouă Vibraţii Spirituale.
Despre primele două nu voi aminti mai nimic, pentru că ele sunt deja studiate cu prisosinţă, în Şcolile Materialiste. Sunt energii care se supun celor Două Legi ale Dinamicii.
Cele Nouă Vibraţii ale Energiilor Spirituale au ca Acţiune directă, Viaţa. Aceste energii includ şi Legile Dinamicii, peste care guvernează Spiritul Tare al Creaţiei (Archas), izvorât din Neant, la porunca lui Dumnezeu.
În literatura orientală vedică, aceste energii ale Vieţii poartă numele de energii kundalini, expresie care apoi s-a încetăţenit şi în lumea Occidentului. Ei însă au enumerat doar şapte vibraţii, pentru că a opta vibraţie a fost perturbată de Satanel, iar cea de-a noua nu poate fi percepută, decât de către cei care vor fi Mântuiţi.
Pentru că am abordat tema Rasei Analoage, voi începe cu a face o trecere succintă a deşeurilor care rezultă din manifestarea celor două tipuri de Energii Primordiale :
- energiile de tipul electro-magnetismului produc deşeuri amorfe, corozive sau remanente, cum sunt cele nucleare. Cu timpul, ele revin în circuitul natural al Regnului Mineral, fără a afecta fundamental (la nivel global) Viaţa.
- energiile spirituale fiind, de fapt, vibraţii pe 9 frecvenţe de bază, pot afecta chiar şi spiritul vital, nu numai Viaţa, atunci când apar distorsiuni. Aşa a fost şi cazul Frecvenţei Sotona, un dezacord la frecvenţa a opta, după numele creatorul ei, Satanel, care a fugit din Corul Celest Primordial, din jurul Tronului Divin. De atunci, avem doar opt frecvenţe aflate în armonie cu Viaţa ; iar pentru că a Opta, a devenit Tăcerea, dincolo de aceasta, noi oamenii nu o mai putem percepe Cea de-a Noua, ce se aude doar în preajma Tronului lui Dumnezeu.
Omul Adam conţine însă toate cele Nouă Vibraţii Celeste, inclusiv pe Cea de a Opta, nealterată. Totuşi, chiar dacă această vibraţie rămâne în gena umană a urmaşilor lui Adam, ea poate fi perturbată de frecvenţa Sotona, şi în acest fel, omul rămâne oricând o pradă în faţa tentaţiilor oferite de către Legiunile lui Satanel. Frecvenţa Sotona produce şi astăzi perturbări ale Vieţii pe Pământ. Ea este cauza bolilor şi durerilor pe Pământ.
După eşecul împreunării oamenilor cu Îngerii Veghetori (Oastea coruptă lui Semyaza-Lucifer) şi ştergerea lor de pe Pământul purificat de Apele Potopului, Lucifer a revenit în Forţă intr-o manieră Spirituală. Cu ajutorul dezacordului de frecvenţă, Satanel-Semyaza a "distilat" pe Pământ spiritele unei noi rase ; o Rasă Analoagă care se află într-o competiţie, o "concurează" pe cea umană, chiar de A Doua Zi de la momentul apariţiei Creştinismului.
Denumirea sau termenul de "rasă analoagă" a apărut prima dată prin secolul XIX, în unele Loje Masonice ... Din motive de galanterie, nu voi aminti aici numele acestor societăţi iniţiatice şi nici pe autorii ce au propus denumirea, pentru că ele încă mai funcţionează chiar şi în zilele noastre, iar unii cititori zeloşi în a face descoperiri remarcabile, ar specula acest studiu pentru a da apă la moara teoriilor rasiste. Această Rasă despre care nu se mai vorbeşte, există aşadar, alături de celelalte cinci rase apărute din rădăcina lui Adam (roşie, neagră, galbenă, semitică şi albă). Aşa cum o arată şi numele, este vorba despre o rasă ce simulează actul creaţionist divin.
