Legenda Masonică este voluminoasă și plină de detalii, chiar minuțioase ; ea pare complicată și fantastică neinițiaților care nu știu să înțeleagă sensul important ascuns în fiecare cuvânt. Din aceasta, vom extrage ceea ce este necesar pentru înțelegerea subiectului nostru.
Evenimentele care vor duce la conspirația împotriva Marelui Meșter Hiram Abiff, așa cum au fost menționate în capitolele trecute și care vor duce la asasinarea lui, încep cu sosirea Reginei din Saba, atrasă la curtea lui Solomon de relatările legate de înțelepciunea lui și de splendoarea Templului pe cale să fie finalizat. Se spune că Regina veni încărcată de daruri magnifice și se știe că mai întâi ea a fost puternic impresionată de înțelepciunea lui Solomon. Dar Biblia scrisă din punctul de vedere al ierarhiilor iehoviste, semnalează că ea a văzut la curtea lui Solomon un bărbat mai frumos decât el, pe Hiram Abif. Aici relatarea biblică încetează să mai vorbească de Regină ...
Căsătoria lui Solomon cu Regina din Saba de fapt, nu s-a consumat niciodată.
Fără Regină, numele de "mason" s-ar fi șters din memorie, cu mult înaintea vremurilor de astăzi și Umanitatea nu s-ar alcătui decât din copiii ascultători ai Bisericii dominante, care ar fi lipsiți de liberul arbitru.
Dar ei, nu i s-a mai permis să se căsătorească cu Hiram, care reprezenta Puterea Temporală. Fără acesta, Regina a fost distrusă și a plecat în țara ei. Trebuia să aștepte ca logodnicul care va încarna în ea, calitățile combinate ale lui Solomon și ale lui Hiram, să fie purificate de slăbiciunile lor.
De fapt, Regina din Saba reprezintă sufletul compozit al Umanității și atunci când munca erei noastre de evoluție se va termina, ea se va logodi.
Mai târziu, Christos, pe care Pavel îl numea Marele Preot după ritualul lui Melchisedec, institui slujba dublă de șef spiritual și temporal. Rege și Preot, pentru bunăstarea eternă a Umanității actuale, Roabă a Bisericii sau a Statului și care, fie că își dă seama sau nu, așteaptă ziua eliberării, reprezentată simbolic de "Millenium" ( Noul Ierusalim, oraș admirabil, oraș al păcii ). Cu cât mai devreme această reuniune ar putea fi realizată, cu atât mai bine pentru Umanitate.
În consecință, conform legendei, o tentativă a fost realizată prin episodul amoros a lui Solomon și al lui Hiram. Cele două Rituri de Inițiere se întâlniră aici pentru a realiza o lucrare în uniune "Marea de Cupru", muncă care a fost întreprinsă astfel pentru prima dată. Nu ar fi putut fi executată într-o epocă anterioară, căci omul încă nu era destul de evoluat, dar în această epocă se părea că eforturile reunite ale celor Două Şcoli ar reuși să realizeze această sarcină. Dacă n-ar fi existat în una dintre ele dorința de a o deposeda pe cealaltă, de afecțiunea simbolicei egine din Saba ( Sufletul Umanității ), s-ar fi produs o uniune echitabilă între Stat și Biserică și evoluția Umană ar fi înregistrat o evoluție rapidă. Dar Biserica și Statul erau ambele geloase pe prerogativele particulare ale celeilalte părți ; Biserica nu a acceptat fuziunea, decât cu condiția să-și păstreze puterea veche asupra Umanității și de a lua în plus puterea temporală. Statul nutrea aceeași ambiție, iar Regina din Saba, Umanitatea în ansamblul său, este încă fără soț. Legenda masonică povestește această tentativă și eșecul ei în maniera următoare :
Atunci când Reginei din Saba i s-a arătat palatul magnific al lui Solomon și când ea oferi cadourile magnifice din aur și obiecte lucrate, ea ceru să vadă marele Templu, care era aproape gata. Ea admiră mult grandoarea lucrării, dar o uimi absența aparentă a lucrătorilor și liniștea ce domnea. Ea ceru, deci, lui Solomon să cheme lucrătorii și să-l vadă pe cel ce realizase minunăția. Dar în timp ce servitorii lui Solomon din palat se supuneau celor mai mici dorințe ale monarhului și cu toate că el a fost desemnat de Iehova pentru a construi Templul, lucrătorii nu erau supuși autorității sale ; ei nu ascultau decât de cel care avea "cuvântul" și "semnul". Nici unul dintre ei nu se prezentă, deci, apelului lui Solomon și Regina din Saba nu s-a putut abține să concluzioneze că această operă minunată a fost executată de cineva mai mare decât Solomon. Ea insistă să cunoască meșterul artizan și lucrătorii săi, în ciuda lui Solomon care simțea că scăzuse în stima Reginei.
