Cartea III - "Calfele"
~ III. 04. Note pribege ~
Cartea de faţă cuprinde unele afirmaţii mai puţin convenţionale. La temelia lor au stat însă unele informaţii care deja au fost postate pe pagina noastră de pe Internet. Cine ne-a accesat site-ul, observă uşor că metodologia de instruire în Şcoala Solomonară este atipică faţă de metoda de predare din şcoala materialistă, unde ne-am instruit cu toţii, pentru a obţine în final o profesie, o meserie.
Din acest motiv, am sistat Şcoala de Vară derulată pe parcursul anului 2007. Mulţi au crezut că această pregătire ar fi echivalentă cu o şcoală de magie ... Din păcate, studenţii noştrii înscrişi atunci, nu prea s-au arătat dornici de a învăţa temeinic şi cu stăruinţă. Unii cititori au cerut lămuriri despre Diavol ... Vizavi de această întrebare, o carte demnă de luat în seamă este "Norul Necunoaşterii". Autorul : necunoscut. Specialiştii spun că fost scrisă prin secolele I - II d. Chr. Versiunea în limba română, a apărut la editura Herald, Bucureşti, 2004. La capitolul LV, paginile 149-151, autorul ne aduce următoarea relatare în ceea ce-l priveşte pe Diavol :
"Diavolul este un duh, iar prin natura lui nu are trup, nu mai mult decât un înger. Şi totuşi, atunci când el sau un înger au îngăduinţa lui Dumnezeu de a lua formă corporală pentru a-i sluji vreunui om de pe pământ, calitatea acestei forme corporale este dată de asemănarea cu lucrarea respectivă pe care o are de îndeplinit. Avem un exemplu în Sfânta Scriptură. De fiecare dată când un înger este trimis în trup (atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament) arăta întotdeauna fie prin numele său, fie prin vreun instrument sau vreo proprietate distinctă a corpului său, care era motivul sau mesajul pe care-l purta în duh. La fel stau lucrurile şi cu diavolul. Căci atunci când apare el în trup, el exprimă printr-o anumită trăsătură a trupului său, ceea ce slujitorii săi sunt în duh. Este o pildă care ne explică aceasta mai bine decât celelalte. Fiindcă după cum am înţeles de la unii ucenici în necromanţie, care este ştiinţa de a le invoca pe duhurile blestemate, şi chiar de la unii dintre ei cărora diavolul le-a apărut sub o înfăţişare trupească, anume că în acea formă trupească în care apare, nu va avea niciodată decât o singură nară, care este mare şi largă, şi pe care o cască bucuros, astfel încât omul să poată privi până-n creierul capului. În acest creier nu este decât focul Iadului, căci alt creier vrăşmaşul nu poate avea. Iar dacă îl poate determina pe om să privească acolo, nici nu vrea mai mult. Căci văzând astfel, omul îşi va pierde minţile pe veci. Însă orice ucenic perfect în ale necromanţiei ştie asta foarte bine, păzindu-se ca nu cumva să fie determinat să se uite. De aceea spun, după cum am mai spus-o, că de fiecare dată când diavolul ia o formă trupească, el zugrăveşte printr-o oarecare trăsătură a trupului său ceea ce slujitorii săi sunt în duh."
O altă chestiune pe care trebuie s-o reamintim din această carte, se găseşte la capitolul LXVII, pagina 170. Este vorba despre cât de uşor putem greşi prin nepătrunderea sensului cuvintelor duhovniceşti şi a etapei în care ne străduim să cercetăm şi să trăim Contemplaţia către Dumnezeu :
"Deasupra ta însuţi te afli ; pentru aceea, că ai putut ajunge prin har până acolo unde se poate ajunge prin fire. Şi anume, să fii unit cu Dumnezeu în duh, în iubire şi în voinţă. Dedesubtul lui Dumnezeu te afli ; pentru aceea că, deşi se poate spune într-un fel că în acest timp Dumnezeu şi cu tine nu sunteţi doi, ci unul în duh - în aşa fel că tu sau un altul, pentru o asemenea unime care este rodul contemplaţiei şi prin tăria mărturisirii făcută de Scriptură, puteţi fi numiţi un Dumnezeu - cu toate acestea te afli sub El. Aceasta pentru că El este Dumnezeu prin fire, fără început ; pe lângă asta, a fost un timp când tu nu erai deloc ; în plus, după ce prin puterea şi iubirea Lui ai făcut un ceva, acest ceva a păcătuit cu voia, făcându-te pe tine mai rău decât nimic ; şi numai prin mila Lui, fără nici un merit din partea ta, eşti făcut un Dumnezeu prin har, unit cu El în duh într-un mod deplin, atât aici, cât şi în slava viitoare fără sfârşit. Aşa încât, chiar dacă eşti pe deplin una cu El în har, totuşi, prin fire eşti nemăsurat de departe."
