Școala Solomonară - Astrophilia

Coperta : Iosif O. Stroia - "Lapis"
(Triptic - tehnică mixtă).
Artist grafician, promotor al stilului artei hiperfizice.
www.stroiaart.ro

~ 05. Interpretare stele fixe ~

În cele care urmează, voi face scurte comentarii care au în vedere anumite cunoștințe tradiționale, justificate prin simbolismul și semnificațiile legendelor țesute pe marginea constelațiilor din care fac parte la rândul lor, stelele fixe.

Comentariile sunt traduceri și referințe din arabă ale lui Jean de Seville, la cartea lui Al-Farghani - "Le Livre des Mouvements Celestes et de la Science des Etoiles" - Ferrare, 1493.


Abu'l-Abbas Ahmad ibn Muhammad ibn Kathir al-Farghani
( 860 - 920 î. d. Chr. )

Abu'l-Abbas Ahmad ibn Muhammad ibn Kathir al-Farghani, născut în Farghana, Transoxiana, a fost unul dintre cei mai renumiți astronomi în slujba lui al-Mamun și a urmașilor săi.

Acest autor arab, precum și astronomul Mashalla ( 1509 ), au păstrat date și tabele enohice sub formă de cópii, din fosta Cancelarie a Pergamului bizantin.

Se poate observa că, încă din vechime, se luau în considerare stelele și constelațiile din ambele emisfere. Dacă Constelațiile Boreale sunt de obicei cunoscute de către europeni, cele din Emisfera Australă, poartă amprenta unor legende legate de navigație ori de simbolismul unor popoare din acea zonă.

Spre exemplu, în constelația Crucea Sudului, steaua cea mai strălucitoare este Accrux și are natura planetară a lui Jupiter. Trebuie văzut în semnificația acestei stele, natura lui Jupiter. Simbolismul zodiei Săgetătorului, uneori trebuie avut în vedere în Casa a IX-a și situații cum sunt erorile judiciare, în funcție de aspecte, retrograde ori cvadraturi. Atunci, când facem o astfel de analiză, chiar dacă nu avem la îndemână un model, ne vom baza pe algoritmul dat în exemplul de mai sus, punând în valoare toate cunoștințele legate de holismul interpretării. Consider că la un studiu atent al Tabelului Stelelor Fixe, la interpretările ce le voi prezenta, fiecare astrofil are posibilitatea și libertatea să-și dezvolte propria-i versiune.

- Tabelul 5 -
Comentarii orientative despre stelele fixe

Nume stea
Interpretare
Accrux

Aduce nativilor un aspect dinamic, constructiv. Aceștia, au darul de a se implica în lucruri ce prezintă multe responsabilități, fapt pentru care, pot trece prin numeroase schimbări, fără însă a le afecta perseverența. Poate exista în viața acestuia și un Destin Copt, legat de un pericol de moarte, ce poate surveni ca urmare a unei erori ale Justiției. Dacă avem și o conjuncție cu Soarele natal, putem spune că nativul va avea concepte filosofice sau religioase elevate. Dacă conjuncția este cu Jupiter, nativul dă dovadă de generozitate, bunăvoință, liberalism. Dacă conjuncția este cu Marte, va avea ieșiri explozive …

Acharnar

Constelație aflată sub un Semn de Apă, guvernat însă, de către Jupiter, conferă nativilor un destin legat de apă și de foc, în același timp. Au înclinație către liberalism, generozitate, ascensiune prin forțe proprii. Locația evenimentelor sensibile ale acestora se poate situa pe plajă, pe maluri, faleze, râuri, navigație, porturi. Pericolele vin de la scufundări, dinspre călătoriile lungi, alpinism, primejdii legate de arsuri, căderi în apă.

Adara

Fiind sub semn venusian, steaua induce nativilor : fidelitate și caritate, activități în domeniul filantropiei. Profesional însă, induce gusturi pentru servicii de pază și protecție. Atrage însă și pasiuni periculoase. Adesea nativii călăuziți de această stea, au parte de o mare iubire în viață …

Agena

Aduce persoanei dragoste pentru cai. Din această pricină, poate deveni un novator în domeniul atelajelor, un bun medic veterinar aplecat cu dragoste pentru bolile specifice cailor. De asemenea, îl putem găsi în lumea jokeilor, a sporturilor având legături cu caii. Sentimental, aceștia se comportă ca la o cursă de cai. Poate avea parte de o căsătorie fericită, însă nu va fi departe nici de adulter.

