Tabloul descris în capitolul al cincilea arată că a fost un timp când Umanitatea trăia în pace şi era sub conducerea lui Melchisedec, rege şi preot. El era simultan, şef temporal şi spiritual al Regnului Uman pe atunci, bisexual. De atunci, Umanitatea a fost divizată în două sexe, masculin şi feminin, şi tot de atunci, aceasta a fost aşezată sub o dublă guvernare : a unui Rege ce conducea treburile temporale, preocupat de economie şi politică, şi de un Preot ( şef al clerului ), ce exercita autoritatea spirituală.

Aşa cum Hiram Abiff, meşter artizan şi Fiu al Focului era adeptul politicii, folosită de către toţi Fiii lui Cain în a susţine idealul masculin, tot aşa, Fii lui Seth, reprezentând clerul, vor susţine idealul feminin, întruchipat prin Fecioara Maria, Domniţa Mării.

Prin urmare, Focul şi Apa, Masculinul şi Femininul, Biserica şi Statul sunt elemente opuse unul celuilalt, aflate aproape într-un război etern, în care taberele au fost angajate chiar din momentul separării lor. Deşi păcatul, chinurile, suferinţa şi moartea domnesc în jurul nostru, şi Umanitatea aspiră la Ziua Iertării, totuşi, cele două tabere vor sta în acest veşnic conflict, până când vor fi unite în Împărăţia lui Dumnezeu, acolo unde bărbaţii nu-şi mai batjocoresc femeile şi nici femeile, soţii. Va fi o nouă lume, unde domneşte Christos, regele păcii, îndeplinind dublul oficiu al regelui şi preotului, în ordinul lui Melchisedec, pentru binele tuturor.

Dar acest viitor cere perioade de despărţire, ce vor diviza lumea, ţările, prin oamenii care le vor locui. Pentru a avea o idee despre acea lume şi despre acea constituţie viitoare a omului, este util mai întâi să se ia în considerare modul cum a evoluat omul care a generat situaţia actuală, aflată în conflict. Poate doar aşa, vom avea o idee despre ceea ce ne rezervă viitorul.

Mesajul biblic şi tradiţiile oculte sunt de acord cu ştiinţa că a existat o epocă când obscuritatea domnea în profunzimile spaţiului, iar materialele ce trebuiau să compună planeta terestră au fost adunate şi puse în mişcare de către Ierarhiile Divine. Această perioadă a fost urmată mai apoi, de o perioadă de lumină, când noaptea obscură a materiei deveni o ceaţă de foc, când frigul spaţiului şi căldura planetei zămisliră o atmosferă de vapori, care în contact cu Focul Central, s-a risipit ca o ceaţă, îndepărtându-se de punctul de contact.

Când ceaţa a fost suficient răcită, ea recăzu sub formă de ploaie pe centrul ce ardea, de unde se evapora din nou. Şi aceasta continuă astfel, durând cicluri nenumărate, până când prin repetarea procesului de fierbere continuă a apei, începu să se formeze o crustă în jurul centrului inflamat. Pe aceste insule de scoarţă în oceanul de foc, a existat o Umanitate posedând corpuri fizice solide, evident diferite de ceea ce avem noi astăzi. În perioada următoare ( Atlantă - n. trad. ), crusta deveni suficient de puternică pentru a acoperi tot nucleul interior. Umanitatea trăi în depresiunile pământului, în ţara ceţurilor a cărei densitate era atât de mare, încât respiraţia se făcea prin branhii asemănătoare cu cele ale peştilor, după cum se poate observa şi la embrionul uman.

Când ceţurile Atlantidei începură să se stabilizeze, anumiţi strămoşi dezvoltară plămâni embrionari şi locuiră înălţimile cu mult înaintea tovarăşilor lor. Ei rătăciră prin deşertul lumii, pe când ţara promisă cum o cunoaştem noi astăzi, răsărea din ceţuri mai rarefiate. În acelaşi timp, dezvoltarea plămânilor le-a permis să trăiască în condiţiile atmosferei actuale. Între timp, alte două rase se năşteau în depresiunile pământului, după plecarea pionierilor. Apoi, o succesiune de inundaţii îi goni pe toţi spre înălţimi. Ultimul diluviu a avut loc când Soarele, ca urmare a regresiei, intră în Semnul de Apă al Racului, aproximativ acum 10.000 de ani, după cum declară Platon din spusele preoţilor egipteni. Vedem astfel că nu există schimbări bruşte de constituire sau de mediu pentru Rasa Umană, când începe o nouă epocă de activitate. Condiţiile anterioare erau amestecate, pentru ca majoritatea indivizilor să se poată acomoda condiţiilor noi. Chiar dacă schimbarea poate părea individului bruscă, adaptarea se producea totuşi, la un mod absolut inconştient. Această adaptare se aseamănă cu metamorfoza broaştei, care din mormolocul apelor, devine locuitor al uscatului.

Astfel, Omenirea ieşi din continentul Atlantidei pentru a trece la Vârsta Curcubeului Arian. Precum omida se transformă în fluture, tot aşa şi Pământul în acea Perioadă, se pregătea pentru constituirea Noii Galilei, unde va fi stabilit mai târziu, Regatul lui Christos.

Cât despre schimbările în constituţia omului şi a mediului, pot fi evocate condiţiile trecute, aşa cum sunt ele descrise în Biblie, care este în concordanţă cu tradiţia ocultă în principalele sale puncte. Acest Cer şi Pământ Nou, sunt încă şi în zilele noastre în formare.