Această metodologie nu poate semăna nici măcar cu Învăţătura pe care ne-o oferă Biserica Creştină Ortodoxă. Dacă am fi copiat-o, am fi comis un act de sacrilegiu; pentru că nimeni nu se poate substitui canoanelor Învăţăturii Apostolice, pe care Biserica Ortodoxă (de Rit Nou !) le-a stabilitîncă din epoca Creştinismului primar, de pe timpul Appostolului şi Evanghelistului Ioan Teologul. Nimeni nu poate îmbrăca haina de preot, în afara Bisericii ...
Desigur că studiile noastre în legătură cu Creştinismul Ortodox, urmăresc metodologia Căii apofatice susţinută şi apreciată de Sf. Părinte Dionisie Pseudo-Areopagitul sau de către Sf. Grigorie Palama (v. Vladimir Lossky - "Teologia mistică a Bisericii de Răsărit", cap. II, pag. 65, Ed. Anastasia). Susţinem aşadar, şi noi teza potrivit căreia ... pentru a-L putea cunoaşte pe Dumnezeu cu mintea noastră umană, nu numai că este imposibil, dar acest lucru poate deveni chiar un sacrilegiu ... Iar din acest punct, apar încrengături de erezii şi sminteli.
Cartea de faţă cuprinde unele afirmaţii mai puţin convenţionale. La temelia lor au stat însă unele informaţii care deja au fost postate pe pagina noastră de pe Internet. Cine ne-a accesat site-ul, observă uşor că metodologia de instruire în Şcoala Solomonară este atipică faţă de metoda de predare din şcoala materialistă, unde ne-am instruit cu toţii, pentru a obţine în final o profesie, o meserie.
Din acest motiv, am sistat Şcoala de Vară derulată pe parcursul anului 2007. Mulţi au crezut că această pregătire ar fi echivalentă cu o şcoală de magie ... Din păcate, studenţii noştrii înscrişi atunci, nu prea s-au arătat dornici de a învăţa temeinic şi cu stăruinţă. Unii cititori au cerut lămuriri despre Diavol ... Vizavi de această întrebare, o carte demnă de luat în seamă este "Norul Necunoaşterii". Autorul : necunoscut. Specialiştii spun că fost scrisă prin secolele I - II d. Chr. Versiunea în limba română, a apărut la editura Herald, Bucureşti, 2004. La capitolul LV, paginile 149-151, autorul ne aduce următoarea relatare în ceea ce-l priveşte pe Diavol :
"Diavolul este un duh, iar prin natura lui nu are trup, nu mai mult decât un înger. Şi totuşi, atunci când el sau un înger au îngăduinţa lui Dumnezeu de a lua formă corporală pentru a-i sluji vreunui om de pe pământ, calitatea acestei forme corporale este dată de asemănarea cu lucrarea respectivă pe care o are de îndeplinit. Avem un exemplu în Sfânta Scriptură. De fiecare dată când un înger este trimis în trup (atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament) arăta întotdeauna fie prin numele său, fie prin vreun instrument sau vreo proprietate distinctă a corpului său, care era motivul sau mesajul pe care-l purta în duh. La fel stau lucrurile şi cu diavolul. Căci atunci când apare el în trup, el exprimă printr-o anumită trăsătură a trupului său, ceea ce slujitorii săi sunt în duh. Este o pildă care ne explică aceasta mai bine decât celelalte. Fiindcă după cum am înţeles de la unii ucenici în necromanţie, care este ştiinţa de a le invoca pe duhurile blestemate, şi chiar de la unii dintre ei cărora diavolul le-a apărut sub o înfăţişare trupească, anume că în acea formă trupească în care apare, nu va avea niciodată decât o singură nară, care este mare şi largă, şi pe care o cască bucuros, astfel încât omul să poată privi până-n creierul capului. În acest creier nu este decât focul Iadului, căci alt creier vrăşmaşul nu poate avea. Iar dacă îl poate determina pe om să privească acolo, nici nu vrea mai mult. Căci văzând astfel, omul îşi va pierde minţile pe veci. Însă orice ucenic perfect în ale necromanţiei ştie asta foarte bine, păzindu-se ca nu cumva să fie determinat să se uite. De aceea spun, după cum am mai spus-o, că de fiecare dată când diavolul ia o formă trupească, el zugrăveşte printr-o oarecare trăsătură a trupului său ceea ce slujitorii săi sunt în duh."