Aldebaran

Este o stea care induce avantaje, protecții, dar și onoare profesională. Totuși, persoana este sentimentală, iar acest lucru face ca totul să oscileze în existența sa între bine și rău, pentru că judecă cu inima, nu cu mintea. Are șanse să se bucure de o căsătorie fericită, poate avea parte chiar de lux și opulență. Dacă însă steaua este conjunctă cu Luminarii, există riscul unei morți violente. Dacă conjuncția este doar cu Soarele natal, nativul are parte de viață onorabilă, însă și de final tragic. De obicei, acești subiecți au atracție pentru agricultură și creșterea animalelor sau lucruri legate de elementul Pământ.

Algeiba

Aduce gust pentru vânătoare, pentru o viață de pionierat, eventual ghid de saffari, braconier ( cu Mercur retrograd ), dresor de animale. Iubește hățișurile, este năvalnic, se integrează, însă într-o manieră aparte. În același timp, va opta pentru partea dificilă a lucrurilor în domeniile, unde studiul necesită o persoană serioasă și capabilă.

Algenib

Posedă o foarte mare agilitate, după ce ajunge la o linie de plutire sau pe un drum drept. Are putem spune, bastonul de mareșal în rucsac, adică putem vedea în acest ins un om celebru în toate domeniile, dar mai ales acolo unde se practică curieratul, pilotajul de linie, explorarea în necunoscut. Avem de fapt aici, un soldat curajos. Posibil să fie interesat de farmacopeea naturistă, poate deveni un bun veterinar, crescător de cai, un antrenor, un inițiator, un conducător.

Algol

Produce mincinoșii profesioniști, oamenii cruzi, care induc frica morților violente. Chiar și atunci când realizează o avere, nativii cu această stea fixă o vor pierde. Aventurile periculoase îi pot duce la pierderea la propriu ( efectivă ) a capului. Viața acestora, este un șir continuu de acte reprobabile. Au un stil hipnotic atunci când îți fixează sau își vânează victima.

Cu Saturn, Soare sau Luna pe Mijlocul Cerului, avem ucigașii predestinați.

Cu Punctul de Noroc, ei sunt inevitabil cauza pierderilor oricăror bunuri. Cu Marte, îi avem pe violatori, călăii profesioniști sau de orice natură.

Tot din acest segment sunt recrutați asasinii politici de pe toate meridianele, dar și acei politicieni care îndrumă națiunile spre catastrofe.

Alhena

Este steaua comis-voiajorilor sau a celor predestinați navetei, sau a călătoriilor scurte. Datorită elocvenței lor, acești nativi pot fi la fel de bine scriitori ori jurnaliști. Buni observatori, aceștia au relații peste tot, așa că, tot atât de bine li se potrivesc și activitățile comerciale ori implicări în diverse afaceri. Ei se sprijină adesea pe frați sau surori, prin urmare, aceștia ocupă un loc important în viața lor. Sunt ingenioși, inovatori, inventatori ori pot fi cheia unor descoperiri în domeniile matematicii, astronomiei sau pe tărâmul cunoașterii. Chiar dacă aparent sunt foarte mobili, există în ei o lene veritabilă și chiar degustă cu plăcere o viața dulceagă, la care visează adesea, în momentele de relaxare …

Alioth

Încărcat de suspiciuni, supărat fără motive deosebite, avem sub această stea, un nativ îngrijorat pentru orice lucru. Din punctul său de vedere, trebuie să recunoaștem că prudența este recomandată pentru că acest nativ ne convinge, că există suspiciuni chiar și atunci când lupta este inutilă, pentru că inamicii mișună peste tot … !

Almach

Există aici o asociere cu al III-lea decan al Constelației Taurului ; deci, această stea din constelația Andromeda, va aduce nativilor răsturnări de situații. Norocul și elevanța, bogăția și bunăstarea vor fi urmate de răsturnări imprevizibile, elemente care vor zdruncina toată existența nativului ; însă, când se decide că a ajuns la limita disperării, ca prin farmec, revine succesul !

