Fiecare mișcare mistică are o legendă care se ascunde într-un Limbaj Simbolic. Ea vorbește despre locul unde se află, în ordinea cosmică, dar și despre idealul pe care se străduiește să-l atingă.
Vechiul Testament care conține ( voalat - n. trad. ) și învățătura Misteriilor atlante, ne sugerează că Umanitatea a fost creată bisexuală, bărbat și femeie, și că fiecare parte era capabilă să se înmulțească fără ajutorul altcuiva, cum este și cazul anumitor plante. Apoi, ni se spune, Iehova, scoase unul dintre Polii Creativi ai lui Adam [ Umanitatea Matricială ] și că doar de atunci au apărut două sexe.
Învățătura ezoterică completează această informație, relevând că scopul acestei schimbări este de a utiliza unul dintre Polii Forței Creative pentru a forma un creier și un laringe, ca mijloc prin care Umanitatea să poată dobândi Cunoașterea și să se exprime prin Cuvânt. Este evident ( chiar și după un examen sumar al faptelor ) că există o legătură strânsă între organele genitale, creier și laringe. Vocea băieților se schimbă la pubertate, iar eventualele deficiențe mintale, au drept cauze, ori existența exagerată a naturii pasionale, ori chiar deficiențe precum, limbajul nearticulat. Aceste exemple din păcate destul de numeroase, confirmă conexiunea amintită, ba chiar mai mult, că relația există în mod real.
Conform Bibliei, protopărinții noștri primiră interdicție de a mânca fructul Pomului Cunoșterii. Însă Eva ispitită de șarpe, mâncă totuși din acest fruct și îl convinse și pe Adam să îi urmeze exemplul. Ce este șarpele ? Ce este Pomul Cunoștinței ? Acesta poate fi de asemenea identificat, după anumite pasaje din Biblie. Nu ni se spune de exemplu, că Christos își îndemnă ucenicii să fie "înțelepți precum șerpii și blânzii ca porumbeii" ?!
Presupusul blestem pronunțat împotriva Evei după săvârșirea păcatului, semnifică faptul că trebuie să nască copii în durere și că rasa va muri. Comentatorii Bibliei au avut întotdeauna dificultăți de a găsi legătura existentă între acțiunea de a mânca un măr, moarte și nașterea dureroasă.
Când suntem însă familiarizați cu expresiile nevinovate ale Bibliei, precum cele care desemnează actul creator, putem cita : "Adam o cunoscu pe Eva și ea îl zămisli pe Cain" ori "Adam o cunoscu pe Eva și ea îl zămisli pe Abel", sau "Cum aș putea zămisli copil, dacă nu am cunoscut bărbat ?", etc. Este evident că Pomului Cunoșterii este o expresie simbolică pentru a desemna actul creator. Apoi este clar că "șarpele" o instrui pe Eva în actul creator care la rândul ei, îl învăță și pe Adam. Iată de ce Christos, desemna șerpii ca fiind periculoși, recunoscând înțelepciunea lor. În ceea ce privește identitatea șarpelui, este necesar să cunoaștem din învățătura ezoterică că acesta reprezintă Spiritul Luciferian.
Inițiații acestui Spirit, încă din vremea dinastiilor egiptene, purtau pe cap diadema Uraeus, simbolul șarpelui ( pe frunte ), ca semn al sursei lor de înțelepciune.
Ca urmare a folosirii interzise a forței creatoare, umanitatea încetă să mai fie eterică, prin urmare, se cristaliză într-un veșmânt de carne ( sau corpul fizic ), pe care de-acum îl îmbracă și zeii ce locuiesc lumile invizibile. Şi se mai spune, că mare a fost mâhnirea pe care o încercară ( ei primii oameni - n. trad. ) din cauza acestei pierderi.
La originea ei Matricială, Concepția a fost instituită de îngeri în timpul lui Iehova. Trebuia îndeplinită în temple mari, în condiții planetare favorabile, copilăria fiind fără suferință, cum sunt astăzi animalele sălbatice, unde nu există abuz de funcțiile creatoare pentru plăcerea simțurilor.
Degenerarea a rezultat prin abuz de ignoranță și de ilicit, inspirate de către spiritele luciferiene simbolizate prin Şarpe. Regenerarea trebuia instituită, pentru ca omul să poată să se reabiliteze prin facultățile sale pierdute, prin eliberarea spiritului întemnițat pentru moment în acest corp muritor. Moartea trebuia să fie absorbită în Nemurire.
Pentru atingerea acestui scop, a fost încheiat un acord cu Umanitatea, atunci când a fost alungată din grădina lui Dumnezeu, pentru a rătăci în deșertul lumii. Ca o consecință a acestui plan, s-a construit un tabernaclu după un model creat de Iehova, un chivot simbolizând spiritul uman închis în el. Stâlpii de purtat ai acestui chivot nu au fost niciodată scoși din locul lor, pentru a arăta că omul este un pelerin pe pământ și nu trebuie niciodată să se odihnească, până nu își va fi atins scopul. În interiorul chivotului se găsea un vas de aur cu mana căzută din cer, precum și Tablele Legi cu poruncile divine, pe care omul trebuia să le învețe în timpul pelerinajului său prin deșertul materiei. Chivotul-simbol mai conținea și o nuia magică, emblema puterii spirituale, numită "nuiaua lui Aaron". Aceste puteri spirituale sunt latente atât în timpul călătoriei omului spre cerul odihnei, cât și în Templul mistic al lui Solomon.
