Legenda Masonică este voluminoasă şi plină de detalii, chiar minuţioase ; ea pare complicată şi fantastică neiniţiaţilor care nu ştiu să înţeleagă sensul important ascuns în fiecare cuvânt. Din aceasta, vom extrage ceea ce este necesar pentru înţelegerea subiectului nostru.

Evenimentele care vor duce la conspiraţia împotriva Marelui Meşter Hiram Abiff, aşa cum au fost menţionate în capitolele trecute şi care vor duce la asasinarea lui, încep cu sosirea Reginei din Saba, atrasă la curtea lui Solomon de relatările legate de înţelepciunea lui şi de splendoarea Templului pe cale să fie finalizat. Se spune că Regina veni încărcată de daruri magnifice şi se ştie că mai întâi ea a fost puternic impresionată de înţelepciunea lui Solomon. Dar Biblia scrisă din punctul de vedere al ierarhiilor iehoviste, semnalează că ea a văzut la curtea lui Solomon un bărbat mai frumos decât el, pe Hiram Abif. Aici relatarea biblică încetează să mai vorbească de Regină ...

Căsătoria lui Solomon cu Regina din Saba de fapt, nu s-a consumat niciodată.

Fără Regină, numele de "mason" s-ar fi şters din memorie, cu mult înaintea vremurilor de astăzi şi Umanitatea nu s-ar alcătui decât din copiii ascultători ai Bisericii dominante, care ar fi lipsiţi de liberul arbitru.

Dar ei, nu i s-a mai permis să se căsătorească cu Hiram, care reprezenta Puterea Temporală. Fără acesta, Regina a fost distrusă şi a plecat în ţara ei. Trebuia să aştepte ca logodnicul care va încarna în ea, calităţile combinate ale lui Solomon şi ale lui Hiram, să fie purificate de slăbiciunile lor.

De fapt, Regina din Saba reprezintă sufletul compozit al Umanităţii şi atunci când munca erei noastre de evoluţie se va termina, ea se va logodi.

Mai târziu, Christos, pe care Pavel îl numea Marele Preot după ritualul lui Melchisedec, institui slujba dublă de şef spiritual şi temporal. Rege şi Preot, pentru bunăstarea eternă a Umanităţii actuale, Roabă a Bisericii sau a Statului şi care, fie că îşi dă seama sau nu, aşteaptă ziua eliberării, reprezentată simbolic de "Millenium" ( Noul Ierusalim, oraş admirabil, oraş al păcii ). Cu cât mai devreme această reuniune ar putea fi realizată, cu atât mai bine pentru Umanitate.

În consecinţă, conform legendei, o tentativă a fost realizată prin episodul amoros a lui Solomon şi al lui Hiram. Cele două Rituri de Iniţiere se întâlniră aici pentru a realiza o lucrare în uniune "Marea de Cupru", muncă care a fost întreprinsă astfel pentru prima dată. Nu ar fi putut fi executată într-o epocă anterioară, căci omul încă nu era destul de evoluat, dar în această epocă se părea că eforturile reunite ale celor Două Şcoli ar reuşi să realizeze această sarcină. Dacă n-ar fi existat în una dintre ele dorinţa de a o deposeda pe cealaltă, de afecţiunea simbolicei egine din Saba ( Sufletul Umanităţii ), s-ar fi produs o uniune echitabilă între Stat şi Biserică şi evoluţia Umană ar fi înregistrat o evoluţie rapidă. Dar Biserica şi Statul erau ambele geloase pe prerogativele particulare ale celeilalte părţi ; Biserica nu a acceptat fuziunea, decât cu condiţia să-şi păstreze puterea veche asupra Umanităţii şi de a lua în plus puterea temporală. Statul nutrea aceeaşi ambiţie, iar Regina din Saba, Umanitatea în ansamblul său, este încă fără soţ. Legenda masonică povesteşte această tentativă şi eşecul ei în maniera următoare :

Atunci când Reginei din Saba i s-a arătat palatul magnific al lui Solomon şi când ea oferi cadourile magnifice din aur şi obiecte lucrate, ea ceru să vadă marele Templu, care era aproape gata. Ea admiră mult grandoarea lucrării, dar o uimi absenţa aparentă a lucrătorilor şi liniştea ce domnea. Ea ceru, deci, lui Solomon să cheme lucrătorii şi să-l vadă pe cel ce realizase minunăţia. Dar în timp ce servitorii lui Solomon din palat se supuneau celor mai mici dorinţe ale monarhului şi cu toate că el a fost desemnat de Iehova pentru a construi Templul, lucrătorii nu erau supuşi autorităţii sale ; ei nu ascultau decât de cel care avea "cuvântul" şi "semnul". Nici unul dintre ei nu se prezentă, deci, apelului lui Solomon şi Regina din Saba nu s-a putut abţine să concluzioneze că această operă minunată a fost executată de cineva mai mare decât Solomon. Ea insistă să cunoască meşterul artizan şi lucrătorii săi, în ciuda lui Solomon care simţea că scăzuse în stima Reginei.