Acești nativi iubesc luxul, sexul opus ; am spune chiar că se numără printre persoanele veșnic îndrăgostite ... De asemenea, pot ocupa funcții bine plătite, în domeniul Justiției.

Alnilam

Anunță protecții și favoruri în viața acestui nativ, prin urmare, el nu va fi ocolit de societatea bună, care-i inspiră : eleganță, distincție, gust pentru vânătoare și arme. Poate câștiga de asemenea, decorații și onoruri. Influențele feminine îi vor fi benefice. Protecția oamenilor influenți, îi pot aduce funcții sociale înalte.

Alnitak

Inteligență vie, corp alert, caracter prompt în satisfacerea serviciilor. Iată câteva elemente induse de această stea. Am mai putea adăuga și curaj în circumstanțe delicate, element care stă de fapt, la baza succeselor acestor naivi.

Alpharad

Viața nativului va fi adesea tulburată de către femeile ce apar în jurul său, care de fapt, sunt și cauzele insucceselor acestuia. Dacă această stea se va afla și în conjuncție cu Saturn, există pericol de moarte prin otrăvire sau venin, ori infecții bizare.

Dacă se naște băiat, va fi un veșnic motiv de îngrijorare pentru mamă ; dacă este fată, motivul îngrijorării va veni din partea tatălui. Oricum, nativul este o persoană emotivă și pasională, iar adesea va fi interesată de navigație.

Alpheca

Această stea îl face pe nativ să iubească ocupațiile dulci și pasive, prin urmare nu va da greș, dacă se va consacra în domeniile legate de horticultură sau distilarea parfumurilor.

Va căuta eleganța, curățenia, igiena. Va fi încântat în saloanele de modă sau de atelierele de creație vestimentară.

Alpherat

Succesul și bogăția nativului născut sub această stea, se bucură de protecții neobișnuite … Va fi un justițiar înnăscut, împotriva criminalilor, dar și a dezordinii sociale. În condiții deosebite, este "eroul pe calul alb", care apoi dispare, fără să-i cunoaștem numele.

Altair

Aduce celor născuți sub această stea clarviziune și elevanță spirituală. Trebuie însă, să se ferească de reptile sau insecte veninoase. În viața privată te dezamăgește ; va fi lacom, va iubi armele, iar disciplina sa va fi foarte autoritară. De asemenea, va iubi banii, ca să-i depoziteze, să știe că-i are …

Antares

Reușita și elevanța sub auspiciile acestei stele, pot apare prin intermediul armelor, sportului, poliție, riscuri, el fiind plasat bine acolo unde pândește pericolul morții.

Pe temelia acestor preocupări dure, va putea să-și schimbe situația socială ( la început cam lamentabilă ! ), în bine. Totuși, el poate avea accidente de vedere, dacă va avea Luna pe Mijlocul Cerului. Dacă acolo se va afla Soarele, cu certitudine, ochii îi vor fi puși în pericol. În general, va fi impulsiv și autoritar, iar de aici i se poate trage și una dintre cauzele morții.

Arcturus

Destinul nu va fi deloc sărac cu acești nativi. Posibilități mari vor avea în domeniul bancar ; poate fi trezorier, ministru de finanțe. Poate fi intendent, notar, consilier financiar.

Aduce bogăție, dar și o viață contestată din cauza ocupației. Are aptitudini de comandă, responsabilitatea muncii susținute. Conjunct cu Jupiter : bogăție sigură. Cu Saturn : gust pentru a-și distruge propria persoană. Cu Marte : gust pentru terorism. Cu Soarele : poate fi un lichidator ori poate face schimbări majore ( radicale ) în instituții ( întreprinderea ) unde lucrează.

Bellatrix

Oferă nativului un psihic aproape ateu ; este șiret, iubește vânătoarea sau luptele de orice fel. Îi place polemica. Poate fi un jurnalist independent. Are succes în sport, politică și armată. Iubește în același timp și recompensele din acest sector : medaliile și distincțiile.

Conjuncție cu Soarele : cele de mai sus sunt amplificate. Cu Luna : aduce certuri și scandaluri.