Vechiul Testament istorisește în chip miraculos, cum Umanitatea condusă și dirijată în lupta ei cu materia, obține prima dată pacea și prosperitatea sub regele Solomon. Pe scurt, după ce eliminăm detaliile, Biblia povestește istoria căderii omului, alungarea sa din Cer pe pământ, principalele metamorfoze, încălcarea legilor lui Iehova, modul în care acesta a condus lumea și ce și-a propus El pentru Om. El promite Omului apoi, reprimirea acestuia în regatul ceresc, într-o țară a păcii, sub o nouă Lege Divină.
Legenda masonică are puncte de concordanță, dar și de divergență în raport cu legenda tradițională biblică.
Ea stabilește că după ce Iehova a creat-o pe Eva, a venit spiritul luciferian Samael, care s-a unit cu ea. Drept pentru care acesta, a fost alungat de Iehova din Cer, înainte de nașterea fiului său Cain, care datorită aceste uniuni, deveni "fiul văduvei". Abia apoi, Iehova îl creă pe Adam pentru a-i fi soț Evei și din unirea lor, se născu Abel.
Astfel, de la început, au fost două rase de oameni în lume.
Una zămislită de spiritul luciferian, Samael, înzestrată cu o natură semi-divină. Ea apare înzestrată cu o energie dinamică, marțială, moștenită de la atavismul divin, este agresivă, progresivă, posedă o mare inițiativă, dar nu suportă nici o restricție sau autoritate divină sau umană. Această categorie de oameni refuză să accepte faptele ca articolele de credință și înclină să le supună luminii rațiunii. Ea crede în Acțiune, mai mult decât în Credință; și prin curajul său cutezător, prin energia sa inepuizabilă a transformat deșerturile lumii într-o grădină plină de viață și de o frumusețe atât de plăcută, încât copiii lui Cain au uitat grădina lui Dumnezeu, regatul ceresc de unde fuseseră alungați prin hotărârea dumnezeului lunar, Iehova. Acești oameni sunt într-o permanentă revoltă împotriva lui Iehova, care i-a înlănțuit prin "cordonul ombilical". Ei au pierdut viziunea spirituală și sunt întemnițați de cap ; "Cain a fost însemnat" ( însemnul din frunte ), așadar ei trebuie să rătăcească ca și copii risipiți în obscuritatea relativă a lumii materiale, să-și uite originea lor, până în momentul când regăsesc ușa Templului Ceresc și pot privi din nou Lumina.
Devenind așadar, Copii ai Luminii sunt învățați să construiască un templu nou, fără ciocan, și până când au învățat asta, ei pot "călători în țări străine", pentru a se perfecționa în meseria lor. Cu alte cuvinte, atunci când spiritul înțelege că este departe de țara sa celestă, că este risipitor, că se hrănește din aparențele insuficiente ale Lumii Materiale, despărțit de Tată, înțelegând că este departe de casa sa, "sărac, dezbrăcat și orb", atunci când bate la ușa Templului Mistic ( cum este cel al Rosacrucei ) și cere Lumina, când primește Învățătura dorită după modificările cuvenite, construind un corp eteric, templu sau casă eternă cerească, templu care nu este făcut de mână de om, în zgomot de ciocan, când goliciunea sa este re-îmbrăcată de acest veșmânt, atunci neofitul primește Verbul, acel "Sesam deschide-te !" a Lumilor Interioare și învață să călătorească în Lumile Invizibile. Acolo, sufletul său își ia zborul spre regiunile celeste și culege calități pentru a atinge Gradul Superior, unde Ordinul este dat mai direct de "Marele Arhitect al Universului", care a dat chip Cerului și Pământului.
Acesta este temperamentul Fiilor Văduvei, pe care l-au moștenit de la strămoșul lor divin Samael, temperament pe care acesta din urmă îl dădu și lui Cain. Istoria lor este o luptă împotriva condițiilor adverse ; ea povestește despre succesul lor, victoria smulsă tuturor forțelor contrarii prin curajul lor de neîmblânzit și eforturile lor persistente, căci nimic nu-i oprea și înfrângerile lor nu erau decât temporare.