Templul lui Solomon este universul nostru solar, care este o mare şcoală a Umanităţii aflate în evoluţie. Marile cursuri ale istoriei trecute, prezente şi care va veni sunt înscrise în astre, structura generală putând fi descifrabilă oricui posedă o inteligenţă medie.

În planul microcosmic, Templul lui Solomon este corpul omului locuit de spiritul individualizat, ego-ul aflat în evoluţie, ca şi dumnezeu. Lucrarea adevăratului templu, cum ni se spune în a doua Epistolă către Corinteni, capitolul V, este realizată de forţe invizibile, lucrând în tăcere, fără sunet de ciocan. Aşa cum Templul lui Solomon este vizibil în toată gloria sa pentru Regina din Saba, aşa dovada lucrării forţelor este cu uşurinţă percepută în univers şi în om, unde forţele rămân totuşi, într-un plan secund. Ele lucrează fără ostentaţie, se disimulează ochilor celor cărora nu au dreptul să le vadă sau să le comande. Raportul acestor forţe ale naturii cu munca pe care o realizează în univers poate fi înţeleasă mai simplu, dacă ne servim de o comparaţie. Să presupunem că un zidar vrea să construiască o casă în care va trăi. Va alege un loc, va aduce materiale, apoi cu uneltele specifice meseriei sale, va începe să construiască fundaţiile. Gradat, pereţii vor fi ridicaţi, acoperişul aşezat, interiorul completat şi construcţia terminată. Să presupunem că în timpul acestei munci, un câine, spirit inteligent aparţinând unui alt Stadiu de Evoluţie, observă gesturile zidarului, vede casa luând formă şi aşteaptă terminarea sa. El nu va înţelege ce face constructorul, nici scopul final. Să presupunem acum că acest câine nu vede constructorul sau nu aude zgomotul pe care îl face ciocanul şi uneltele sale. În acest caz, el este în situaţia omului faţă de Marele Arhitect al Universului şi a forţelor ce lucrează sub îndrumarea Sa ; căci câinele nu ar vedea decât materialele ce se reunesc lent şi luând formă. Umanitatea asistă la creşterea tăcută a plantelor, animalelor, păsărilor, dar ea nu înţelege ce cauzează dezvoltarea fizică, ca şi schimbările în universul văzut. Ea nu vede imensa armată de lucrători invizibili care muncesc fără sunet pentru atingerea acestui rezultat. Aceşti lucrători nu răspund apelului omului, cât nu are semnul şi cuvântul puterii, oricare ar fi rangul şi poziţia acestuia.

Omul bisericii insistă întotdeauna pe necesitatea credinţei, în timp ce omul politic îşi pune încrederea în ştiinţă, lucruri, muncă. Dar dacă Credinţa înfloreşte în lucruri, atingem cel mai Înalt Ideal exprimabil. Umanitatea iubeşte sentimentul elevat şi oratorul strălucitor, dar când un Lincoln descurca urzeala unei rase strivită în picioare sau când un Luther se revoltă pentru a veni în ajutorul spiritelor asuprite şi pentru a asigura Umanităţii libertatea religioasă, acţiunea exterioară a acestor emancipatori descoperă o frumuseţe a sufletului, care nu se zăreşte niciodată la cei care se mulţumesc să viseze, dar care se tem să-şi murdărească mâinile lucrând efectiv în serviciul Umanităţii. Aceştia din urmă nu sunt adevăraţi constructori ai Templului şi ar fi incapabili să simtă o oarecare inspiraţie la vederea Templului, admirabil descris prin "manson", cu sensul de "servitor al casei". Autorul numeşte "manson" ( în engleză "fiul omului" / "man-son" ), ceea ce vrea poate să spună că îl priveşte ca pe Fiul Omului, dar este posibil să fi vizat ideea de mason, căci servitorul casei a fost de asemenea, constructor al Templului. Se poate admira intuiţia autorului în scena în care servitorul, lucrătorul amorezat de lucrarea sa, se adresează omului Bisericii, spiritului monden, plin de platitudine şi la fel de josnic ca un mormânt văruit, vorbeşte despre Templul pe care l-a construit. Această concepţie este o perlă mistică şi noi o cităm pentru ca cititorul să mediteze la ea :