Templul lui Solomon este universul nostru solar, care este o mare școală a Umanității aflate în evoluție. Marile cursuri ale istoriei trecute, prezente și care va veni sunt înscrise în astre, structura generală putând fi descifrabilă oricui posedă o inteligență medie.
În planul microcosmic, Templul lui Solomon este corpul omului locuit de spiritul individualizat, ego-ul aflat în evoluție, ca și dumnezeu. Lucrarea adevăratului templu, cum ni se spune în a doua Epistolă către Corinteni, capitolul V, este realizată de forțe invizibile, lucrând în tăcere, fără sunet de ciocan. Așa cum Templul lui Solomon este vizibil în toată gloria sa pentru Regina din Saba, așa dovada lucrării forțelor este cu ușurință percepută în univers și în om, unde forțele rămân totuși, într-un plan secund. Ele lucrează fără ostentație, se disimulează ochilor celor cărora nu au dreptul să le vadă sau să le comande. Raportul acestor forțe ale naturii cu munca pe care o realizează în univers poate fi înțeleasă mai simplu, dacă ne servim de o comparație. Să presupunem că un zidar vrea să construiască o casă în care va trăi. Va alege un loc, va aduce materiale, apoi cu uneltele specifice meseriei sale, va începe să construiască fundațiile. Gradat, pereții vor fi ridicați, acoperișul așezat, interiorul completat și construcția terminată. Să presupunem că în timpul acestei munci, un câine, spirit inteligent aparținând unui alt Stadiu de Evoluție, observă gesturile zidarului, vede casa luând formă și așteaptă terminarea sa. El nu va înțelege ce face constructorul, nici scopul final. Să presupunem acum că acest câine nu vede constructorul sau nu aude zgomotul pe care îl face ciocanul și uneltele sale. În acest caz, el este în situația omului față de Marele Arhitect al Universului și a forțelor ce lucrează sub îndrumarea Sa ; căci câinele nu ar vedea decât materialele ce se reunesc lent și luând formă. Umanitatea asistă la creșterea tăcută a plantelor, animalelor, păsărilor, dar ea nu înțelege ce cauzează dezvoltarea fizică, ca și schimbările în universul văzut. Ea nu vede imensa armată de lucrători invizibili care muncesc fără sunet pentru atingerea acestui rezultat. Acești lucrători nu răspund apelului omului, cât nu are semnul și cuvântul puterii, oricare ar fi rangul și poziția acestuia.
Omul bisericii insistă întotdeauna pe necesitatea credinței, în timp ce omul politic își pune încrederea în știință, lucruri, muncă. Dar dacă Credința înflorește în lucruri, atingem cel mai Înalt Ideal exprimabil. Umanitatea iubește sentimentul elevat și oratorul strălucitor, dar când un Lincoln descurca urzeala unei rase strivită în picioare sau când un Luther se revoltă pentru a veni în ajutorul spiritelor asuprite și pentru a asigura Umanității libertatea religioasă, acțiunea exterioară a acestor emancipatori descoperă o frumusețe a sufletului, care nu se zărește niciodată la cei care se mulțumesc să viseze, dar care se tem să-și murdărească mâinile lucrând efectiv în serviciul Umanității. Aceștia din urmă nu sunt adevărați constructori ai Templului și ar fi incapabili să simtă o oarecare inspirație la vederea Templului, admirabil descris prin "manson", cu sensul de "servitor al casei". Autorul numește "manson" ( în engleză "fiul omului" / "man-son" ), ceea ce vrea poate să spună că îl privește ca pe Fiul Omului, dar este posibil să fi vizat ideea de mason, căci servitorul casei a fost de asemenea, constructor al Templului. Se poate admira intuiția autorului în scena în care servitorul, lucrătorul amorezat de lucrarea sa, se adresează omului Bisericii, spiritului monden, plin de platitudine și la fel de josnic ca un mormânt văruit, vorbește despre Templul pe care l-a construit. Această concepție este o perlă mistică și noi o cităm pentru ca cititorul să mediteze la ea :
"E vorba de un subiect esențial și mi-e teamă că nu înțelegeți. Trebuie examinat într-un anumit fel, în anumite condiții. Sunt oameni care nu pot să-l vadă. Nu e vorba de un morman de pietre și lemn, e vorba de un lucru viu. Când intrați în el, înțelegeți armonia poemului puternic care se cântă. Ascultați-l, este făcut de toate inimile omenești ; și dacă aveți urechi și ochi, veți auzi și veți vedea însuși Templul, mister ce stăpânește formele și umbrele, ivindu-se din pământ. Stâlpii săi se ridică asemenea corpurilor musculoase ale eroilor; carnea femeilor și bărbaților se mulează în jurul acestor ziduri tari și impenetrabile. Fețele copilașilor surâd în toate colțurile pietrei. Traveele și arcuiturile sunt făcute din mâini strânse ale camarazilor și, în timpul Elevării către Spațiu, sunt înscrise visele fără nume ale tuturor visătorilor din lume.