Benetnash

Îl face pe nativ suspicios, închis, prudent, adesea fără motivație.

I se potrivesc meseriile de gardian la parcul zoologic sau închisoare ; dresor de câini sau animale de casă. Când steaua este conjunctă cu Marte, natura acestui ins este foarte combativă. Cu Soarele sau Luna, înseamnă pericole pentru vedere.

Bengala

Iubește independența și călătoriile, armele. De asemenea, tot ce are legătură cu caii : jokeu, veterinar. Natură dublă, în bine și în rău, acest nativ se auto-echilibrează foarte greu.

Este atras însă și de medicina procedurilor neconvenționale : magnetism curativ, preso și acupunctură, farmaceutica naturistă.

Betelgeuse

Anunță o fire dezinvoltă, bogăție, onoare și demnități. Poate lucra în străinătate sau poate fi chiar un terorist profesionist, navigator sau colonist. Steaua însă îi aduce eleganță, gust pentru sporturi și viață activă, cu succese semnificative în aceste domenii. Conjunct cu Marte, poate însemna pericol de moarte prin foc sau fier, probabil pe meleaguri străine, în timpul unor răsturnări de guverne politice.

Cu Jupiter, bogății adunate cu prilejul unor situații politice mai speciale sau instabilități economice. Cu acești bani, nativul își face rost de funcții publice importante.

Canopus

Aduce prosperitate în urma unor călătorii sau a trecerilor de frontieră.

Avem aici nativi-aventurieri cu final fericit, care se integrează foarte bine departe de locurile natale. Posibil chiar o căsătorie fericită cu o persoană din țările vizitate.

Conjunct cu Soarele, aduce strălucire vieții, dar și posibile procese costisitoare.

Cu Jupiter sau Luna, demnități sociale înalte. Cu Saturn și Luna, pericol de înec.

Capella

Aduce timiditate, spirit închis și tulburat fără motive. Iubește călătoriile în regiunile montane. Are o ambiție înăscută . Steaua aceasta mai aduce prietenii și cunoștințe utile, aventuri fericite și relații înalte, dacă Jupiter sau Soarele este poziționat pe Mijlocul Cerului.

Cu Luna, pericole sau defăimări dinspre sau în legătură cu femeile. Cu Saturn sau Marte, posibil un sfârșit tragic.

Castor

Aduce mari neplăceri nativului din cauza opiniilor, a cuvintelor aruncate, a activităților, a cuvintelor scrise, apartenenței politice sau a filosofiei. În general, pentru acest nativ majoritatea relațiilor îi sunt nefaste, ele îi aduc în cele din urmă, neplăceri.

De asemenea, pericolele îl pândesc în tot ce întreprinde. Steaua îi aduce în schimb, o activitate intelectuală superioară și va fi mult superior fraților, surorilor și rudeniilor.

Deneb Adige

Face din nativ un iubitor de păsări ; le prinde, le crește, le dresează. Reușită în comerț, mai ales cu păsări ; adesea un columbofil împătimit. Îi plac aranjamentele. Pacifist din fire, este solicitat să fie un arbitru. Poate găsi pentru oricine … scuze.

Denebola

Aduce succese, popularitate publică, considerație, onoare și demnitate.

Își pierde însă curajul, poate fi egoist, brutal. Gust pentru vânătoare. Urăște minciuna. Are parte de obstacole în iubire, este foarte posibil să se încurce în legături secrete, care sunt în cele din urmă descoperite, provocând scandal în familie și societate.

Diphda

Aduce trândăveală, nonșalanță, neglijență veritabilă în propria-i existență.

Cu Luna, aduce boli legate de plămâni și apă ( pleurizie ). Cu Soarele, pericol de sufocare. Cu Marte și Saturn, posibile scandaluri datorate neglijenței. Poate face comerț cu pește, poate ocupa orice funcție în minerit sau sporturi de apă.

Dubhe

Funizează nativilor un caracter nemulțumit, supărăcios, năpădit de idei sumbre, fără motive deosebite. Este cam lipsit de interes pentru propria-i existență și situație. Poate fi dresor de animale, veterinar.