Rasa Analoagă este compusă din sufletele umane creştinate, aflate însă, într-un proces de involuţie spirituală ; acei oameni botezaţi creştini, care după moartea fizică nu au putut să locuiască în Împărăţia lui Iisus ... pentru că au dovedit că o dată ce au ajuns în Cerul al Treilea, totuşi prin gândul şi faptele lor, nu puteau dovedi că au fost creştini. Crimele, jafurile, sperjurul, avariţia, iată câteva exemple de vibraţii negative care-i alungă pe creştini din preajma celor care au fost cinstiţi, iubitori de Dumnezeu şi de oameni. Acolo, aceşti creştini, nu-şi mai au locul.
Acesta este o Cauză pentru care se poate declanşa Efectul renaşterii, a revenirii pe Pământ, în trupuri posedate de Diavol, care să răspândească religia diavolului ; să corupă creştini surprinşi de tentaţii, de frică, sau de dorinţe abjecte. Aceste trupuri posedate de spirite înnegrite, sunt Rasa Analoagă. Biserica Tradiţională Creştină prin Evanghelii, ne lămureşte în primul rând că în Cer nu poate locui Cel Drept alături de Cel Nelegiuit.
Apoi că, după moarte ... există "un loc de aşteptare", unde un an este ca o clipă, şi o zi, ca o mie de ani ... până la Judecata de Apoi. În viziune creştină, aşadar, nu avem reîncarnare şi nici Rasă Analoagă ... decât Mântuiţi şi unii care mai aşteaptă. Dacă însă ţinem cont de Legile Cauzei şi Efectului, cei care aşteaptă, se reîncarnează ... adică urmează cum se spune, Avatarul.
Teosofia şi doctrinele orientale susţin că sufletele oamenilor revin, potrivit avatarului reîncarnării (Legea Cauzei şi Efectului), din nou, aici pe Pământ. Dacă Cel Mântuit nu mai are unde să evolueze în Planul Fizic, pentru simplul fapt că deja el este Mântuit, atunci Reîncarnarea este rezervată doar celui Rău ; adică celui Nemântuit.
Dacă lucrurile stau chiar aşa, putem presupune că, Cele 7 Legi ale Lumii Vechi încă mai funcţionează în paralel cu Lumea Creştină, că o mare parte din Umanitate este pierdută, pentru că nu L-a găsit pe Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu. Este trist să aflăm că două treimi din Umanitate încă au rămas sub incidenţa Legilor Universale, stabilite de Dumnezeu, la Facerea Lumilor ... adică într-o Lume Fizică uzurpată de Lucifer.
Societăţile secrete susţin teoria unei Evoluţii Spirituale a Umanităţii. Însă potrivit Legii Dualităţii şi Polarităţii, trebuie să admitem că este posibil să avem şi implicitul, adică reversul Evoluţiei ; aşadar, o Involuţie spirituală al Individului şi în final, a Umanităţii ... Nemântuite.
Şcoala Solomonară aderă la ideea că omul, de la naştere şi până la moarte, nu trece prin procese de Evoluţie sau Involuţie spirituală, ci mai degrabă printr-un proces de Ieşire din Ignoranţă. Există momente de Dezmeticire în viaţa majorităţii oamenilor. Unii îi spun, Moment de Epigeneză, care-l determină pe individ să facă un pas către Dumnezeu.
Desigur, dacă are şansa ca viaţa să să fie suficient de lungă, pentru a avea timp să se dezmeticească, aş zice eu ... Dacă, totuşi, există o Involuţie Spirituală la indivizii care nu se Mântuie după moarte ... dacă aceştia revin prin efectul reîncarnării pe Pământ, atunci probabil avem şi Rasă Analoagă.
Această Rasă ar explica existenţa clanurilor sau chiar mai mult, a unor populaţii predispuse la infracţiuni, crime, dorinţe abjecte de îmbogăţire fără scrupule ... Adică oameni care nu au nimic în comun cu Altruismul, Empatia şi Filantropia, care ar fi, de fapt, pârghiile Evoluţiei Spirituale. Oameni la care degradarea spirituală va fi tot mai accentuată, până când acele populaţii ori vor domina Lumea, ori se vor stinge tocmai din cauza degradării ... Fiecare este liber să creadă ce doreşte, dacă avem printre noi o Rasă Analoagă sau nu.
![]() Cappadocia, Turcia (38°39'30"N 34°51'13"E) |
![]() Cappadocia, Turcia (38°39'30"N 34°51'13"E) |
![]() Cappadocia, Turcia (38°39'30"N 34°51'13"E) |