O altă chestiune pe care trebuie s-o reamintim din această carte, se găseşte la capitolul LXVII, pagina 170. Este vorba despre cât de uşor putem greşi prin nepătrunderea sensului cuvintelor duhovniceşti şi a etapei în care ne străduim să cercetăm şi să trăim Contemplaţia către Dumnezeu :
"Deasupra ta însuţi te afli ; pentru aceea, că ai putut ajunge prin har până acolo unde se poate ajunge prin fire. Şi anume, să fii unit cu Dumnezeu în duh, în iubire şi în voinţă. Dedesubtul lui Dumnezeu te afli ; pentru aceea că, deşi se poate spune într-un fel că în acest timp Dumnezeu şi cu tine nu sunteţi doi, ci unul în duh - în aşa fel că tu sau un altul, pentru o asemenea unime care este rodul contemplaţiei şi prin tăria mărturisirii făcută de Scriptură, puteţi fi numiţi un Dumnezeu - cu toate acestea te afli sub El. Aceasta pentru că El este Dumnezeu prin fire, fără început ; pe lângă asta, a fost un timp când tu nu erai deloc ; în plus, după ce prin puterea şi iubirea Lui ai făcut un ceva, acest ceva a păcătuit cu voia, făcându-te pe tine mai rău decât nimic ; şi numai prin mila Lui, fără nici un merit din partea ta, eşti făcut un Dumnezeu prin har, unit cu El în duh într-un mod deplin, atât aici, cât şi în slava viitoare fără sfârşit. Aşa încât, chiar dacă eşti pe deplin una cu El în har, totuşi, prin fire eşti nemăsurat de departe."
Această metodologie nu poate semăna nici măcar cu Învăţătura pe care ne-o oferă Biserica Creştină Ortodoxă. Dacă am fi copiat-o, am fi comis un act de sacrilegiu; pentru că nimeni nu se poate substitui canoanelor Învăţăturii Apostolice, pe care Biserica Ortodoxă (de Rit Nou !) le-a stabilitîncă din epoca Creştinismului primar, de pe timpul Appostolului şi Evanghelistului Ioan Teologul. Nimeni nu poate îmbrăca haina de preot, în afara Bisericii ...
Desigur că studiile noastre în legătură cu Creştinismul Ortodox, urmăresc metodologia Căii apofatice susţinută şi apreciată de Sf. Părinte Dionisie Pseudo-Areopagitul sau de către Sf. Grigorie Palama (v. Vladimir Lossky - "Teologia mistică a Bisericii de Răsărit", cap. II, pag. 65, Ed. Anastasia). Susţinem aşadar, şi noi teza potrivit căreia ... pentru a-L putea cunoaşte pe Dumnezeu cu mintea noastră umană, nu numai că este imposibil, dar acest lucru poate deveni chiar un sacrilegiu ... Iar din acest punct, apar încrengături de erezii şi sminteli.