"E vorba de un subiect esenţial şi mi-e teamă că nu înţelegeţi. Trebuie examinat într-un anumit fel, în anumite condiţii. Sunt oameni care nu pot să-l vadă. Nu e vorba de un morman de pietre şi lemn, e vorba de un lucru viu. Când intraţi în el, înţelegeţi armonia poemului puternic care se cântă. Ascultaţi-l, este făcut de toate inimile omeneşti ; şi dacă aveţi urechi şi ochi, veţi auzi şi veţi vedea însuşi Templul, mister ce stăpâneşte formele şi umbrele, ivindu-se din pământ. Stâlpii săi se ridică asemenea corpurilor musculoase ale eroilor; carnea femeilor şi bărbaţilor se mulează în jurul acestor ziduri tari şi impenetrabile. Feţele copilaşilor surâd în toate colţurile pietrei. Traveele şi arcuiturile sunt făcute din mâini strânse ale camarazilor şi, în timpul Elevării către Spaţiu, sunt înscrise visele fără nume ale tuturor visătorilor din lume.

Totdeauna când construim, avem construcţii pentru constructori. Câteodată munca avansează într-o obscuritate profundă, câteodată într-o lumină orbitoare, o dată sub povara unei angoase inexprimabile, apoi printre râsetele răsunătoare şi strigăte eroice asemănătoare tunetului. Câteodată în tăcerea nopţii se pot auzi mici lovituri de ciocan ale prietenilor Operei, prieteni suiţi în înălţimi."

Este unul din Templele pe care masonul mistic le construieşte. El încearcă să lucreze în Templul Umanităţii, dar din momentul în care "dacă trandafirul se înfrumuseţează, el înfrumuseţează grădina", el năzuieşte în egală măsură să cultive propriile sale puteri spirituale, după simbolul "Mării de Aramă".

Solomon o ceruse deja în căsătorie pe Regina din Saba şi ea acceptă. Presimţind însă, că dacă Regina s-ar întâlni cu Hiram s-ar putea schimba şi sentimentele Reginei, el încercă să consume căsătoria lor înainte de a da curs dorinţei pe care ea o exprimase înainte de a-l întâlni pe Marele Meşter. Dar Regina se încăpăţână, căci simţea măreţia lui Hiram şi era atrasă intuitiv de acest om de acţiune, mai mult decât fusese pentru înţelepciunea lui Solomon, care nu găsea expresie decât în discursurile înflorite şi idealurile înalte pe care era incapabil să le realizeze. Rezistenţa lui Solomon pentru întrevederea cu Hiram o nelinişti pe Regină. Solomon nu cedă. Hiram apăru şi Solomon văzu flacăra iubirii aprinzându-se în ochii Reginei ; gelozia şi ura prinseră rădăcini în inima sa, cu toate că a fost prea înţelept să-şi trădeze sentimentele. Dar din acest moment, planul reconcilierii şi uniunii fiilor lui Cain şi Seth eşuă sub pietrele geloziei şi egoismului. Regina din Saba îl invită atunci pe Hiram ? conform legendei masonice ? să-i arate lucrătorii din templu. Marele Meşter lovi o piatră aflată lângă el cu ciocanul, în aşa fel încât o scânteie a ţâşnit şi la acest semn al focului legat de Opera Puterii, muncitorii Templului se adunară în jurul meşterului lor într-o mare mulţime pe care nimeni nu o putea număra, toţi pregătiţi şi-i asculte ordinele. Acest spectacol o impresionă în aşa măsură pe Regina din Saba, din punctul de vedere al puterii acestui om, încât se decise să-l lase pe Solomon şi să câştige inima lui Hiram. Cu alte cuvinte, când ochii Umanităţii sunt deschişi la neputinţa oamenilor Bisericii ( fiilor lui Seth ) depinzând de favoarea divină, atunci când vede puterea eficientă a guvernatorilor cu renume temporal, ea este gata să se repeadă spre ei şi să abandoneze Spiritualul pentru Material. Aceasta se poate observa din punct de vedere microcosmic.