Totdeauna când construim, avem construcții pentru constructori. Câteodată munca avansează într-o obscuritate profundă, câteodată într-o lumină orbitoare, o dată sub povara unei angoase inexprimabile, apoi printre râsetele răsunătoare și strigăte eroice asemănătoare tunetului. Câteodată în tăcerea nopții se pot auzi mici lovituri de ciocan ale prietenilor Operei, prieteni suiți în înălțimi."
Este unul din Templele pe care masonul mistic le construiește. El încearcă să lucreze în Templul Umanității, dar din momentul în care "dacă trandafirul se înfrumusețează, el înfrumusețează grădina", el năzuiește în egală măsură să cultive propriile sale puteri spirituale, după simbolul "Mării de Aramă".
Solomon o ceruse deja în căsătorie pe Regina din Saba și ea acceptă. Presimțind însă, că dacă Regina s-ar întâlni cu Hiram s-ar putea schimba și sentimentele Reginei, el încercă să consume căsătoria lor înainte de a da curs dorinței pe care ea o exprimase înainte de a-l întâlni pe Marele Meșter. Dar Regina se încăpățână, căci simțea măreția lui Hiram și era atrasă intuitiv de acest om de acțiune, mai mult decât fusese pentru înțelepciunea lui Solomon, care nu găsea expresie decât în discursurile înflorite și idealurile înalte pe care era incapabil să le realizeze. Rezistența lui Solomon pentru întrevederea cu Hiram o neliniști pe Regină. Solomon nu cedă. Hiram apăru și Solomon văzu flacăra iubirii aprinzându-se în ochii Reginei ; gelozia și ura prinseră rădăcini în inima sa, cu toate că a fost prea înțelept să-și trădeze sentimentele. Dar din acest moment, planul reconcilierii și uniunii fiilor lui Cain și Seth eșuă sub pietrele geloziei și egoismului. Regina din Saba îl invită atunci pe Hiram ? conform legendei masonice ? să-i arate lucrătorii din templu. Marele Meșter lovi o piatră aflată lângă el cu ciocanul, în așa fel încât o scânteie a țâșnit și la acest semn al focului legat de Opera Puterii, muncitorii Templului se adunară în jurul meșterului lor într-o mare mulțime pe care nimeni nu o putea număra, toți pregătiți și-i asculte ordinele. Acest spectacol o impresionă în așa măsură pe Regina din Saba, din punctul de vedere al puterii acestui om, încât se decise să-l lase pe Solomon și să câștige inima lui Hiram. Cu alte cuvinte, când ochii Umanității sunt deschiși la neputința oamenilor Bisericii ( fiilor lui Seth ) depinzând de favoarea divină, atunci când vede puterea eficientă a guvernatorilor cu renume temporal, ea este gata să se repeadă spre ei și să abandoneze Spiritualul pentru Material. Aceasta se poate observa din punct de vedere microcosmic.