Când Orologiul Celest a bătut, Soarele a intrat în regresie în Berbec, începu aşadar, un ciclu nou şi Vestea cea Bună a fost predicată de Christos. El spunea că Cerul Nou şi Pământul Nou nu erau încă gata. El se adresa apostolilor săi astfel : "Unde Mă duc, voi nu Mă puteţi urma acum, dar Mă veţi urma mai târziu. Mă duc să pregătesc un loc pentru voi şi voi reveni şi vă voi primi". Mai târziu, Ioan avusese viziunea Noului Ierusalim, coborând din ceruri, şi Pavel îi învăţă pe tesaloniceni după cuvântul Domnului că "cei ai lui Christos vor fi la venirea Sa, ridicaţi pe nori pentru a-L întâlni, spre a rămâne veşnic cu El în veacul ce va să vie."

El ne vorbea despre Armonia Divină a lucrurilor, care a stat la baza tuturor tendinţelor de dezvoltare a Umanităţii, tendinţe manifestate încă din Perioadele anterioare.

Lemurienii trăiau aproape de nucleul incandescent al Pământului, atlanţii locuiau în depresiunile puţin mai îndepărtate de centru. Arienii au fost alungaţi de diluviu spre înălţimile montane unde locuiesc acum, şi, prin analogie, cetăţenii epocii viitoare vor locui în spaţiu.

Ştim însă, că şi la om, corpul dens ( fizic - n. trad. ) este atras spre centrul Pământului. De asemenea, Pavel ne spune că : "carnea şi sângele nu pot moşteni Împărăţia Cerurilor". Dar ne mai spune că avem şi un "soma psuchicon" ( expresie tradusă din greşeală prin "corpul natural" ), un corp al sufletului, compus din eter, mai uşor decât aerul şi care este prin urmare, capabil de levitaţie. Este aşadar, haina Nunţii de Aur, Piatra Filosofală sau Piatra Vie, despre care se vorbeşte în anumite filosofii vechi. Mai este numit şi Sufletul Diamantin, căci acest corp este luminos, strălucitor şi scânteietor, precum un giuvaer fără preţ. A mai fost numit şi "corp astral" de către alchimiştii Evului Mediu, din cauza posibilităţii acestuia, să călătorească în regiunile înstelate. Dar nu trebuie să-l confundăm cu Corpul Dorinţei, pe care câţiva pseudo-ocultişti moderni îl numesc din greşeală "corp astral". Acest vehicul, corpul astral, va fi dezvoltat în final de către toată Umanitatea.

În perioada schimbărilor finale ale Epocii Ariene, însoţite de condiţiile eterate ale Noii Galilei, noi toţi, vom fi pionierii care îşi vor precede fraţii, aşa cum o făcură în trecut, semiţii originari, în decursul transformărilor ce aveau loc în Atlantida şi pe Pământul Arian.

Christos vorbeşte despre aceste schimbări la Matei 11:12 : "Împărăţia Cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea". Această traducere este incorectă. Ar fi trebuit să fie : "Împărăţia Cerurilor a fost luată cu năvală ( în greceşte acest cuvânt este "biaxetai" ) şi năvălitorii pun mâna pe ea." Bărbaţii şi femeile ce duc o viaţă sfântă şi caritabilă pot deja să iasă din corpul carnal, intermitent sau permanent, reuşind să parcurgă cerurile cu picioarele eterice, în serviciul Domnului lor, îmbrăcaţi în haina de nuntă eterată.

Această schimbare poate fi împlinită, dând curs unei vieţi caritabile şi în rugăciune, aşa cum este ea de altfel practicată de către creştini, urmaşi ai Căii Fiilor lui Seth. Ceilalţi au obţinut-o urmând exerciţiile specializate ale rosacrucienilor. Iată că programul de unificare al celor două curente este deja pus în mişcare.

Dar războiul dintre carne şi spirit aduce întotdeauna durere în pieptul oamenilor, tot aşa cum era şi pe timpul când Pavel vorbea de sentimentele sale ascunse, mărturisind cum carnea luptă împotriva spiritului - făţiş sau prin spatele lui - şi cum făcea tot felul de fapte, pe care nu vroia să le facă, în timp ce trecea cu vederea toate acţiunile bune pe care vroia să le facă.

Lupta nu va înceta niciodată pentru masonul mistic, până ce nu va fi învăţat să construiască Templul care nu a fost ridicat de mâini omeneşti şi care nu poate fi câştigat, până ce nu atinge al 18-lea Grad, care este Gradul Rosa Cruce. Este ultimul din cele 33 de grade, căci 3 x 3 = 9. Şi 1 + 8 = 9 ( 9 fiind cel mai înalt grad din Misterele Minore ). Cel care a străbătut acest Grad al Ordinului Mistic, este un adevărat "fiu al văduvei din Nain" ( în engleză "nine" sau "9" ), pregătit să fie ridicat prin acţiunea Leului lui Iuda la Regatul Cerurilor (Apocalipsa 5:5), pentru a primi răsplata meritată : "Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune ; intră întru bucuria domnului tău" (Matei 25:21), căci "Pe cel ce biruieşte îl voi face stâlp în templul Dumnezeului Meu şi afară nu va mai ieşi" (Apocalipsa 3:12). În acest moment, a devenit nemuritor, eliberat din ciclul naşterii şi al morţii.

Copyright © july 2007