Dacă privim însă problema şi la scară cosmică, Templul lui Solomon reprezintă Universul Solar, iar Hiram Abiff, Marele Meşter reprezintă Soarele care se mişcă în cerc în jurul celor 12 Semne Zodiacale, simbol unde se execută drama mistică a legendei masonice. La Echinocţiul de Primăvară, soarele abandonează semnul de apă ( al Peştilor ), care este feminin şi pasiv, pentru a intra în agresivul, marţialul şi energicul semn de foc, Berbecul, unde este exaltat. El umple universul de un foc creator care este imediat captat de miliarde de spirite ale naturii, care prin el construiesc templul anului care vine, în păduri şi mlaştini. Forţele fecundatoare aplicate nenumăratelor seminţe ce moţăie în sol, le fac să germineze şi pământul se umple de o vegetaţie luxuriantă, în timp ce spiritul grup adună animalele şi păsările într-o aşa manieră, că pot creşte suficient pentru a menţine fauna planetei noastre la nivelul normal.

După Legenda Masonică, Hiram Abiff, Marele Meşter, se servi de ciocan pentru a-şi chema muncitorii şi este semnificativ că simbolul semnului Berbecului care începe această admirabilă activitate creatoare a primăverii este reprezentat sub simbolul unui corn dublu de berbec ce seamănă în egală măsură cu un ciocan. În mitologia nordică veche, se spune că Vanir ( divinităţile apei ) au fost învinse de Assir ( zeii focului ). Ciocanul cu care zeul nordic Thor scoase focul cerului îşi găseşte contra-partea, în trăsnetului lui Jupiter. Asemenea lui Hiram, şi Assir aparţine ierarhiei focului, spiritelor luciferiene. Fiii lui Cain luptă pentru domnia pozitivă prin efort individual şi în consecinţă, automat împotriva idealului rău şi diametral opus, celui al Ierarhiei Apei, adică un element plastic şi mobil.

În Templele actuale al Ordinului celui din urmă, Apa Magică se găseşte la uşă şi toţi cei care intră trebuie să aplice lichidul mortal în punctul de pe fruntea lor unde locuieşte spiritul. Raţiunea lor se cufundă în fraze şi dogme, şi adoră Idealul Feminin, în Imaginea Fecioarei Maria. Credinţa este pentru ei, primul factor de salvare, ei cultivă o atitudine de supunere copilărească.

Este total diferit în Templul celuilalt Ordin. Când candidatul intră acolo "sărac, gol şi orb", este întrebat imediat ce caută şi când răspunde "lumina", este datoria maestrului să facă din el un Phree Messen, un Fiu al Luminii. Este învăţat să lucreze după idealul rău al lui Hiram, să ştie să dea o raţiune credinţei. Pe măsură ce se distinge în munca sa, se ridică din grad în grad şi fiecare grad îi dă mai multă lumină.

Sunt 3 x 3 = 9 Grade în Misterele Inferioare. Un candidat care a trecut în al Nouălea Arc, este Sfântul Sfinţilor, căruia i se deschide Poarta spre orizonturi mai vaste, depăşind limitele Masoneriei. Pentru informaţii mai ample referitoare la acest subiect, a se raporta la capitolul care tratează despre iniţieri, erupţii vulcanice şi numărul 9 din "Cosmogonia Rozicruciană".

Avansarea şi promovarea în Masoneria Mistică nu depinde de favoruri, ea trebuie meritată. Candidatul trebuie să îşi găsească puterea de a se ridica exact cum un pistol trebuie încărcat înainte de a trage. Iniţierea este mai mult decât acţiunea de a apăsa pe trăgaci : ea consistă din a arăta candidatului cum trebuie să folosească puterea latentă pe care a dezvoltat-o în el. Au fost câţiva lucrători în Templu care gândiră că trebuie să fie promovaţi la un grad superior, dar care nu aveau puterea interioară.

Hiram Abiff nu putea, deci, să-i iniţieze. Incapabili de a înţelege că această lipsă era în ei, se revoltară împotriva lui. Sunt lucruri care se repetă şi în zilele noastre. Avem şi acum candidaţi ambiţioşi, care simţindu-se dispreţuiţi, aplică epitetul de "necinstit", Instructorului Spiritual care nu le poate da Iluminarea imediată şi nici să-i introducă în lumea invizibilului, în timp ce ei se bucură încă fără măsură de viaţa terestră şi refuză să se sacrifice pe altarul renunţării. Lucrătorii nesatisfăcuţi, asemeni oamenilor lui Hiram, intră adesea în câte o conspiraţie, pentru a distruge Capodopera sa, simbolizând "Marea de Aramă".

Copyright © july 2007