Dar, în timp ce Cain, guvernat de ambiția divină, muncea și ara pământul pentru a face să crească două fire de iarbă acolo unde nu era decât unul, Abel, progenitura umană din părinți umani, nu simțea nici ură, nici agitație, fiind el însuși o creatură a lui Iehova prin Adam și Eva. El era satisfăcut să privească turmele, create ele însele de Dumnezeu și să accepte o existență scutită de muncă și de acțiune, mulțumită înmulțirii lor în Chip Divin. Această atitudine docilă îi plăcea mult lui Iehova, extrem de gelos privind prerogativele de Creator. Acceptă deci, cu plăcere ofrandele lui Abel, obținute fără eforturi și le disprețui pe cele ale lui Cain, căci ele proveneau din propriul instinct creator al oamenilor, care era asemănător cu al său. Atunci, Cain îl ucise pe Abel ; dar nu extermină și creaturile din Iehova prin Adam și Eva, căci ni se spune : "Adam o cunoscu pe Eva și ea zămisli pe Seth". Acesta din urmă avu aceleași trăsături ca și Abel și le transmise descendenților săi, care astăzi încă continuă a se încrede în Domnul, în toate lucrările Lui și care trăiesc prin credință, și nu prin acțiune.
Printr-o penibilă și energică aplicare a acțiunii asupra lumii, copiii lui Cain au învățat Înțelepciunea Planului Fizic și a Puterii Temporale. Ei au fost meșterii industriei și maeștrii în politică, pe când fiii lui Seth, privind spre Domnul spre a se ghida, au devenit Mesagerii Înțelepciunii Divine și Spirituale ; ei constituind astăzi, Clerul.
Animozitatea dintre Cain și Abel s-a perpetuat din generație în generație prin descendenții lor. Nu putea fi altcumva, din moment ce această clasă visând la guvernarea temporară, dorea să ridice Umanitatea până la bunăstarea fizică prin cucerirea lumii materiale, în timp ce preoțimea, în rolul său de ghid spiritual îndeamnă adepții să abandoneze lumea rea, valea plângerii și la împăcarea cu Dumnezeu, pentru propria bunăstare.
Prima Şcoală oferă meșteșugari abili în folosirea utilajelor, cu care pot smulge pământului mijloacele de existență, de când au fost blestemați de Adversarul lor Divin, Iehova.
A Doua, produce Maeștri Magicieni, abili în folosirea Verbului, în Invocații și prin această întrebuințare, pun la dispoziția lucrătorilor un ajutor în lumea de aici, prin Rugăciune, asigurându-și lor și învățăceilor lor intrarea în Împărăția Cerului ce va să vie.
În ceea ce privește viitorul rezervat fiilor lui Cain și discipolilor săi, Legenda Templului este elocventă, ea stabilind că linia lui Cain avu drept descendenți pe : Matusalem - inventorul scrisul, Tubal Cain - abil în prelucrarea metalelor, dar și pe Iubal - care inventă muzica. Pe scurt, odraslele lui Cain se găsesc la originea artelor și meseriilor. În consecință, când Iehova îl alese pe Solomon, mlădiță a rasei lui Seth, pentru a construi o Casă în onoarea Numelui Său, spiritualitatea sublimă a unui mare neam de strămoși ghidați de Spiritul Divin, a înflorit în realizarea magnificului templu, numit Templul lui Solomon. Prin urmare, Solomon, a fost pur și simplu instrumentul de execuție a Planului Divin dezvăluit de Iehova lui David. Dar Solomon a fost incapabil să realizeze concret intenția divină. În consecință, a fost obligat să se adreseze regelui Hiram din Tir, descendentul lui Cain, care îl alese pe Hiram Abiff, fiul văduvei ( nume pe care îl poartă toți francmasonii din cauza înrudirii lor cu Eva ).
Hiram Abiff deveni atunci Marele Meșter al unei armate de constructori. În el, artele și meseriile tuturor Copiilor lui Cain care au trăit până atunci, atinseseră înflorirea deplină. A fost mai abil decât toți ceilalți în munca materială, fără de care Planul lui Iehova ar fi rămas un vis divin fără realizare concretă. Perspicacitatea terestră a fiilor lui Cain era la fel de necesară pentru realizarea templului, ca și concepția spirituală a fiilor lui Seth, și, prin urmare, în timpul perioadei de construcție, cele două clase și-au reunit forțele. Dușmănia latentă zăcu ascunsă sub o spoială de prietenie superficială. Aceasta a fost, de fapt, prima încercare de uniune, și dacă această uniune s-ar fi putut realiza, istoria lumii s-ar fi schimbat din acea epocă.
Fiii lui Cain, descendenți ai spiritelor luciferiene ardente, erau abili în folosirea focului, care permitea topirea metalelor adunate de Solomon și strămoșii săi, și de a le transforma în altare, bazine, vase de diferite tipuri. Stâlpii au fost fasonați sub îndrumarea lui Hiram Abiff, arcadele au fost așezate pe acești stâlpi, marele edificiu fiind aproape finalizat.
Hiram Abiff se pregăti să topească Marea de Cupru, capodopera sa, încoronarea eforturilor sale. Dar în executarea marii opere a fost trădat de fiii lui Seth ( preoții ), care distruseră planul divin al reconcilierii. Ei încercară să combată focul folosit de Hiram Abiff prin apă, arma lor naturală, și aproape reușiseră. Întâmplările care vor duce la această catastrofă, semnificațiile și consecințele ei vor fi examinate în capitolul următor.