Dacă privim însă problema și la scară cosmică, Templul lui Solomon reprezintă Universul Solar, iar Hiram Abiff, Marele Meșter reprezintă Soarele care se mișcă în cerc în jurul celor 12 Semne Zodiacale, simbol unde se execută drama mistică a legendei masonice. La Echinocțiul de Primăvară, soarele abandonează semnul de apă ( al Peștilor ), care este feminin și pasiv, pentru a intra în agresivul, marțialul și energicul semn de foc, Berbecul, unde este exaltat. El umple universul de un foc creator care este imediat captat de miliarde de spirite ale naturii, care prin el construiesc templul anului care vine, în păduri și mlaștini. Forțele fecundatoare aplicate nenumăratelor semințe ce moțăie în sol, le fac să germineze și pământul se umple de o vegetație luxuriantă, în timp ce spiritul grup adună animalele și păsările într-o așa manieră, că pot crește suficient pentru a menține fauna planetei noastre la nivelul normal.
După Legenda Masonică, Hiram Abiff, Marele Meșter, se servi de ciocan pentru a-și chema muncitorii și este semnificativ că simbolul semnului Berbecului care începe această admirabilă activitate creatoare a primăverii este reprezentat sub simbolul unui corn dublu de berbec ce seamănă în egală măsură cu un ciocan. În mitologia nordică veche, se spune că Vanir ( divinitățile apei ) au fost învinse de Assir ( zeii focului ). Ciocanul cu care zeul nordic Thor scoase focul cerului își găsește contra-partea, în trăsnetului lui Jupiter. Asemenea lui Hiram, și Assir aparține ierarhiei focului, spiritelor luciferiene. Fiii lui Cain luptă pentru domnia pozitivă prin efort individual și în consecință, automat împotriva idealului rău și diametral opus, celui al Ierarhiei Apei, adică un element plastic și mobil.
În Templele actuale al Ordinului celui din urmă, Apa Magică se găsește la ușă și toți cei care intră trebuie să aplice lichidul mortal în punctul de pe fruntea lor unde locuiește spiritul. Rațiunea lor se cufundă în fraze și dogme, și adoră Idealul Feminin, în Imaginea Fecioarei Maria. Credința este pentru ei, primul factor de salvare, ei cultivă o atitudine de supunere copilărească.
Este total diferit în Templul celuilalt Ordin. Când candidatul intră acolo "sărac, gol și orb", este întrebat imediat ce caută și când răspunde "lumina", este datoria maestrului să facă din el un Phree Messen, un Fiu al Luminii. Este învățat să lucreze după idealul rău al lui Hiram, să știe să dea o rațiune credinței. Pe măsură ce se distinge în munca sa, se ridică din grad în grad și fiecare grad îi dă mai multă lumină.
Sunt 3 x 3 = 9 Grade în Misterele Inferioare. Un candidat care a trecut în al Nouălea Arc, este Sfântul Sfinților, căruia i se deschide Poarta spre orizonturi mai vaste, depășind limitele Masoneriei. Pentru informații mai ample referitoare la acest subiect, a se raporta la capitolul care tratează despre inițieri, erupții vulcanice și numărul 9 din "Cosmogonia Rozicruciană".
Avansarea și promovarea în Masoneria Mistică nu depinde de favoruri, ea trebuie meritată. Candidatul trebuie să își găsească puterea de a se ridica exact cum un pistol trebuie încărcat înainte de a trage. Inițierea este mai mult decât acțiunea de a apăsa pe trăgaci : ea consistă din a arăta candidatului cum trebuie să folosească puterea latentă pe care a dezvoltat-o în el. Au fost câțiva lucrători în Templu care gândiră că trebuie să fie promovați la un grad superior, dar care nu aveau puterea interioară.
Hiram Abiff nu putea, deci, să-i inițieze. Incapabili de a înțelege că această lipsă era în ei, se revoltară împotriva lui. Sunt lucruri care se repetă și în zilele noastre. Avem și acum candidați ambițioși, care simțindu-se disprețuiți, aplică epitetul de "necinstit", Instructorului Spiritual care nu le poate da Iluminarea imediată și nici să-i introducă în lumea invizibilului, în timp ce ei se bucură încă fără măsură de viața terestră și refuză să se sacrifice pe altarul renunțării. Lucrătorii nesatisfăcuți, asemeni oamenilor lui Hiram, intră adesea în câte o conspirație, pentru a distruge Capodopera sa, simbolizând "Marea de Aramă".