El Nath

Aduce nativilor o fire ambițioasă pentru a câștiga glorie și celebritate. Caracterul îi este taciturn, sănătatea robustă, oasele solide. Reușită în domeniile agricole. Poate fi ușor tulburat în sentimente, după cum arată planeta aflată în opoziție cu steaua fixă. Va fi fidel, însă și gelos.

Fomalhaut

Aduce protecții oculte, renume și cu certitudine, considerație la sfârșitul vieții.

Cu Jupiter sau Soarele conjunct, aduce glorie după moarte, dar în același timp, un anumit secret se va lăsa în urma sa. Succesele și demnitățile social nu-l vor ocoli, chiar dacă trăsătura sa psihică este de om cu un caracter secret.

Hamal

Anunță o persoană controversată. Violențe periculoase din cauza unui spirit rebel sau dacă este vorba de o persoană de sex feminin, violențele sunt ca urmare a afișării impudice la momente inoportune. Pierderi de poziție socială, cu scandalul de rigoare.

Cu Soarele conjunct, pericole pentru ochi. Cu Luna, chiar pierderea vieții.

Isidis

Imprimă nativilor o natură îndrăzneață, chiar insolentă, certăreață. Iubește vânătoarea, sporturile violente, expozițiile despre război. Iubește armele, pe care dorește să le pună în slujba extremismului de dreapta sau de stânga. Iubește contradicțiile în sens rău, obstacolele, lucrurile secrete.

Menkalinam

Îi place să piloteze cam tot ce cade la îndemână : avioane, vehicule, cai. Față de autorități are un cult, îi place să fie curat, să arate bine. Poate fi un bun educator sau poștaș.

Merak

Curajos, autoritar, dar cu un spirit dominat de slăbiciuni diverse. Are aptitudini pentru a fi dresor, educator pentru colectivitățile dificile, gardian sau paznic de noapte.

Mintaka
( Mankaba )

Spirit viu, obligat și curajos în circumstanțe dificile, poate fi stimat de toată lumea, cu riscul de a se transforma în cele din urmă într-un arogant, orgolios cu succesul său. Se va integra în diverse afaceri, din care are darul de a ieși miraculos, evitând obstacolele.

Mirach

Va face o uniune ( căsătorie ) fericită, care-i va aduce într-adevăr, fericirea și un bun renume. Poate fi un bun jurist, judecător la Curtea de Apel, deoarece i se va recunoaște integritatea și profesionalismul. Chiar îndrăgostit fiind, va fi un părinte atent, un prieten fidel ; nimic nu va răsufla dincolo de gândurile sale ...

Mizar

Spirit închis, supărăcios, sobru, care va avea și multe neplăceri în existența sa. Severitatea îl va îndepărta de prieteni. Va iubi comanda, își va exercita profesia după norme de control și proceduri standard, contând doar pe antrenament, ca la dresaj.

Pelagus

Va fi un om de afaceri avizat, curat în combinațiile sale financiare. Spirit viu, mergând până la a fi caustic. Poate fi un bun jurnalist, specializat în a fi de fiecare dată pe baricada adversarului, fiind un polemist redutabil.

Phact

Imprimă nativilor o natură bună, simpatică, care se îndrăgostește ușor. Reușește în toate domeniile artistice, modei sau a scrisului. Risc major pentru a cade în jugul unei conjuncturi autoritate, o asociere mai puțin onestă, din care nimeni nu poate ieși teafăr … Dacă steaua este conjunctă cu Marte, risc de agresiune în cursul unei călătorii.

Pollux

Anunță succese în domeniile comerciale, sportului, dar și a științelor. Are o elocvență, care-i ușurează ascensiunea socială. Reușită în toate domeniile, grație puterii sale de comunicare. Cu Soarele și Luna conjuncte, anunță pericol de moarte violentă din partea unor hoți care-l vor ataca. Cu Saturn, moarte din pricina unei arme albe. Cu Saturn și Marte, reveniri senzaționale din împrejurări deosebite.

Procyon

Spirit coleric, agresiv, ranchiunos, frivol, curios în toate. Poate lucra în domeniul morăritului, mecanic la mori, șlefuitor de pietre, hăitaș și rândaș la vânătorile organizate cu câini. Are un mental adaptat la tot ce este nou. Nativul iubește animalele de companie, însă există riscul unei infecții grave, datorită unei mușcături ( cu Marte și Saturn ).

Conjunct cu Soarele, aduce demnități înalte, pe care însă, le poate pierde cu prilejul unor războaie sau frământări politice.

Raceabah
( Polara )

Spirit indiferent, imprevizibil, puțin afectat și egoist. Are darul de a pune la inimă toate necazurile, așa că desele îngrijorări îl pot doborî.

Poate fi un bun medic oftamolog, oculist sau lunetist. Cu Saturn sau Marte conjunct, inamicii pot să-l amenințe pentru toată viața.

Rusalhague
( Polara )

Pericole de seducție, pentru că are încredere în primul venit. Poate intra în combinații încâlcite cu femei și străinătatea, care pot să-i pună în pericol viața. Pot exista de asemenea, pericole de otrăvire.

Subiectul poate fi un medic bun, un inovator în chirurgie.

Rigel

Aduce gust pentru sporturi, vânătoare, arme. Are o eleganță naturală. Poate fi tot timpul în pericol, din pricina geloziei femeilor. Cu Jupiter conjunct, aduce posturi de prim-plan sau o funcție înaltă. Norocul îl poate să-l susțină, spre a deveni chiar șef de Guvern sau demnități clericale. Dacă Soarele este în aspect nefavorabil, avem un rebel sau mai rău, aceasta semnifică accidente sau moarte violentă, prin manevrele meschine ale unor personaje înalte. Cu Luna conjunct, semnifică dificultăți materiale în timpul vieții.

Sirius

Caracter violent și impetuos, ce va atrage ura publică. Vorbește fără ocolișuri, nu are teamă de nimeni și de nimic. În schimb, pentru sine va fi inimos și devotat, el va fi de fiecare dată pe primul loc.

Cu Marte conjunct, pericol de împușcare sau moarte cu prilejul unei adunări publice.

Cu Jupiter sau Venus, bogăție și schimbări în bine, slujbe importante.

Vega

Subiectul va avea înclinații pentru științe, studii, arte. Va fi iubit de către erudiți și muzicieni.

Cu Luna conjunctă, onoare mare, o ridicare peste condiția sa. Cu Jupiter, Venus sau Punctul de Noroc, Stăpânul Casei a XI-a, anunță bogăție mare. Cu Marte, onoare în carieră militară, succes în sport sau în meserii legate de arme. Cu Saturn, caracter orgolios, avar, rapace, fanatic.

Vindemiatrix

Îl face pe nativ iubitor de muzică, viață la țară, în natură sau sit-uri abandonate. Gust pentru agricultură.

Cu Soarele sau Luna conjuncte, poate fi un renumit om de cultură. Cu Mercur, inițieri și cunoaștere elevată. Cu Saturn, bogăție imobiliară, exploatarea subsolului.

Wesen

Subiectul este caritabil, fidel, însă are și pasiuni mai … particulare. Steaua aduce pericole nocturne, inclusiv mușcături periculoase de câine. Cu Saturn și Marte conjuncte, moarte datorată veninului de animale ( șarpe, scorpion, etc. ). Doar cu Saturn, risc de cădere în prăpastie. Cu Marte, risc de agresiune nocturnă. Cu Venus, o femeie îi va aduce nativului o mare suferință, inclusiv boală gravă venerică.




Textele acestui site nu pot fi reproduse
fără acordul Școlii Solomonare
e sau Luna conjuncte, poate fi un renumit om de cultură. Cu Mercur, iniƣieri Ɵi cunoaƟtere elevată. Cu Saturn, bogăƣie imobiliară, exploatarea subsolului.
Wesen

Subiectul este caritabil, fidel, ünsă are Ɵi pasiuni mai 
 particulare. Steaua aduce pericole nocturne, inclusiv muƟcături periculoase de cñine. Cu Saturn Ɵi Marte conjuncte, moarte datorată veninului de animale ( Ɵarpe, scorpion, etc. ). Doar cu Saturn, risc de cădere ün prăpastie. Cu Marte, risc de agresiune nocturnă. Cu Venus, o femeie üi va aduce nativului o mare suferinƣă, inclusiv boală gravă venerică.




Textele acestui site nu pot fi reproduse
fără acordul ƞcolii Solomonare